Eugen Ionesco

Rinocerii
[scenariu]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -



Lui Jean-Louis Barrault, Genevievei Serreau

şi doctorului T. Fraenkel


PERSONAJE

Gospodina
Băcăneasa
Jean
Berenger
Chelneriţa
Băcanul
Domnul Bătrīn
Logicianul
Patronul cafenelei
Daisy
Domnul Papillon
Dudard
Botard
Doamna Boeuf
Un pompier
Domnul Jean
Soţia domnului Jean

 


ACTUL ĪNTĪI

Decorul


O piaţă īntr-un orăşel de provincie.
In fundal, o casă cu etaj, la parterul căreia se află o băcănie; se intră printr-o uşă cu geam, după ce se urcă două, trei trepte. Deasupra intrării e scris cu litere foarte vizibile: BĂCĂNIE. La etaj, două ferestre: locuinţa băcanului. Băcănia se află, deci, in fundul scenei, dar spre stīnga, nu departe de culise. Deasupra casei cu băcănia se zăreşte clopotniţa unei biserici. Intre băcănie şi dreapta scenei: o străduţă In perspectivă. Pe dreapta, puţin pieziş, faţada unei cafenele; deasupra cafenelei, un etaj cu o fereastră. īn faţa terasei de la cafenea se află mai multe scaune ce avansează chiar către centrul scenei. Lingă scaunele de pe terasă, un copac uscat, prăfuit. Cer albastru, lumină crudă, ziduri foarte albe. E vară, duminică, aproape de amiază. Jean şi Berenger se vor aşeza la o masă. Inainte de ridicarea cortinei se aude clopotul de la biserică; sunetul lui nu va īnceta decīt la cīteva secunde după ridicarea cortinei. La ridicarea cortinei, scena va fi traversată īn tăcere de o femeie care ţine sub un braţ un coş de piaţă gol, iar sub celălalt - o pisică. La trecerea ei, băcăneasa deschide uşa prăvăliei şi se uită după femeie.


BĂCĂNEASA: Ia uite-o şi pe-asta! (Către bărbatu-său, care e īn prăvălie:) Ia uită-te la ea o face pe grozava. Nu mai vrea să cumpere de la noi. (Băcăneasa dispare, scena e goală cīteva secunde.)

Din dreapta apare Jean: īn acelaşi timp, din stīnga apare Berenger. Jean e īmbrăcat foarte īngrijit: costum maro, cravată roşie, guler detaşabil scrobit, pălărie maro. Are obrajii cam roşii; poartă pantofi galbeni, bine lustruiţi. Berenger e neras, cu capul descoperit, părul nepieptănat, hainele şifonate: e īnsăşi imaginea neglijenţei, are aerul foarte obosit, somnolent; din timp īn timp cască de oboseală.

JEAN (venind din dreapta): Iată-te. īn sfīrşit, Berenger.
BERENGER (venind din stīnga): Bună.
Jean.
JEAN: Ca de obicei, īn īntīrziere! (Se uită la ceas:) Trebuia să ne īntīlnim la 11.30. Acum e-aproape douăsprezece.
BERENGER: Iartă-mă. Mă aştepţi de mult?
JEAN: Nu, abia acum am sosit, după cum vezi. Se īndreaptă amīndoi către o masă de pe terasa cafenelei.
BERENGER: Păi, dacă-i aşa, nu mă simt chiar vinovat... de vreme ce şi dumneata...
JEAN: Nu-i deloc acelaşi lucru: mie nu-mi place să aştept. Eu n-am timp de pierdut, şi cum ştiu că niciodată nu vii la vreme, atunci vin īnadins mai tīrziu, exact īn momentul īn care presupun c-ai să apari.
BERENGER: Da, aşa e... aşa e... Totuşi...
JEAN: Nu poţi să-mi spui că ai venit chiar la ora stabilită!
BERENGER: Bineīnţeles... nu.

Se aşează amīndoi la masă.

BERENGER: Ce vrei să bei?
JEAN: Ţi-e deja sete, aşa de dimineaţă?
BERENGER: E foarte cald, e un zăduf!...
JEAN: Cu cīt bei mai mult, cu atīta ţi-e mai sete, zice īnţelepciunea populară...
BERENGER: N-ar mai fi aşa de cald şi nici nouă nu ne-ar mai fi aşa de sete dacă īnţelepciunea populară ar putea să aducă nişte nori de ploaie pe cer.
JEAN (uitīndu-se cu atenţie la Berenger): Nu cred că te-ar ajuta prea mult Nu de apă ţi-e sete dumitale, dragă Berenger...
BERENGER: Adică, ce vrei să spui, dragă Jean?
JEAN: Ai īnţeles foarte bine. Vorbeam de cīt īţi e de uscat gītlejul: e un pămīnt care soarbe mult
BERENGER: Comparaţia asta mi se pare...
JEAN: Arăţi tare jalnic, prietene!
BERENGER: Jalnic! Ţi se pare?
JEAN: Nu-s orb, dragul meu. Cazi din picioare, căşti mereu, eşti mort de oboseală, iar ai făcut o noapte albă...
BERENGER: Am capul cam greu...
JEAN: Duhneşti a băutură!
BERENGER: Sīnt cam mahmur, ce-i drept!
JEAN: Aşa eşti īn fiecare duminică dimineaţa, fără să mai punem la socoteală zilele săptămīnii.
BERENGER: Ah. nu, īn zilele de lucru e mai rar, din cauză că-s la birou...
JEAN: Şi unde ţi-e cravata? Ai pierdut-o prin cīrciumi!
BERENGER: Cravata? Ce-i cu ea? (Duce mīna la gīt.) Ca să vezi, aşa e! Ce chestie! Unde s-o fi rătăcit?
JEAN (scoate o cravată din buzunarul hainei): Poftim, pune-o pe-asta!
BERENGER: Iţi mulţumesc, eşti foarte amabil. (īşi īnnoadă cravata.)
JEAN (īn timp ce Berenger īşi pune la nimereală cravata): Şi eşti absolut nepieptănat! (Berenger īşi trece degetele prin păr) Uite un pieptene! Piaptănă-te! (Scoate un pieptene din celălalt buzunar al hainei.)
BERENGER (ia pieptenele şi se piaptănă foarte vag): Mulţumesc.
JEAN: Şi eşti complet neras! Uită-te ce figură poţi să ai! (Scoate dintr-un buzunar o oglinjoară şi i-o īntinde lui Berenger, care se priveşte şi scoate limba.)
BERENGER: Mi-e limba foarte īncărcată.
JEAN (punīnd oglinda īnapoi īn buzunar): Nu-i deloc de mirare!... (Pune şi pieptenele īn buzunar.) Te paşte ciroza, prietene.
BERENGER (neliniştit): Chiar crezi?...
JEAN (īn timp ce Berenger īi īntinde īnapoi şi cravata): Nu, pe-asta poţi s-o păstrezi, mai am şi altele.
BERENGER (cu admiraţie): Tu arăţi, ce-i drept, foarte īngrijit
JEAN (continuīnd să-l examineze pe Berenger): Iar hainele ţi-s foarte şifonate, cămaşa-i īngrozitor de murdară, totul arată jalnic... Iar pantofii... (Berenger īncearcă să-şi ascundă pantofii sub masă)... n-au mai văzut crema de luni de zile... Cītă dezordine ! ce jale!... Iar pe umeri...
BERENGER: Ce e? Ce-i cu umerii?
JEAN: Intoarce-te. Haide, īntoarce-te. Uite: te-ai sprijinit de-un zid... (Berenger īntinde obosit o mīnă către Jean.) Nu, n-am peria la mine - prea mi-ar umfla buzunarul. (Cu un gest moale, Berenger se scutură pe umeri, de unde se ridică un nor de praf; Jean se fereşte cu groază.) Uf, zău aşa... Unde te-ai umplut aşa de praf?
BERENGER: Nu-mi aduc aminte.
JEAN: E groaznic, groaznic! Mi-e ruşine că-ţi sīnt prieten.
BERENGER: Eşti prea sever cu mine...
JEAN: Sīnt prea īngăduitor!
BERENGER: Ascultă-mă, Jean. N-am nici o distracţie, mă plictisesc de moarte īn oraşul ăsta. Nu-s făcut pentru munca pe care-o am... eu ar trebui... adică nu toate zilele la birou, opt ore pe zi şi numai vara, trei săptămīni de concediu pe an! Iar sīmbăta sīnt sfīrşit de oboseală, drept care... īnţelegi... ca să mă destind şi eu...
JEAN: Dragul meu, toată lumea munceşte. Şi eu stau opt ore pe zi la birou, nici eu n-am mai mult de douăzeci şi una de zile de concediu pe an, şi totuşi - uită-te la mine cum arăt... Puţină voinţă, ce naiba!
BERENGER: Da, da, voinţă. Nu toată lumea are voinţa ta. Eu unul nu pot, nu mă pot obişnui cu aşa o viaţă.
JEAN: Fiecare trebuie să se obişnuiască. Sau - poate - oi fi tu vreo fiinţă superioară, mai ştii?
BERENGER: Nu pretind aşa ceva...
JEAN (īl īntrerupe): Las' că ştiu eu. Preţuiesc şi eu ceva... Ba, la drept vorbind, şi fără falsă modestie, eu preţuiesc mai mult de-cīt dumneata.
Omul superior e cel care-şi īndeplineşte datoria.
BERENGER: Care datorie?
JEAN: Datoria...Datoria de funcţionar, de exemplu.
BERENGER: Oh, da, datoria de funcţionar...
JEAN: Şi, mă rog, prin ce cīrciumi ţi-ai efectuat libaţiile azi-noapte? Asta numai dacă-ţi mai poţi aduce aminte ceva!
BERENGER: L-am sărbătorit pe Auguste, prietenul nostru Auguste...
JEAN: Prietenul nostru? Pe mine nu m-a invitat... eu n-am fost chemat la aniversarea lui Auguste...

In această clipă se aude - din depărtare, īnsă apropiindu-se foarte repede - răsuflarea precipitată a unei fiare, i se aude tropotul copitelor, precum şi un muget prelung.

BERENGER: N-am putut să refuz, n-ar fi fost amabil...
JEAN: Eu cum nu m-am dus?
BERENGER: Poate tocmai din cauză că n-ai fost invitat !...
CHELNERIŢA (ieşind din cafenea): Bună ziua, ce doresc să bea domnii ?

Zgomotele se aud tot mai tare.

JEAN (către Berenger, aproape strigīnd ca să se facă auzit, pe deasupra zgomotului a cărui natură īncă n-o percepe): Adevărat, asta aşa e. N-am fost invitat. Nu mi s-a făcut această onoare... īn orice caz, pot să te asigur că n-aş fi venit chiar dacă aş fi fost invitat, fiindcă... (Zgomotele au devenit uriaşe.) Dar ce naiba se-ntīmplă? (Zgomotele de animal īn galop s-au apropiat - acum se aude clar gīfīitul fiarei.) Ce naiba-i asta?!?
CHELNERIŢA: Ce-o fi asta?

Nepăsător la tot, Berenger continuă calm să-i răspundă lui Jean īn ce priveşte invitaţia la petrecere. (Işi mişcă buzele, dar nu se aude nimic din ce spune.) Deodată, Jean se ridică brusc īn picioare şi arată cu degetul către culisele din stīnga, īn vreme ce, la fel de indiferent, Berenger rămīne pe scaun.

JEAN: Un rinocer! (Zgomotele animalului se vor īndepărta la fel de repede, astfel īneīt deja cuvintele ce urmează se pot auzi foarte clar. Toată scena trebuie jucată foarte repede, repetīndu-se:) Un rinocer!
CHELNERIŢA: Aoleu, un rinocer!
BĂCĂNEASA (scoate capul prin uşa prăvăliei): Vai de mine, un rinocer! (Către bărbatu-său, rămas īn prăvălie:) Vino repede să vezi un rinocer!

Toată lumea urmăreşte cursa animalului.

JEAN: Se năpusteşte drept īnainte, dărīmă tejghelele!
BĂCANUL (din prăvălie): Unde asta? Ce tejghele?
CHELNERIŢA (cu mīinile-n şolduri): Maamăă!
BĂCĂNEASA (către soţul ei aflat tot īn prăvălie): Vino să vezi!

Apare capul Băcanului

BĂCANUL: Ce chestie! un rinocer!
LOGICIANUL (vine repede īn scenă, dinspre stīnga): Un rinocer! Pur şi simplu un rinocer īn mărime naturală, pe trotuarul din faţă!

Replicile acestea, īncepīnd cu exclamaţia lui Jean - „Un rinocer!" -trebuie rostite aproape simultan. In acest moment se aude un „vai de mine" spus de o femeie, care īn sfīrşit apare: e Gospodina cu coşul de piaţă sub braţ: o dată ajunsă īn mijlocul scenei, ea lasă coşul să-i cadă din mină. Proviziile se răspīndesc pe jos, o sticlă se sparge, dar femeia ţine strīns sub celălalt braţ pisica pe care o avea şi adineauri.

GOSPODINA: Ah! Ohh!

In urma ei se precipită īn scenă Domnul Bătrīn şi elegant, venind dinspre stīnga, īmbrīncindu-i pe cei doi băcani la intrarea īn prăvălie, īn timp ce Logicianul se lipeşte de zidul din stīnga al băcăniei. Un alt grup este format de Jean şi Chelneriţă - īn picioare, alături de Berenger, care continuă să stea aşezat, apatic. Dinspre stīnga, īn culise, se aud tot felul de „ah"-uri şi „oh"-uri ale unor oameni care fug īnspăimīntaţi. Praful iscat pe drum de copitele fiarei se răspīndeşte deasupra scenei.

PATRONUL (scoate capul pe fereastra de la etajul de deasupra cafenelei): Ce se-ntīmplă acolo?
DOMNUL BĂTRĪN (dispărīnd īndărătul băcanilor): Vă rog să mă iertaţi!

Domnul Bătrīn e foarte elegant, poartă ghetre albe, o pălărie moale şi baston cu măciulie de fildeş. Logicianul stă lipit de perete: poartă mustăcioară căruntă, lornion, iar pe cap o canotieră de pai.

BĂCĂNEASA (īmpinsă de Domnul Bătrīn): Fiţi atent, fiţi atent cu bastonul ăla!
BĂCANUL: Da' ce dracu', fiţi puţin atent! (Capul Domnului Bătrīn se vede acum dindărătul cuplului de băcani.)
CHELNERIŢA (către Patron): Un rinocer!
PATRONUL (de la fereastră, Chelneriţei): Visezi? ce vorbă-i asta? (Vede şi el rinocerul.) Tiii, ca să vezi drăcie!
GOSPODINA: Ah! („Ah"-urile şi „oh"-urile din culise se aud ca un fundal sonor pentru ah-ul ei. Cu cumpărăturile vărsate pe jos şi sticla spartă, Gospodina continuă să-şi fină strīns
pisica.) Biata miţi, ce s-a speriat!

Patronul continuă să urmărească din ochi fuga animalului; sunetele acestuia - răsuflarea, copitele etc. - se aud tot mai slab. Cu un gest lent, Berenger īşi fereşte faţa din norul de praf şi rosteşte moale:

BERENGER: Ca să vezi!
JEAN (īşi fereşte şi el faţa. dar rosteşte puternic): Ca să vezi! (Strănută.)
GOSPODINA (īn mijlocul scenei, cu proviziile răspīndite pe jos, priveşte īnspre stīnga): Ca să vezi! (Strănută.)
DOMNUL BĂTRĪN, BĂCĂNEASA, BĂCANUL (īn fundal, redes-chizīnd uşa prăvăliei, pe care Domnul Bătrīn o īnchisese īn urma lui): Ca să vezi!
JEAN: Ca să vezi! (Lui Berenger:) Ai văzut?

Zgomotele rinocerului s-au īndepărtat; oamenii īncă mai privesc īn direcţia lui, toţi īn afară de Berenger, care rămīne tot apatic pe scaun.

TOŢI (īn afară de Berenger): Ca să vezi!
BERENGER (lui Jean): Cred că... da, mi se pare că era un rinocer! Dar ştiu c-a făcut la praf!
GOSPODINA: Ca să vezi! Ce frică mi-a fost!
BĂCANUL (către Gospodină): Coşul dumneavoastră... cumpărăturile...

Domnul Bătrīn se apropie de femeie şi se apleacă să adune proviziile răsfirate de jur īmprejur. O salută galant, scoţīndu-şi pălăria.

PATRONUL: Orişicīt... formidabil...
CHELNERIŢA: īţi stă mintea-n loc!
DOMNUL BĂTRĪN (către Gospodină): Doamnă, vă rog să-mi faceţi onoarea de a-mi permite să vă ajut să adunaţi lucrurile de pe jos!
FEMEIA (către Domnul Bătrīn): Vă mulţumesc. Puteţi să vă puneţi pălăria, vă rog. Doamne, ce spaimă am tras.
LOGICIANUL: Spaima e iraţională. Raţiunea trebuie să-nvingă spaima.
CHELNERIŢA: Nu se mai vede.
DOMNUL BĂTRĪN (către Gospodină, arătīnd spre Logician): Prietenul meu e logician. JEAN (lui Berenger): Ce ziceai?
CHELNERIŢA: Da' fug repede animalele-astea!
GOSPODINA (către Logician): Incīntată de cunoştinţă, domnule.
BĂCĂNEASA (Băcanului): Aşa-i trebuie. N-a cumpărat de la noi!
JEAN (către Patron şi Chelnerilă): Ce ziceaţi?
GOSPODINA: Eu. īn orice caz, nu i-am dat drumul pisicii!
PATRONUL (la fereastră, ridicīnd din umeri): Nu vezi īn fiece zi chestii de-astea! GOSPODINA (către Logician, īn timp ce Domnul Bătrīn strīnge lucrurile de pe jos): Vreţi să fiţi amabil şi să ţineţi dumneavoastră pisica un pic ?
CHELNERIŢA (lui Jean): Aşa ceva nu mi-a mai fost dat să văd!
LOGICIANUL (Gospodinei): Sper că nu zgīrie!
PATRONUL (lui Jean): E ca o cometă !
GOSPODINA (Logicianului): E foarte cuminte. (Către ceilalţi:) Vinul meu! La cīţi bani am dat pe el!
BĂCANUL (Gospodinei): Avem noi vin destul, nu asta ne lipseşte!
JEAN (lui Berenger): Hai spune... ce ziceai?
BĂCANUL (Gospodinei): Şi-ncă din cel bun!
PATRONUL (Chelneriţei): Gata, nu mai căsca gura, ocupă-te de domnii! (Arata īnspre Jean şi Berenger, după care dispare īn casă.)
BERENGER (lui Jean): Despre ce vorbeai?
BĂCĂNEASA (Băcanului): Du-te şi adu-i o sticlă de vin!
JEAN (lui Berenger): Cum despre ce! Despre rinoceri, ce naiba, despre rinoceri!
BĂCANUL (Gospodinei): Am eu vin bun, īn sticle care nu se sparg! (Dispare īn prăvălie.)
LOGICIANUL (mīngīind pisica): Pisi-pisi-pisi-pisi!
CHELNERIŢA (către Jean şi Berenger): Ce doriţi de băut?
BERENGER: Două pastis!
CHELNERIŢA: Prea bine, domnule. (Se īndreaptă spre intrarea īn cafenea.)
DOMNUL BĂTRĪN (Gospodinei): Pentru puţin, stimată doamnă, pentru puţin!

Băcăneasa intră-n băcănie.

LOGICIANUL (către Domnul Bătrīn şi Gospodină, care tot adună
alimentele): Aşezaţi-le metodic īn coş.
JEAN (lui Berenger): Ei! ce spui? .
BERENGER (neştiind ce să zică): Păi... da... nimic... Adică, da, face mult praf.
BĂCANUL (iese din prăvălie cu o sticlă de vin. Către Gospodină): Avem şi praz.
LOGICIANUL (mīngīind īn continuare pisica): Pusi-pusi-pusi.
BĂCANUL (Gospodinei): O sută de franci litrul.
GOSPODINA (dīndu-i Băcanului banii, apoi către Domnul Bătrīn, care a terminat de aranjat lucrurile īn coş): Sīnteţi foarte amabil, domnule. Ah, politeţea franceză! Tinerii de azi nu mai sīnt deloc aşa!
BĂCANUL (luīnd banii de la Gospodină): Trebuia să veniţi să cumpăraţi de la noi. N-ar mai fi trebuit să traversaţi strada. Nu v-aţi fi expus la riscurile unor astfel de īntīlniri! (Se īntoarce īn prăvălie.)
JEAN (care s-a aşezai acum, dar cu gīndul tot la rinocer): Domnule, ce chestie nemaipomenită!
DOMNUL BĂTRĪN (īşi ridică pălăria, sărută mina doamnei): Fericit de cunoştinţă, stimată doamnă!
GOSPODINA (către Logician): Mulţumesc, domnule, că aţi ţinut pisica!

Logicianul īi īnapoiază pisica. Chelneriţa reapare cu paharele.

CHELNERIŢA: Iată pastis-urile, domnilor!
JEAN (lui Berenger): Eşti incorigibil!
DOMNUL BĂTRĪN (Gospodinei): Pot să vă īnsoţesc cīţiva paşi, stimată doamnă? BERENGER (lui Jean, arătīnd īnspre Chelneriţa care intră īnapoi īn cafenea): Ii cerusem apă minerală. S-a īnşelat, ne-a adus altceva. (Jean dă din umeri, neīncrezător şi cu dispreţ.)
GOSPODINA (Domnului Bătrīn): M-aşteaptă soţul, domnule. Vă mulţumesc. Poate altă dată!
DOMNUL BĂTRĪN (Gospodinei): Sper din tot sufletul, stimată doamnă! GOSPODINA: Şi eu asemenea, domnule. (īşi fac ochi dulci, apoi ea iese prin stīnga.)
BERENGER: S-a dus prăfăria... (Jean ridică din nou din umeri.)
DOMNUL BĂTRĪN (Către Logician, privind īn urma femeii): E delicioasă !...
JEAN (lui Berenger): Un rinocer! Nu-mi vine să cred! Nu-mi revin.

Domnul Bătrīn şi Logicianul se-ndreaptă către dreapta şi ies, īncet, īncet. Vorbesc īn linişte:

DOMNUL BĂTRĪN (după ce-a mai trimis o ultimă privire īn direcţia Gospodinei): E īncīntătoare, nu crezi?
LOGICIANUL: Tocmai vă explicam ce este silogismul.
DOMNUL BĂTRĪN: Aşa, da, silogismul!
JEAN (Iui Berenger): Nu-mi revin. E ceva inadmisibil! (Berenger cască.)
LOGICIANUL: Silogismul cuprinde o propoziţie principală, una secundară şi concluzia.
DOMNUL BĂTRĪN: Ce concluzie?

Logicianul şi Domnul Bătrīn ies din scenă.

JEAN: Nu, hotărīt lucru, nu pot să-mi vin īn fire.
BERENGER: Se vede foarte bine că nu poţi să-ţi revii. Ei bine, da, era un rinocer. Un rinocer şi gata. Gata, s-a dus... e departe de-acuma...
JEAN: Dar spune şi tu, ce dracu! E nemaipomenit! Un rinocer alergīnd liber prin oraş: asta nu te surprinde deloc? Ar trebui interzis! (Berenger cască.) Pune mīna la gură cīnd căşti!
BERENGER: Mdeah... mdeah... Ar trebui interzis. E periculos, la asta nu m-am gīndit. Nu-ţi fie teamă, e departe acum, n-are ce să ne mai facă!
JEAN: Ar trebui să protestăm la primărie, la autorităţile municipale ! La ce sīnt ele bune?
BERENGER (cască iar, dar duce repede mīna la gură): Pardon... Poate că o fi scăpat de la grădina zoologică!
JEAN: Visezi de-a-mpicioarelea!
BERENGER: Dar stau jos.
JEAN: Jos sau īn picioare-i tot aia!
BERENGER: Eh. nu... totuşi e-o diferenţă!
JEAN: Nu-i vorba de asta.
BERENGER: Păi tu ai spus că-i totuna de-i jos sau īn picioare...
JEAN: Nu m-ai īnţeles. Atunci cīnd visezi e totuna dacă visezi aşezat sau īn picioare!...
BERENGER: Ei bine, da, visez... Viaţa e vis...
JEAN (continuīnd): ...Visezi cīnd spui că rinocerul o fi scăpat de la grădina zoologică... BERENGER: Am zis: „poate că..."
JEAN (continuīnd): ... fiindcă nu mai avem grădină zoologică īn oraş... de foarte mult timp... de cīnd toate animalele au murit de ciumă...
BERENGER (aceeaşi indiferentă): Atunci poate c-a scăpat de la circ.
JEAN: De la care circ?
BERENGER: Păi, ştiu şi eu... vreun circ ambulant
JEAN: Ştii bine că primăria a interzis nomazilor accesul pe teritoriul comunal... Aşa ceva nu s-a mai īntīmplat din copilăria noastră.
BERENGER (īncearcă să-şi reţină căscatul, dar nu reuşeşte): In cazul ăsta, poate c-a stat īncă de pe vremea aceea ascuns īn mlaştinile din jurul oraşului!
JEAN (ridică braţele a exasperare): Mlaştinile dimprejur... mlaştinile dimprejurul oraşului.... Omule, eşti beat de-a binelea!
BERENGER (naiv): Da, asta aşa-i, īmi urcă beţia din stomac...
JEAN: Aburii beţiei ţi-au năpădit creierii. Unde-ai văzut dumneata mlaştini īmprejurul oraşului?... Oraşul nostru e poreclit Castilia Mică tocmai din pricina deşertului!
BERENGER (excedat şi destul de obosit): Atunci, ce să mai zic? Poate c-o fi stat ascuns sub o piatră... Sau şi-o fi făcut cuib pe-o cracă uscată...
JEAN: Te īnşeli dacă te crezi spiritual, aşa să ştii! Eşti cum nu se poate mai plictisitor cu... cu toate paradoxurile astea! Mi se pare că eşti incapabil să vorbeşti serios!
BERENGER: Astăzi, numai astăzi... Şi asta fiindcă... adică din cauză de... (Duce mīna la frunte, cu un gest vag.)
JEAN: Numai astăzi, aşa ca-n fiecare zi!
BERENGER: Ba nu, nu chiar ca-n fiecare zi.
JEAN: Spiritele tale n-au nici o valoare.
BERENGER: Dar n-am pretins niciodată...
JEAN (īl īntrerupe): Nu-mi place să se rīdă de mine!
BERENGER (īşi duce mīna la inimă): Dar eu... dragă Jean, eu nu mi-am permis niciodată să...
JEAN (īl īntrerupe): Dragă Berenger, nu-ţi permit...
BERENGER: Ba nu, aşa ceva nu-mi permit eu.
JEAN: Ba da, tocmai ţi-ai permis !
BERENGER: Dar cum īţi poţi īnchipui că eu...
JEAN (īl īntrerupe): Imi īnchipui exact ce văd şi aud!
BERENGER: Bine, dar te asigur că...
JEAN (īl īntrerupe): ... Mă asiguri că-ţi baţi joc de mine!
BERENGER: Ei, nu, că eşti īncăpăţīnat.
JEAN: Mă faci şi catīr pe deasupra. Nu vezi că m-ai insultat?
BERENGER: Dar aşa ceva nici nu mi-a trecut prin minte.
JEAN: Dumneata n-ai minte!
BERENGER: Iată un motiv īn plus ca să te conving că nici nu mi-a trecut prin minte.
JEAN: Sīnt lucruri care le trec prin minte chiar şi celor lipsiţi de minte.
BERENGER: Aşa ceva nu e cu putinţă.
JEAN: De ce, mă rog?
BERENGER: Fiindcă-i imposibil.
JEAN: De vreme ce simţi că poţi să explici totul, poftim: explică-mi de ce e imposibil...
BERENGER: Dar n-am pretins niciodată c-aş putea să explic totul...
JEAN: Atunci de ce te porţi de parcă aşa ar sta lucrurile? Şi, repet: de ce mă insulţi?
BERENGER: Dar nu te-am insultat. Dimpotrivă. Ştii bine cīt de mult te stimez.
JEAN: Dacă mă stimezi, de ce mă contrazici pretinzīnd că nu-i primejdios să laşi ziua-n amiaza mare un rinocer să alerge-n plin oraş, mai ales īntr-o dimineaţă de duminică, atunci cīnd străzile sīnt pline de copii... ca şi de adulţi, de altminteri...
BERENGER: Mulţi sīnt la slujbă, la biserică, pentru ei nu-i nici un risc...
JEAN (īl īntrerupe): Dă-mi voie... şi īncă la ora cīnd lumea face piaţa.
BERENGER: N-am afirmat niciodată că n-ar fi ceva primejdios să laşi un rinocer liber prin oraş ziua-n amiaza mare.
Pur şi simplu am spus că nu m-am gīndit niciodată la asta. Nu mi-am pus īntrebarea.
JEAN: Tu nu te gīndeşti niciodată la nimic.
BERENGER: Bine, aşa este. Un rinocer īn libertate - aşa ceva nu-i bine deloc.
JEAN: Aşa ceva n-ar trebui să existe.
BERENGER: Bineīnţeles: aşa ceva n-ar trebui să existe. Ba chiar e ceva nemaipomenit Bun. Totuşi, fiara asta nu-i nicidecum un motiv pentru care să ne certăm. Ce mare tămbălău pentru un perisodactil oarecare, ce tocmai a trecut prin faţa noastră? Un patruped stupid, de care nici nu merită să mai vorbim! In plus, unul feroce... Şi care a şi dispărut, care nici măcar nu mai există. Doar n-o să ne preocupăm de-un animal care nu mai există. Să vorbim despre altceva, dragă Jean, nu subiectele de conversaţie ne lipsesc nouă... (Cască şi apucă paharul.) In sănătatea ta!

In acest moment, Logicianul şi Domnul Bătrīn reintră din dreapta; tot vorbind, merge spre una dintre mesele cafenelei, destul de departe de Jean şi Berenger, spre fundal şi īn dreapta acestora.

JEAN: Lasă paharul pe masă. Nu bea nimic.

Jean trage un gīt zdravăn din pastis-ul său şi pune paharul pe jumătate golit pe masă. Berenger rămīne cu paharul īn mină: nu īndrăzneşte nici să bea, nici să-l aşeze la loc pe masă.

BERENGER: Totuşi, n-o să i-l las patronului! (Dă să bea.)
JEAN: Lasă-l jos cīnd īţi spun.
BERENGER: Bine. (Vrea să pună paharul pe masă tocmai cīnd Daisy - o dactilografă blondă şi tīnără - traversează scena de la dreapta la stīnga.
La vederea ei, Berenger se ridică brusc
şi, neīndemīnatic, varsă paharul pe pantalonii lui Jean.) Oh, Daisy!
JEAN: Fii atent ce faci! Doamne, neīndemīnatic mai eşti!
BERENGER: E Daisy... iartă-mă... (Dă să se ascundă ca să nu-l vadă Daisy.) Nu vreau să mă vadă... īn halu-n care sīnt...
JEAN: Eşti absolut de neiertat, de neiertat! (Priveşte īnspre Daisy.) Tīnăra asta te sperie aşa?
BERENGER: Taci din gură, taci, te rog.
JEAN: Dar biata fată n-are nicidecum un aer īnspăimāntător!
BERENGER (revine la Jean o dată ce Daisy a dispărut): Incă o dată te rog să mă ierţi pentru...
JEAN: Ai văzut ce va să zică băutura: nu mai eşti stăpīn pe mişcările tale, nu mai ai forţă-n mīini, eşti ameţit, năuc. Iţi sapi singur groapa, prietene, te pierzi complet. BERENGER: Nu-mi place alcoolul cine ştie ce. Şi totuşi, dacă nu beau, nu merge. E ca şi cīnd mi-ar fi frică - aşa că beau ca să-mi dispară frica.
JEAN: Frică de ce?
BERENGER: Nu prea ştiu bine de ce. Nu mă simt īn largul meu īn viaţă, printre oameni, şi-atunci trag cīte-un pahar. Asta mă calmează, mă face să uit.
JEAN: Uiţi de tine.
BERENGER: Sīnt foarte obosit. Sīnt obosit de ani şi ani de zile. Mi-e greu să-mi trag trupul pe propriile-mi picioare...
JEAN: Asta-i neurastenie alcoolică. Melancolia băutorului de vin...
BERENGER (continutnd): Imi simt īn fiecare secundă corpul ca şi cīnd ar fi de plumb, sau mă simt ca şi cum aş căra mereu pe cineva īn spate. Nu mă obişnuiesc cu mine īnsumi. Nu ştiu dacă eu sīnt eu. Dar imediat ce beau ceva, greutatea dispare şi mă recunosc: devin eu īnsumi.
JEAN: Elucubraţii, Berenger. Uită-te la mine: sīnt mai gras ca tine şi cu toate astea mă simt uşor, uşor, uşor! (Dă din mīini ca şi cīnd şi-ar lua zborul.)

Intorşi de curīnd pe scenă, Logicianul şi Domnul Bătrīn fac cīţiva paşi şi dau cu ochii de. tabloul descris; chiar īn acest moment, trecīnd pe līngă cei doi, Domnul Bătrīn e lovit de braţul fluturīnd al lui Jean, se dezechilibrează şi cade īn braţele Logicianului.

LOGICIANUL (continuīndu-şi peroraţia): Iată un exemplu de silogism... (Este izbit.) Oh!...
DOMNUL BĂTRĪN (către Jean): Domnule, fiţi atent... (Logicianului:) Iartă-mă, te rog.
JEAN: Pardon.
LOGICIANUL (Domnului Bătrīn): Nu-i nimic.
DOMNUL BĂTRĪN (lui Jean): Nu-i nimic.

Domnul Bătrīn şi Logicianul se aşază la o masă din fundal, la dreapta celuilalt cuplu de prieteni.

BERENGER (lui Jean): Dar ştiu că ai forţă.
JEAN: Da, aşa e, am forţă pentru mai multe raţiuni. Mai īntīi, am forţă fiindcă am forţă, iar apoi am forţă pentru că dispun de forţă morală. Dar am forţă pentru că nu-s alcoolic. Nu vreau să te jignesc, dragul meu, dar trebuie să-ţi spun că greutatea care te apasă nu-i altceva decīt alcoolul.
LOGICIANUL (către Domnul Bătrīn): Iată, deci, un silogism exemplar. „Pisica are patru labe. Isidore şi Fricot au fiecare cīte patru labe. Deci Isidore şi Fricot sīnt pisici."
DOMNUL BĂTRĪN: Dar şi cīinele meu tot patru labe are.
LOGICIANUL: Atunci e pisică.
BERENGER (lui Jean): Eu de-abia mai am putere să trăiesc. Cred că nici n-am chef de viaţa.
DOMNUL BĂTRĪN (către Logician, după ce a reflectat īndelung): Care va să zică, logic, cīinele meu e o pisică.
LOGICIANUL: Logic, da. Insă şi contrariul e la fel de adevărat.
BERENGER (lui Jean): Mă apasă singurătatea. Ca şi societatea.
JEAN: Te contrazici. Cine te apasă: solitudinea sau multitudinea? Zici că eşti un gīnditor, dar n-ai nici o logică.
DOMNUL BĂTRĪN (Logicianului): E foarte frumoasă logica.
LOGICIANUL: Cu condiţia să nu abuzezi de ea.
BERENGER (lui Jean): E anormal să trăieşti.
JEAN: Dimpotrivă. Nimic nu e mai natural. Dovada: toată lumea trăieşte. BERENGER: Dar morţii sīnt mai numeroşi decīt viii. Iar numărul morţilor creşte. Viii sīnt rari.
JEAN: Morţii nu există, e cazul s-o spunem!... Ah! ah! (Rīde-n hohote.) Şi morţii te īngreunează? Cum poţi să simţi pe umeri greutatea a ceva care nu există?... BERENGER: Mă īntreb şi eu dacă exist sau nu!
JEAN: Dragul meu, nu exişti fiindcă nu gīndeşti. Ia gīndeşte-te un pic, să vezi cum exişti.
LOGICIANUL (Domnului Bătrīn): Alt silogism: „Toate pisicile sīnt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică".
DOMNUL BĂTRĪN: Şi are patru labe. Asta aşa-i, pe motanul meu īl cheamă Socrate. LOGICIANUL: Păi vezi...
JEAN (lui Berenger): In fond, eşti un farsor. Un mincinos. Spui că viaţa nu te interesează, numai că - totuşi- cineva te interesează.
BERENGER: Cine?
JEAN: Coleguţa de birou care a trecut pe-aici adineauri. Eşti īndrăgostit de ea! DOMNUL BĂTRĪN (Logicianului): Care va să zică Socrate a fost pisică.
LOGICIANUL: Logica tocmai ne-a revelat acest fapt.
JEAN (lui Berenger): Nu ţi-ar fi făcut plăcere să te vadă īn halul īn care-ai ajuns. (Gest al lui Berenger.) Asta dovedeşte că nu ţi-e deloc indiferentă. Dar cum ai vrea să se lase Daisy sedusă de-un beţiv?
LOGICIANUL (Domnului Bătrīn): Să-ne-ntoarcem la pisicile noastre.
DOMNUL BĂTRĪN: Vă ascult.
BERENGER (lui Jean): Oricum, cred că ea are deja pe cineva īn vedere.
JEAN: Pe cine?
BERENGER: Pe Dudard. Un coleg de birou: licenţă īn drept, jurist, mari perspective la firmă, ca şi la afecţiunea lui Daisy. Nu pot să rivalizez cu el.
LOGICIANUL (Domnului Bātrīn): Pisica Isidore are patru lăbuţe.
DOMNUL BĂTRĪN: De unde ştii?
LOGICIANUL: E o ipoteză.
BERENGER (lui Jean): E şi bine văzut de şef, pe cīnd eu n-am nici un viitor, n-am studii, n-am nici o şansă.
DOMNUL BĂTRĪN: Ah! prin ipoteză!
JEAN (lui Berenger): Să te dai bătut chiar aşa...
BERENGER: Ce-aş putea să fac?
LOGICIANUL (Domnului Bātrīn): Şi pisicul Fricot are patru lăbuţe. Cīte lăbuţe au Isidore şi Fricot?
DOMNUL BĂTRĪN: Impreună sau fiecare?
JEAN (lui Berenger): Viaţa-i o luptă, e laş cine refuză lupta.
LOGICIANUL: Impreună sau fiecare - e totuna!
BERENGER (lui Jean): Ce pot face? Sīnt dezarmat.
JEAN: Dar īnarmează-te, dragul meu, īnarmează-te!
DOMNUL BĂTRĪN (Logicianului, după ce s-a chinuit reflectīnd): Opt. Opt lăbuţe.
LOGICIANUL: Logica duce la calculul mental.
DOMNUL BĂTRĪN: Are multe faţete!
BERENGER (lui Jean): Şi unde să găsesc armele?
LOGICIANUL: Logica nu cunoaşte limite!
JEAN: In tine īnsuţi. Prin voinţa proprie.
BERENGER: Ce arme?
LOGICIANUL (Domnului Bātrīn): Vei vedea...
JEAN (lui Berenger): Armele răbdării, ale culturii, armele inteligenţei. (Berenger cască.) Trebuie să devii un spirit vioi şi strălucitor. Mai īntīi, pune-te la punct.
BERENGER: Cum să mă pun la punct?
LOGICIANUL (Domnului Bătrīn): Acum iau două lăbuţe de la aceste pisici. Cīte lăbuţe au mai rămas?
DOMNUL BĂTRĪN: E complicat.
BERENGER: E complicat.
LOGICIANUL: Ba nu, din contră, e simplu.
DOMNUL BĂTRĪN: O fi simplu pentru dumneata, dar nu şi pentru mine.
BERENGER (lui Jean): O fi uşor pentru tine, dar nu şi pentru mine.
LOGICIANUL (Domnului Bătrīn): Dar faceţi un efort de gīndire, zău aşa. Haide, concentraţi-vă!
JEAN (lui Berenger): Fă un efort de voinţă, zău aşa. Hai, concentrează-te!
DOMNUL BĂTRĪN (Logicianului): Nu văd.
BERENGER (lui Jean): Nu văd, chiar nu văd cum.
LOGICIANUL: Trebuie să vi se spună totul.
JEAN: Trebuie să ţi se spună totul.
LOGICIANUL (Domnului Bătrīn): Luaţi o foaie de hīrtie şi calculaţi. Dacă scazi şase lăbuţe de la două pisici, cu cīte lăbuţe rămīne fiecare pisică?
DOMNUL BĂTRĪN: Aşteptaţi un moment... (Scoate o hīrtie din buzunar şi-ncepe să calculeze.)
JEAN: Iată ce trebuie să faci: te īmbraci cumsecade, te bărbiereşti zilnic şi-ţi pui cămaşă curată.
BERENGER: Costă scump spălatul cămăşilor...
JEAN: Economiseşti de la băutură. Asta pentru aspectul exterior: pălărie, o cravată ca asta pe care ţi-am dat-o, un costum elegant şi pantofii daţi bine cu cremă. (Enumerīnd elementele vestimentare, Jean arată spre propria-i pălărie, cravată, cămaşă, pantofi.)
DOMNUL BĂTRĪN (Logicianului): Există mai multe soluţii posibile.
LOGICIANUL: Spuneţi!
BERENGER: Şi după aceea? Spune.
LOGICIANUL:Vă ascult.
BERENGER: Te ascult.
JEAN (lui Berenger): Eşti un timid, īnsă nu lipsit de calităţi.
BERENGER: Eu? Calităţi?
JEAN: Pune-le-n valoare. Trebuie să fii la curent cu totul. Fii la curent cu evenimentele literare şi culturale ale epocii.
DOMNUL BĂTRĪN (Logicianului): O primă posibilitate: o pisică poate să aibă patru labe, iar cealaltă - două.
BERENGER (lui Jean): Am atīt de puţin timp liber.
LOGICIANUL: Ai calităţi, ar fi de-ajuns să ţi le pui īn valoare.
JEAN: Profită de atīt de puţinul timp liber, nu-l lăsa să se piardă fără folos.
DOMNUL BĂTRĪN: N-am avut vreme să mi le fructific.
Toată viaţa mea am fost funcţionar.
LOGICIANUL: Intotdeauna se poate găsi timp pentru educaţie.
JEAN (lui Berenger): Timp se găseşte.
BERENGER: Acuma-i prea tīrziu.
DOMNUL BĂTRĪN: E şi cam tīrziu pentru mine.
JEAN (lui Berenger): Niciodată nu-i prea tīrziu.
LOGICIANUL (Domnului Bătrīn): Niciodată nu-i prea tīrziu.
JEAN (lui Berenger): Ai opt ore de muncă pe zi. aşa cum am şi eu, aşa cum are toată lumea Dar duminicile? Dar serile? Dar cele trei săptămīni de concediu pe an? Dacă ai metodă, timp este īndeajuns.
LOGICIANUL: Deci, care sīnt celelalte soluţii? Cu metodă, cu metodă... (Domnul Bătrīn īncepe să calculeze, din nou.)
JEAN (lui Berenger): Poftim: īn loc să fii tot timpul mahmur de la băutură şi bolnav, nu-i mai bine să fii mereu proaspăt şi bine dispus, chiar şi la birou? Iar ceasurile libere ţi le poţi petrece īntr-o manieră inteligentă.
BERENGER: Cum adică?
JEAN: Vizitează muzee, citeşte reviste literare, du-te la conferinţe. Asta te va scoate din angoase şi-ţi va īntări spiritul. īn patru săptămīni vei fi un om cult.
BERENGER: Ai dreptate!
DOMNUL BĂTRĪN (Logicianului): S-ar putea ca o pisică să aibă cinci lăbuţe.
JEAN: Vezi că eşti de acord?
DOMNUL BĂTRĪN: Iar cealaltă să aibă doar una Dar, atunci, mai sīnt ele pisici ? LOGICIANUL: De ce nu?
JEAN: In loc să-ţi cheltuieşti toţi banii pe spirtoase, nu mai bine cumperi bilete la cīte-un spectacol interesant? Ştii ceva despre noul teatru de avangardă, cel despre care se vorbeşte atīta? Ai fost la piesele lui Ionesco?
BERENGER: Ei bine, nu. Doar am auzit vorbindu-se de ele.
DOMNUL BĂTRĪN: Dacă iei două lăbuţe din opt, de la două pisici...
JEAN: Chiar īn momentul ăsta se joacă una. Nu lăsa să-ţi scape prilejul.
DOMNUL BĂTRĪN: Am putea avea o pisică cu şase lăbuţe...
JEAN: Ar fi o excelentă iniţiere īn viaţa artistică a vremii noastre.
DOMNUL BĂTRĪN: ...şi o alta fără nici o lăbuţă.
BERENGER: Ai dreptate, ai dreptate. Mă voi pune la punct cum ai spus.
LOGICIANUL: In cazul acesta va fi vorba de-o pisică privilegiată.
BERENGER: Iţi promit.
JEAN: Intīi de toate promite-ţi ţie īnsuţi.
DOMNUL BĂTRĪN: Şi o altă pisică declasată, alienată de toate lăbuţele.
BERENGER: Mi-o promit solemn. Mă voi ţine de cuvīntul dat mie īnsumi.
LOGICIANUL: N-ar fi drept, aşa că nu e logic.
BERENGER: In loc să beau, m-am decis să-mi cultiv spiritul.
Deja mă simt mai bine. Deja am capul mai limpede.
JEAN: Observi şi tu, deci.
DOMNUL BĂTRĪN: Nu-i logic?
BERENGER: Chiar astăzi după-amiză mă duc la muzeul municipal. Iar diseară-mi iau două biletele la teatru. Mergi cu mine?
LOGICIANUL (Domnului Bălrīn): Fiindcă justiţia e logica.
JEAN: Va trebui să perseverezi. Bunele intenţii trebuie să dureze.
DOMNUL BĂTRĪN: Pricep. Justiţia...
BERENGER: Iţi promit şi īmi promit. Dar la muzeu, după-amiază, vii?
JEAN: După-amiază-mi fac siesta, face parte din programul meu.
DOMNUL BĂTRĪN: Justiţia nu-i decīt altă faţetă a logicii.
BERENGER: Dar diseară mergi cu mine la teatru, nu-i aşa?
JEAN: Nu, diseară nu.
LOGICIANUL: Spiritul vi se luminează.
JEAN (lui Berenger): Aş vrea să perseverezi īn bunele intenţii. Dar diseară am īntīlnire cu nişte prieteni la braserie.
BERENGER: La braserie?
DOMNUL BĂTRĪN: De altminteri, o pisică fără nici o lăbuţă...
JEAN: Am promis să mă duc. Iar eu īmi ţin promisiunile.
DOMNUL BĂTRĪN: ... n-ar mai fi īn stare să alerge destul de repede după şoareci. BERENGER: Aşa, păi atunci īnseamnă că-i rīndul tău să dai un prost exemplu, prietene. Fiindcă te duci să te-mbeţi!
LOGICIANUL : Aţi progresat deja īn logică!

Galopul furibund şi mugetul īncep să se audă iarăşi, ca şi zgomotul copitelor rinocerului, dar de data asta īn sens invers, dinspre fundul scenei către rampă, şi tot din culise, din stīnga.

JEAN (furios, către Berenger): Dragul meu, a te duce o dată nu īnseamnă a-ţi face un obicei. Asta n-are nici o legătură cu tine... fiindcă tu... nu-i deloc acelaşi lucru...
BERENGER: Şi de ce, mă rog, n-ar fi deloc acelaşi lucru?
JEAN (aproape strigīnd ca să acopere zgomotul rinocerului): Fiindcă eu nu-s beţiv!
LOGICIANUL: Chiar şi fără lăbuţe, o pisică trebuie să prindă şoareci. Asta face parte din īnsăşi natura ei.
BERENGER (strigīnd foarte tare): Nu vreau să spun că eşti un beţiv. Dar eu de ce-aş fi, īn circumstanţe asemănătoare?
DOMNUL BĂTRĪN (strigīnd şi el): Ce ziceaţi că este-n firea pisicii ?
JEAN (acelaşi joc): Fiindcă totul e-n funcţie de măsură. Spre deosebire de tine, eu sīnt un om al măsurii.
LOGICIANUL (cu palmele făcute căuş la urechea Bătrīnului): Ce ziceţi ?

Zgomotele devin asurzitoare de jur-īmprejurul celor patru personaje.

BERENGER (cu palmele căuş la urechea lui Jean): Spre deosebire de tine, eu ce? Ce-ai spus?
JEAN (uitīnd): Ziceam că...
DOMNUL BĂTRĪN (urlīnd): Ziceam că...
JEAN (īşi dă dintr-o dată seama de zgomote): Dar ce se-ntīmplă aici ?
LOGICIANUL: Ce-i asta?
JEAN (se ridică, scaunul i se răstoarnă, şi priveşte īnspre culise, īn direcţia rinocerului care vine): Oh! un rinocer!
LOGICIANUL (se ridică, dărīină scaunul): Oh! un rinocer!
DOMNUL BĂTRĪN (acelaşi joc): Oh! un rinocer!
BERENGER (stīnd pe scaun, dar ceva mai viu de data asta): Rinocer! Dar īn direcţia inversă!
CHELNERIŢĂ (apare cu un platou cu pahare): Ce este? Ce s-a-ntīmplat? Oh! un rinocer! (Scapă platoul, paharele se sparg.)
PATRONUL (ieşind din cafenea): Ce se-ntīmplă?
CHELNERIŢĂ (Patronului): Un rinocer!
LOGICIANUL: Un rinocer vine-n goana mare, pe trotuarul din faţă!
BĂCANUL (ieşind din prăvălie): Oh ! un rinocer!
JEAN: Oh! un rinocer!
BĂCĂNEASA (scoate capul pe fereastra de la etajul băcăniei): Oh! un rinocer!
PATRONUL (Chelneriţei): Ăsta nu-i un motiv ca să spargi paharele!
JEAN: Merge drept īnainte, o să fărīme tejghelele.
DAISY (intrīnd dinspre stīnga): Vai de mine, un rinocer!
BERENGER (la vederea ei): Daisy, vai de mine!

Se aud paşi de oameni fugind, ah-uri şi oh-uri, ca mai devreme.

CHELNERIŢĂ: Ca să vezi!
PATRONUL: O să-ţi reţin din leafă toate paharele sparte!

Berenger dă să se ascundă ca să nu-l vadă Daisy. Domnul Bătrtn, Logicianul, Bācăneasa şi Băcanul avansează către mijlocul scenei şi spun:

ĪMPREUNĂ: Ca să vezi!
JEAN ŞI BERENGER: Ca să vezi!

Se aude un miorlăit cumplit, apoi strigătul - la fel de cumplit - al unei femei.

TOŢI: Oh!

Aproape simultan, pe măsură ce zgomotele se īndepărtează, apare Gospodina de adineauri, ţinīnd sub braţ cadavrul pisicii īnsingerate.

GOSPODINA (plīngīnd): Mi-a strivit pisica, mi-a omorīt pisica!
CHELNERIŢĂ: I-a strivit pisica!

Băcanul, Băcăneasa - la fereastră. Domnul Bătrīn, Daisy şi Logicianul o īnconjoară pe Gospodină şi spun cu toţii:

ĪMPREUNĂ: Ce grozăvie, biata pisicuţă!
DOMNUL BĂTRĪN: Biata pisicuţă!
DAISY şi CHELNERIŢĂ: Biata pisicuţă!
BĂCANUL, BĂCĂNEASA, la fereastră, DOMNUL BĂTRĪN şi LOGICIANUL: Biata de ea!
PATRONUL (către Chelneriţă, arătīnd spre cioburile de pahare şi spre scaunele răsturnate): Ce faci? Adună chestiile-astea de-aici!

Jean şi Berenger vin şi ei līngă Gospodina care plīnge cu pisica īn braţe.

CHELNERIŢA (se īndreaptă spre terasă ca să strīngă cioburile ţi scaunele, privind īndărăt, către femeia cu pisica): Vai de ea, sărmana pisicuţă!
PATRONUL (arată imperativ către cioburi): Acolo, acolo!
DOMNUL BĂTRĪN (către Băcan): Ce ziceţi de asta?
BERENGER (către femeie): Nu plīngeţi, doamnă, ne frīngeţi inima!
DAISY (lui Berenger): Domnul Berenger... Eraţi aici? Aţi văzut şi dumneavoastră?
BERENGER (lui Daisy): Bună ziua, domnişoară Daisy, vă rog să mă iertaţi că arăt aşa, n-am avut timp să mă rad...
PATRONUL (după ce verifică locul curăţat de Chelneriţă, privind la Gospodină): Biata pisicuţă!
CHELNERIŢA (cu cioburile pe făraş şi cu spatele la femeie): Biata pisicuţă!

Fireşte, toate aceste replici trebuie spuse rapid, aproape concomitent.

BĂCĂNEASA (la fereastră): Asta-i prea de tot!
JEAN: Da, asta-i prea de tot!
GOSPODINA (plīngīnd şi legănīnd cadavrul pisicii): Bietul meu Miţu, sărăcuţul de Miţu!
DOMNUL BĂTRĪN (către femeie): Mi-ar fi plăcut să ne revedem īn alte circumstanţe.
LOGICIANUL (către femeie): Ce să-i faci, doamnă, toate pisicile sīnt muritoare! Trebuie să ne resemnăm cu gīndul ăsta.
GOSPODINA (plīngīnd): Pisicuţul meu, pisicuţul meu...
PATRONUL (către Chelneriţă cu făraşul plin de cioburi): Haide, du-te şi aruncă-le la gunoi. (Ridică scaunele răsturnate.) Mi-eşti datoare o mie de franci!
CHELNERIŢA (inlrīnd īn cafenea, către Patron): Numai la bani vă gīndiţi!
BĂCĂNEASA (către Gospodină, de la fereastră): Liniştiţi-vă, doamnă!
DOMNUL BĂTRĪN (către Gospodină): Liniştiţi-vă, doamnă!
BĂCĂNEASA: Orişicīt, īi pare rău după pisică.
GOSPODINA: Pisicuţă mea, pisicuţa mea!
DAISY: Da, cum să nu-ţi pară rău, orişicīt!
DOMNUL BĂTRĪN (sprijinind femeia şi īndreptīndu-se către una dintre mese, urmat fiind de toţi ceilalţi): Luaţi loc, doamnă. Staţi aici.
JEAN (Domnului Bătrīn): Ce spuneţi de asta?
BĂCANUL (Logicianului): Ce spuneţi de asta?
BĂCĂNEASA (lui Daisy, de la fereastră): Ce spuneţi de asta?
PATRONUL (către Chelneriţă, īn vreme ce Gospodina, īn lacrimi, se aşază la o masă, legănīnd cadavrul pisicii): Adu un pahar de apă pentru doamna.
DOMNUL BĂTRĪN (către doamnă): Luaţi loc, scumpă doamnă!
JEAN: Biata femeie!
BĂCĂNEASA (de la fereastră): Săraca pisicuţă.
BERENGER (Chelneriţei): Mai degrabă daţi-i un coniac!
PATRONUL (Chelneriţei): Un coniac la doamna. (Arată spre Berenger.) Domnul plăteşte!

Chelneriţa intră-n cafenea spunīnd:

CHELNERIŢA: Am īnţeles, un coniac.
GOSPODINA (printre lacrimi): Nu vreau, n-am nevoie!
BĂCANUL: Şi-a mai trecut o dată, adineauri, prin faţa prăvăliei.
JEAN (Băcanului): Nu era acelaşi!
BĂCANUL (lui Jean): Ba parcă...
BĂCĂNEASA: Ba da, era acelaşi.
DAISY: E a doua oară că trece pe-aici?
PATRONUL: Eu cred că era tot ăla...
JEAN: Nu, nu era acelaşi rinocer. Cel dintīi avea două coarne pe nas. Era un rinocer din Asia. Ăsta din urmă n-avea decīt un corn, era un rinocer de Africa!

Chelneriţă vine cu paharul de coniac.

DOMNUL BĂTRĪN: Iată şi coniacul, o să vă īntărească.
GOSPODINA (in lacrimi): Nuuu, nu vreeeauuu!
BERENGER (dintr-o dată nervos, către Jean): Spui prostii!
Cum ai fi putut să-i distingi coarnele! Fiara a trecut cu aşa o viteză, īncīt abia am apucat să-l vedem...
DAISY (femeii): Ba da, o să vă facă bine!
DOMNUL BĂTRĪN (lui Berenger): Asta aşa e, fugea repede.
PATRONUL (către Gospodină): Gustaţi! E bun!
BERENGER (lui Jean): Nici măcar n-ai fi avut timp să-i numeri coarnele... BĂCĂNEASA (Chelneriţei, de la fereastră): Fă-o să deschidă gura şi dă-i să bea.
BERENGER (lui Jean): Şi-n plus, mai era şi-nvăluit de norul de praf...
DAISY (către femeie): Beţi. doamnă.
DOMNUL BĂTRĪN: O mică-nghiţitură, scumpă doamnă... curaj...

Chelneriţa īi duce femeii paharul la buze; aceasta dă să refuze, dar bea pīnă la urmă.

CHELNERIŢA: Aaaşa!
BĂCĂNEASA (de la fereastră, o dată cu Daisy): Aaaşa!
JEAN (lui Berenger): Eu n-am capul īncīlţoşat. Eu calculez iute, am mintea limpede!
DOMNUL BĂTRĪN (către femeie): Vă e mai bine?
BERENGER (lui Jean): Haida-de, păi mergea cu capul īn jos !
PATRONUL (femeii): Nu-i aşa că-i bun?
JEAN (lui Berenger): Păi chiar de-asta se vedea mai bine.
GOSPODINA (după ce-a băut): Pisica mea!
BERENGER (iritat, lui Jean): Prostii! Prostii!
BĂCĂNEASA (către femeie, de la fereastră): Am eu o altă pisică pentru dumneavoastră!
JEAN (lui Berenger): Eu? Prostii? Indrăzneşti să-mi spui mie că spun prostii?
GOSPODINA (Băcănesei): N-am nevoie de alta! (Plīnge din nou, legănīndu-şi pisica.)
BERENGER (lui Jean): Da, chiar aşa: prostii.
PATRONUL (Gospodinei): Veniţi-vă īn fire. Asta e!
JEAN (lui Berenger): Să ştii că eu nu spun niciodată prostii!
DOMNUL BĂTRĪN (Gospodinei): Fiţi un pic filosoafă!
BERENGER (lui Jean): Nu eşti decīt un ins plin de pretenţii! (Ridică vocea:) Un pedant...
PATRONUL (către Jean si Berenger): Domnilor, domnilor!
BERENGER (continuīnd, către Jean): Un pedant nesigur pe cunoştinţele pe care le are, fiindcă, dacă vrei să ştii, rinocerul de Asia are un corn, iar cel de Africa - două...

Ceilalţi o părăsesc pe Gospodină şi īi īnconjoară pe cei doi, a căror discuţie devine foarte dură.

JEAN (lui Berenger): Ba te īnşeli, e dimpotrivă.
GOSPODINA (singură): Era aşa de drăguţă!
BERENGER: Facem pariu?
CHELNERIŢA: Vor să pună pariu.
DAISY (lui Berenger): Domnule Berenger, nu vă enervaţi!
JEAN (lui Berenger): Nu pariez cu dumneata. Dumneata ai cele două coarne. Asiaticule!
CHELNERIŢA: Oh!
BĂCĂNEASA (de la fereastră, către Băcan): Ăştia or să se bată.
BĂCANUL (către Băcăneasă): S-o crezi tu. E vorba de-un pariu!
PATRONUL (lui Jean şi Berenger): Fără scandal aici!
DOMNUL BĂTRĪN: Ei, zău, lăsaţi... Care specie de rinocer n-are decīt un corn? (Către Băcan:) Dumneata eşti comerciant, trebuie să ştii!
BĂCĂNEASA (de la fereastră): Aşa e, dumneata tre' să ştii.
BERENGER (lui Jean): Eu n-am nici un corn şi nici n-aş purta vreodată!
BĂCANUL (către Domnul Bătrīn): Da' nici comercianţii nu pot să le ştie pe toate! JEAN (lui Berenger): Ba da.
BERENGER (lui Jean): Şi nici asiatic nu sīnt. Pe de altă parte, asiaticii sīnt şi ei oameni ca toţi oamenii...
CHELNERIŢA: Da, asiaticii sīnt oameni ca mine, ca dumneata...
DOMNUL BĂTRĪN (Patronului): Asta aşa e.
PATRONUL (Chelneriţei): N-are nimeni nevoie de părerea dumitale.
DAISY (către Patron): Are dreptate fata. Şi ei sīnt oameni ca noi.

In tot acest timp Gospodina continuă să plīngă.

GOSPODINA: Era aşa de drăguţ şi bun. Era ca noi toţi.
JEAN (ieşit din fire): Dar sunt galbeni!

Situat īntre Gospodină şi grupul format īmprejurul lui Jean şi Berenger, Logicianul ascultă atent ce se spune, fără să rostească nimic.

JEAN: Domnilor, la revedere! (Lui Berenger.) Pe dumneata nu te salut!
GOSPODINA (acelaşi joc): Şi ne iubea aşa de tare! (Plīnge.)
DAISY: Ei, haide, zău aşa. Domnule Berenger, zău, domnule Jean...
DOMNUL BĂTRĪN: Eu am avut prieteni din Asia. Dar poate că nu erau adevăraţi asiatici.
PATRONUL: Eu am cunoscut asiatici adevăraţi.
CHELNERIŢĂ (Băcānesei): Eu am un prieten asiatic.
GOSPODINA (acelaşi joc): L-am avut īncă de cīnd era mic de tot!
JEAN (la fel de furios): Sīnt galbeni! galbeni! foarte galbeni!
BERENGER (lui Jean): In orice caz, dumneata eşti roşu de tot.
BĂCĂNEASA (de la fereastră) şi CHELNERIŢĂ: Oh!
PATRONUL: Hai, că se termină cu bătaie!
GOSPODINA (acelaşi joc): Şi era aşa de curat Nu făcea decīt la lădiţă.
JEAN (lui Berenger): Dacă e aşa, n-ai să mă mai vezi niciodată. La ce-mi pierd eu timpul c-un imbecil?
GOSPODINA (acelaşi joc): Şi ştia să se facă īnţeles, parcă vorbea cu noi!

Jean iese prin dreapta, foarte furios. Se mai īntoarce totuşi o dată, īnainte de a ieşi definitiv.

DOMNUL BĂTRĪN (Băcanului): Există şi asiatici albi, negri, bleu şi alţii ca noi.
JEAN (lui Berenger): Beţivule! (Toţi īl privesc consternaţi.)
BERENGER (către Jean): Nu-ţi permit!
TOŢI (către Jean): Oh!
GOSPODINA (acelaşi joc): Numai că nu putea să vorbească, īn rest īnţelegea tot.
DAISY (lui Berenger): Nici dumneavoastră n-ar fi trebuit să-l īnfuriaţi aşa!
BERENGER (lui Daisy): Nu-i aşa din cauza mea
PATRONUL (Chelneriţei): Du-te şi caută un coşciugel pentru animalul ăsta nenorocit! DOMNUL BĂTRĪN (lui Berenger): Cred că aveţi dreptate: rinocerii din Asia au două coarne, iar cei din Africa doar unul...
BĂCANUL: Domnul susţinea contrariul.
DAISY (lui Berenger): V-aţi īnşelat amīndoi!
DOMNUL BĂTRĪN (lui Berenger): Amīndoi aveţi dreptate.
CHELNERIŢĂ (către Gospodină): Doamnă, veniţi, vă rog. O să-l băgăm īntr-o cutie.
GOSPODINA (plīngīnd īn hohote): Asta niciodată! niciodată!
BĂCANUL: Imi pare rău, eu cred că domnul Jean avea dreptate.
DAISY (se īntoarce către Gospodină): Doamnă, zău, fiţi rezonabilă !

Daisy şi Chelneriţa o conduc pe Gospodină către intrarea īn cafenea.

DOMNUL BĂTRĪN (către Daisy şi Chelneriţă): Doriţi să vă īnsoţesc?
BĂCANUL: Rinocerii din Asia au un corn, iar cei din Africa, două. Şi invers.
DAISY (Domnului Bātrīn): Nu e nevoie.

Daisy şi Chelneriţă intră īn local, conducīnd-o pe Gospodina la fel de neconsolată.

BĂCĂNEASA (de la fereastră, către Băcan): Uf, şi tu acum! Ţie nu-ţi place niciodată să ai idei ca toată lumea!
BERENGER (aparte, īn vreme ce toţi ceilalţi discută despre numărul coarnelor): De fapt, Daisy are dreptate: n-ar fi trebuit să-l contrazic.
PATRONUL (către Băcăneasă): Soţul dumneavoastră are dreptate: rinocerul de Asia are două coarne, iar cel african trebuie să aibă două. Şi viceversa.
BERENGER (aparte): Nu suportă să fie contrazis. Cea mai mică obiecţie la spusele lui īl scoate din sărite.
DOMNUL BĂTRĪN (Patronului): Imi pare rău, dar greşiţi, scumpe domn.
PATRONUL (Domnului Bătrīn): Vă rog să mă scuzaţi!
BERENGER (aparte): E coleric, ăsta-i defectul lui.
BĂCĂNEASA (de la fereastră către Domnul Bătrīn, Patron şi Băcan): Dar poate că-s amīndoi la fel.
BERENGER (aparte): La urma urmei, are o inimă de aur şi mi-a făcut nenumărate servicii.
PATRONUL (către Băcăneasă): Dacă unul are două, atunci celălalt nu poate avea decīt unul.
DOMNUL BĂTRĪN: Dar poate că unul are doar unul. īn vreme ce celălalt are două.
BERENGER (aparte): Imi pare rău că n-am fost mai conciliant Dar şi el, de ce s-a īncăpăţīnat aşa? N-am vrut să se-ntīmple aşa. (Celorlalţi:) Totdeauna susţine enormităţi! Vrea mereu să-i epateze pe toţi prin cīt de multe ştie. Şi nu admite-n ruptul capului că s-ar putea īnşela vreodată.
DOMNUL BĂTRĪN (lui Berenger): Aveţi dovezi?
BERENGER: Ca să dovedesc ce?
DOMNUL BĂTRĪN: Afirmaţia făcută adineauri şi care a provocat o atīt de supărătoare controversă cu prietenul dumneavoastră.
BĂCANUL (lui Berenger): Chiar aşa: aveţi dovezi?
DOMNUL BĂTRĪN (lui Berenger): De unde ştiaţi dumneavoastră că un rinocer are două coarne, iar celălalt doar unul? Şi care anume dintre ei e acela?
BĂCĂNEASA: Nici el habar n-are. Aşa cum nu ştim noi, nu ştie nici el.
BERENGER: Mai īntīi că nici nu ştim dacă există din cei cu două coarne. Ba, la drept vorbind, eu cred că nu există decīt rinoceri cu un corn.
PATRONUL: Dar hai să admitem că ar exista şi cu două: care-i unicorn, asiaticul?
DOMNUL BĂTRĪN: Nu. Africanul e bicorn. Eu aşa cred.
PATRONUL: Cine-i bicorn?
BĂCANUL: Nu cel din Africa.
BĂCĂNEASA: Nu-i deloc uşor să ne punem de acord.
DOMNUL BĂTRĪN: In orice caz, problema se cuvine elucidată.
LOGICIANUL (iese din expectativă): Domnilor, iertaţi-mă că intervin.
Problema nu e aceasta Daţi-mi voie să mă prezint.
GOSPODINA (īn lacrimi): E un logician!
PATRONUL: Oh, un logician!
DOMNUL BĂTRĪN (prezentīndu-l pe Logician lui Berenger): Prietenul meu, Logicianul. BERENGER: Incīntat.
LOGICIANUL (continuīnd): ...Logician profesionist: iată permisul meu. (īşi prezintă actul.)
BERENGER: Sīnt foarte onorat, domnule.
BĂCANUL: Sīntem cu toţii foarte onoraţi.
PATRONUL: Aşadar, Domnule Logician, sīnteţi bun să ne spuneţi dacă rinocerul african este unicorn ?
DOMNUL BĂTRĪN: Sau bicorn...
BĂCĂNEASA: Şi dacă rinocerul din Asia e bicorn.
BĂCANUL: Sau unicorn.
LOGICIANUL: Problema nu se află aici. Exact asta trebuie să demonstrez.
BĂCANUL: Bine, dar am fi vrut şi noi să ştim...
LOGICIANUL: Domnilor, lăsaţi-mă să vorbesc.
DOMNUL BĂTRĪN: Să-l lăsăm să vorbească.
BĂCĂNEASA (Băcanului, de la fereastră): Lasă-l să vorbească.
PATRONUL: Vă ascultăm, domnule.
LOGICIANUL (lui Berenger): Dumneavoastră mă adresez īn primul rīnd. Dar şi tuturor celor prezenţi aici.
BĂCANUL: Şi nouă ni se adresează...
LOGICIANUL: Vedeţi dumneavoastră, polemica s-a desfăşurat īn jurul unei probleme de care, fără voia dumneavoastră, v-aţi īndepărtat. La īnceput, vă īntrebaţi dacă a fost sau nu vorba de acelaşi rinocer care a trecut pe-aici.
Aceasta a fost īntrebarea. Şi la ea trebuie răspuns.
BERENGER: In cel fel?
LOGICIANUL: Iată cum: era posibil să fi văzut de două ori acelaşi rinocer cu un singur corn...
BĂCANUL (repetīnd, pentru a īnţelege mai bine): De două ori acelaşi rinocer...
PATRONUL (acelaşi joc): Cu un singur corn...
LOGICIANUL (continuīnd): ...După cum puteaţi vedea de două ori acelaşi rinocer, dar avīnd două coarne.
DOMNUL BĂTRĪN (repetīnd): Unul şi acelaşi rinocer, cu două coarne, de două ori... LOGICIANUL: Asta este. Pe urmă: puteaţi vedea mai īntīi un rinocer cu un corn şi apoi un alt rinocer, tot cu un corn.
BĂCĂNEASA (de la fereastră): Ha, ha...
LOGICIANUL: Şi la fel de bine un prim rinocer cu două coarne şi un al doilea tot cu două coarne.
PATRONUL: Exact.
LOGICIANUL: Acuma, dacă aţi fi văzut...
BĂCANUL: Dacă am fi văzut...
DOMNUL BĂTRĪN: Da, dacă am fi văzut...
LOGICIANUL: Dacă aţi fi văzut prima dată un rinocer cu două coarne...
PATRONUL: Cu două coarne...
LOGICIANUL: ...şi a doua oară un rinocer cu un singur corn...
BĂCANUL: Cu un singur corn.
LOGICIANUL: ...nici asta n-ar fi fost concludent.
PATRONUL: De ce?
BĂCĂNEASA: Aoleu, ce chestie... Nu-nţeleg nimic.
BĂCANUL: Mdeah, mdeah!

Băcăneasa dă din umeri şi pleacă de la fereastră.

LOGICIANUL: La urma urmei, este posibil ca rinocerul care-a trecut pe-aici prima dată să-şi fi pierdut un corn īntre timp, iar cel care-a trecut al doilea să fie de fapt acelaşi.
BERENGER: Inţeleg, dar...
DOMNUL BĂTRĪN (īntrerupīndu-l pe Berenger): Nu-l īntrerupeţi.
LOGICIANUL: Este de asemenea posibil ca ambii rinoceri să fi fost din cei cu două coarne şi să şi le fi pierdut pe toate-ntre timp.
DOMNUL BĂTRĪN: E posibil.
PATRONUL: Da, e posibil.
BĂCANUL: Nu văd de ce nu !
BERENGER: Da, numai că...
DOMNUL BĂTRĪN (īntrerupīndu-I): Nu mai īntrerupeţi.
LOGICIANUL: Dacă puteţi dovedi că prima oară aţi văzut un rinocer cu un corn, indiferent dacă e african sau asiatic...
DOMNUL BĂTRĪN: African sau asiatic...
LOGICIANUL: ...şi a doua oară un rinocer cu două coarne...
DOMNUL BĂTRĪN: ...cu două coarne!
LOGICIANUL: ...indiferent că acesta ar fi fost asiatic sau african...
BĂCANUL: Asiatic sau african...
LOGICIANUL (continuīndu-şi demonstraţia): ...abia din acest moment am putea să concluzionăm că avem de-a face cu doi rinoceri diferiţi, fiindcă e prea puţin probabil ca un al doilea corn să-i fi putut creşte īn cīteva minute, mă rog, unul cīt de cīt vizibil...
DOMNUL BĂTRĪN: Da, e prea puţin probabil.
LOGICIANUL (īnctntat de propriul raţionament): ... Aşa ceva ar transforma un rinocer asiatic īntr-unui african...
DOMNUL BĂTRĪN: Asiatic sau african.
LOGICIANUL: ...şi unul african īntr-unui asiatic...
PATRONUL: African sau asiatic.
BĂCANUL: Mda, mda
LOGICIANUL: ...Or, aşa ceva nu e cu putinţă īn logica adevărată, adică o făptură nu se poate naşte-n două locuri simultan...
DOMNUL BĂTRĪN: Nici măcar succesiv.
LOGICIANUL (Domnului Bătrīn): Asta rămīne de demonstrat.
BERENGER {Logicianului): Asta mi se pare limpede, numai că nu rezolvă nicidecum problema.
LOGICIANUL (surīzīndu-i lui Berenger cu un aer atoateştiutor): Dar bineīnţeles, dragă domnule, numai că, aşa stīnd lucrurile, problema e pusă īntr-o manieră corectă.
DOMNUL BĂTRĪN: E absolut logic.
LOGICIANUL (īşi ridică pălăria): La revedere, domnilor.

Iese prin stīnga, urmat de Domnul Bătrīn.

DOMNUL BĂTRĪN (ridicīndu-şi pălăria): Am onoarea, domnilor.

Salută cu pălăria şi iese după Logician.

BĂCANUL: O fi logic...

In acest moment iese din cafenea Gospodina, īn ţinută de mare doliu, cu o cutie īn mīnă, urmată fiind de Daisy şi de Chelneriţă, ca la orice īnmormīntare. Cortegiul se īndreaptă către ieşirea din dreapta.

BĂCANUL (continuīnd): ...O fi logic, dar oare putem noi admite ca pisicile noastre să fie strivite sub ochii noştri de nişte rinoceri cu un corn sau cu două, fie ei asiatici sau africani?

Indică, printr-un gest teatral, cortegiul funebru care trece.

PATRONUL: Aşa e, are dreptate! Nu putem īngădui ca' pisicile noastre să fie călcate-n picioare de un rinocer sau de orice altceva!
BĂCANUL: Aşa ceva nu putem īngădui!
BĂCĂNEASA (către soţul ei, scoţīnd capul prin uşa prăvăliei): Hai, vino, or să-īnceapă să ne vină clienţii!
BĂCANUL (se īndreaptă către prăvălie): Nu, nu, aşa ceva nu putem īngădui! BERENGER: N-ar fi trebuit să mă cert cu Jean! (Patronului:) Aduceţi-mi, vă rog, un pahar de coniac.
Unul mare.
PATRONUL: Imediat! (Intră īn cafenea.)
BERENGER (singur): N-ar fi trebuit, n-ar fi trebuit să-mi ies din fire!
(Patronul vine cu paharul de coniac.) Acuma am inima prea grea ca să mă duc la muzeu: īmi voi cultiva spiritul altă dată. (Ia paharul şi bea.)

CORTINA



ACTUL II

PRIMUL TABLOU

Decorul

Un birou din administraţia unei īntreprinderi particulare - de exemplu, dintr-o mare editură de publicaţii juridice. In fundal, īn centru, o uşă mare cu două canaturi, deasupra căreia atīrnă o tăbliţă cu indicaţia: ŞEF SERVICIU. In fund, pe stīnga, līngă uşa şefului, măsuţa cu maşina de scris a lui Daisy. La peretele din stīnga, īntre o uşă ce dă afară pe scară şi măsuţa lui Daisy se află o altă masă, pe care se găseşte condica de prezenţă, unde funcţionarii semnează la venire. Apoi, la stīnga, tot īn prim-plan, o uşă dă spre scară; se văd ultimele trepte ale scării, partea de sus a balustradei şi un mic palier. In prim-plan, o masă cu două scaune. Pe masă: şpalturi, o călimară, tocuri; e masa la care lucrează Botard şi Berenger (cel dintīi se va aşeza pe scaunul din dreapta, cel de-al doilea - pe cel din stīnga). Līngă peretele din dreapta, o altă masă, mai mare, dreptunghiulară, acoperitei şi ea de şpalturi, tot felul de hīrtii etc. Līngă ea două scaune (mai frumoase, mai „importante") stau faţă īn faţă: e masa la care lucrează Dudard şi domnul Boeuf. Dudard se va aşeza pe scaunul lipit de perete, avīndu-i īn faţă pe ceilalţi funcţionari (el are gradul de şef-adjunct). Intre uşa din fundal şi peretele din dreapta, o fereastră. īn cazul īn care t»ntrul dispune de o fosă de orchestră, ar fi preferabil să nu se pună decīt o simplă ramă de fereastră īn prim-plan, cu faţa la public. īn colţul din dreapta, īnfundai, un cuier pe care sīnt agăţate halate cenuşii sau vestoane īmbătrīnite.
Eventual, cuierul poate fi plasat şi el īn prim-plan, līngă peretele din dreapta. Lipite de pereţi, rafturi cu cărţi şi dosare prăfuite. īn fund, pe stīnga, deasupra rafturilor, nişte tăbliţe cu inscripţii: JUR1SPRUDENŢĂ, CODURI; pe peretele din dreapta (ce poate fi uşor oblic) tăbliţele indică: MONITORUL OFICIAL, LEGI FISCALE. Deasupra uşii de la biroul şefului de serviciu, o pendulă arată ora nouă şi trei minute.
La ridicarea cortinei, Dudard, īn picioare, līngă scaunul său, cu profilul drept īnspre sală; de cealaltă parte a biroului, cu profilul stīng īnspre sală, este Botard; īntre ei, tot līngă birou, dar cu faţa la public, şeful de serviciu; Daisy stă puţin mai departe, la stīnga şefului, ţinind īn mīnă un vraf de hīrtii dactilografiate. īnconjurat de cele trei personaje de la birou, aşezat deasupra şpalturilor proaspete, se află un ziar mare, desfăşurat. Cīteva secunde după ridicarea cortinei, personajele rămīn imobile, īn poziţia īn care va fi rostită prima replică, un moment de genul „tableau vivant" (la fel trebuia să se īntīmple la īnceputul primului act). Şeful serviciului are cam cincizeci de ani; e īmbrăcat corect: costum bleumarin, rozeta Legiunii de Onoare, guler detaşabil scrobit, cravată neagră, mustaţă neagră şi stufoasă. Este domnul Papillon. Dudard: treizeci şi cinci de ani; costum gri, cu mīnecute de lustrin negru, ca să-i apere mīnecile hainei. Poartă ochelari, eventual. E destul de īnalt - imaginea elementului (a cadrului) de viitor īn administraţie. Dacă şeful va fi avansat director adjunct, atunci Dudard va deveni şef de serviciu, de unde şi antipatia lui Botard.
Botard: tipul īnvăţătorului la pensie, figură mīndră, mustăcioară albă, şaizeci de ani, dar se ţine foarte bine. Ştie tot, pricepe tot. Poartă un basc pe cap, un halat lung şi pe nasul viguros i se sprijină o pereche de ochelari. După ureche ţine un creion. Are şi el mīnecute de lustrin. Daisy: tīnără, blondă.
Mai tīrziu apare doamna Boeuf: femeie corpolentă de vreo cincizeci de ani, plīnsă şi cu sufletul la gură.
Personajele sīnt deci īn picioare la ridicarea cortinei, stīnd nemişcate īmprejurul mesei din dreapta. Şeful ţine mina cu arătătorul aţintit către Botard, cu aerul că-i spune „doar vezi şi dumneata"! Botard, cu mīiniie īn buzunarele halatului şi un surīs incredul atīrnat pe buze, are aerul că replic㠄nu mă duce nimeni pe mine". Cu foile dactilografiate īn mīnă, Daisy pare că-l sprijină cu privirea pe Dudard. După cīteva secunde, Botard atacă.

BOTARD: Snoave, poveşti de adormit copiii.
DAISY: Dar l-am văzut, am văzut rinocerul.
DUDARD: Scrie la gazetă, e clar, nu poţi nega.
BOTARD (dispreţ profund): Pfff!
DUDARD: Dacă scrie, scrie! Poftim, citeşte la fapte diverse. Citiţi ştirea, domnule şef! DOMNUL PAPILLON: „Ieri, duminică, īn Piaţa Bisericii din oraşul nostru, la ora aperitivului, un pachiderm a călcat īn picioare o pisică."
DAISY: Nu chiar īn Piaţa Bisericii!
DOMNUL PAPILLON: Asta-i tot. Nu se dau alte detalii.
BOTARD: Pfff!
DUDARD: Păi ajunge. E limpede.
BOTARD: Nu-i cred eu pe ziarişti.
Toţi mint, ştiu eu ce zic. Nu cred decīt ce văd eu cu ochii mei. Ca fost profesor, mie-mi place lucrul precis, dovedit ştiinţific. Eu sīnt un spirit metodic şi exact
DUDARD: Ce-are-a face aici spiritul metodic?
DAISY (lui Bolard): Mie mi se pare, domnule Botard, că ştirea e foarte precisă.
BOTARD: Asta numeşti dumneata precizie? Ia să vedem. Despre ce fel de pachiderm e vorba? Ce īnţelege un redactor de fapt divers printr-un pachiderm? Nu ne zice. Şi nu ne zice nici ce īnţelege prin pisică.
DUDARD: Toată lumea ştie ce-i aia o pisică.
BOTARD: Dar e o pisică sau un motan? Şi ce culoare avea? De ce rasă era? Nu sīnt rasist, ba īncă sīnt antirasist.
DOMNUL PAPILLON: Hai zău, domnule Botard, nu de asta-i vorba, ce-are-a face rasismul aici ?
BOTARD: Domnule şef, vă rog să mă iertaţi, dar nu puteţi nega că rasismul este una dintre marile greşeli ale veacului.
DUDARD: Bineīnţeles, īn privinţa asta sīntem cu toţii de acord, numai că nu e vorba de...
BOTARD: Domnule Dudard, n-o luaţi aşa de uşor. O serie de evenimente istorice ne-au dovedit din plin că rasismul...
DUDRAD: Dar īţi repet că aici nu-i vorba de rasism.
BOTARD: N-aş zice.
DOMNUL PAPILLON: Nu rasismul e-n chestiune acuma
BOTARD: Nu trebuie să pierdem nici o ocazie de a denunţa rasismul.
DAISY: Dar v-am spus că aici nu-i nimeni rasist. Aţi deplasat problema, aici e vorba pur şi simplu de-o pisică strivită de-un pachiderm. Mai precis, de un rinocer.
BOTARD: Eu nu sīnt din Sud. Meridionalii au prea multă imaginaţie. Poate c-a fost vorba de-un purice strivit de un şoricel. Şi din chestia asta se face un capăt de lume!
DOMNUL PAPILLON (lui Dudard): Hai să-ncercăm să punem lucrurile la punct. Zici că ai văzut cu ochii dumitale rinocerul plimbīndu-se pe străzile oraşului?
DAISY: Nu se plimba: alerga.
DUDARD: Eu - cu ochii mei - nu l-am văzut. Totuşi, oameni demni de crezare...
BOTARD (īl īntrerupse): Vezi bine că-i vorba de panglicari, dumneata ai īncredere īn ziariştii care ar face orice ca să-şi vīndă nenorocitele lor de gazete şi ca să le facă pe plac patronilor, ale căror slugi sīnt. Cum poţi să crezi aşa ceva tocmai dumneata, domnule Dudard, un jurist, un licenţiat īn drept! Dă-mi voie să rid, ha, ha, ha!
DAISY: Dar eu l-am văzut. Eu am văzut cu ochii mei rinocerul, pun mīna-n foc. BOTARD: Aşa deci. Te credeam fată serioasă!
DAISY: Domnule Botard, eu n-am vedenii! Şi nu eram singură, erau mulţi oameni īn jurul meu, care au văzut totul.
BOTARD: Pfff! Precis că se uitau la cu totul altceva!... Nişte leneşi plimbăreţi, care umblă de colo-colo fiindcă n-au ce face!
DUDARD: Asta s-a īntīmplat ieri, iar ieri a fost duminică.
BOTARD: Uite că eu muncesc şi duminicile. Eu nu stau să-i ascult pe preoţii care vă cheamă la biserică şi vă īmpiedică să veniţi la lucru, să vă cīştigaţi īn sudoare pīinea zilnică.
DOMNUL PAPILLON (indignat): Asta-i prea de tot!
BOTARD: Iertaţi-mă, n-am vrut să vă jignesc. N-am spus asta din dispreţ faţă de religie, ci din lipsă de respect faţă de ea. (Lui Daisy:) Mai īntīi, dumneata ştii ce-i ăla un rinocer?
DAISY: Este... este un animal foarte mare şi rău!
BOTARD: Şi te mai lauzi că ai o gīndire precisă! Domnişoară, rinocerul...
DOMNUL PAPILLON: N-o să ne ţii acuma o lecţie despre rinoceri. Nu sīntem la şcoală.
BOTARD: Din păcate.

Incă de la ultimele replici, şi-a făcut apariţia Be'renger, ureīnd prudent pe ultimele trepte de la intrare şi deschizīnd īncet uşa dincolo de care se poate citi inscripţia EDITURA JURIDICĂ.

DOMNUL PAPILLON (lui Daisy): Bun. E trecut de nouă. Domnişoară, adu-mi, te rog, condica de prezenţă. Cu atīt mai rău pentru cei care-au īntīrziat!

Daisy se īndreaptă spre măsuţa din stīnga, cea cu condica de prezenţă, chiar īn momentul īn care intră Berenger.

BERENGER (intra īn timp ce ceilalţi continuă să discute): Bună dimineaţa, domnişoară Daisy. Sper că n-am īntīrziat.
BOTARD (lui Dudard şi Papillon): Eu lupt contra ignoranţei, oriunde dau de ea.
DAISY (lui Berenger): Grăbiţi-vă, domnule Berenger.
BOTARD: Fie că-i īn palate, fie că-i īn colibe!
DAISY (lui Berenger): Semnaţi repede de prezenţă!
BERENGER: Oh, vă mulţumesc! Şeful a venit?
DAISY (ducīnd un deget la buze): Sssst! e aici!
BERENGER: Deja? Aşa de devreme?

Se repede să semneze condica de prezenţă.

BOTARD (continuīnd): Pretutindeni. Chiar şi īn edituri.
DOMNUL PAPILLON (lui Botard): Domnule Botard, eu cred că...
BERENGER (semnīnd īn condică): Totuşi, nu-i decīt nouă şi zece...
DOMNUL PAPILLON (lui Botard): ...cred că depăşeşti limitele politeţii.
DUDARD (lui Papillon): Şi mie mi se pare la fel, domnule.
DOMNUL PAPILLON (lui Botard): N-o să-mi spui acuma că domnul Dudard, colegul şi colaboratorul nostru, licenţiat īn drept şi excelent funcţionar, este un ignorant BOTARD: N-am să merg atīt de departe, īnsă, oricum, facultăţile şi universitatea nu fac cīt şcoala comunală.
DOMNUL PAPILLON (către Daisy): Haide, unde-i condica de prezenţă?
DAISY: Iat-o, domnule. (I-o īntinde.)
DOMNUL PAPILLON: Ei, dar iată-l şi pe domnul Berenger.
BOTARD (lui Dudard): Universitarilor le lipsesc ideile clare, spiritul de observaţie, simţul practic.
DUDARD (lui Botard): Ei, haide, zău!
BERENGER (lui Papillon): Bună ziua, domnule Papillon. (Tocmai se īndrepta spre cuier, ocolindu-i pe cei trei bărbaţi; īşi va scoate haina şi-şi va pune halatul ori un veston uzat, se va duce spre masă, va scoate din sertar mīnecuţele, va saluta etc.) Bună ziua şi iertaţi-mă, eram cīt pe-aici să-ntīrzii! Bună ziua, domnule Dudard, bună ziua, domnule Botard! DOMNUL PAPILLON: Ia spune, Berenger. Ai văzut şi dumneata rinoceri?
BOTARD (lui Dudard): Universitarii sīnt spirite abstracte, habar n-au ce-i viaţa! DUDARD: Prostii!
BERENGER (continuīnd să-ţi pregătească uneltele de lucru, cu grabă exagerată, ca pentru a-ţi compensa īntīrzierea, către Papillon, cu tonul cel mai natural din lume): Fireşte, am văzut!
BOTARD (se īntoarce): Pfff!
DAISY: Aşa! Vedeţi bine că nu-s eu nebună!
BOTARD (ironic): Vai, dar domnul Berenger spune aşa din eleganţă, cu toate că n-are un aer galant.
DUDARD: E, oare, galanterie să spui că ai văzut un rinocer?
BOTARD: Absolut, asta cīnd e vorba să susţii afirmaţiile fanteziste ale domnişoarei Daisy. Toată lumea e galantă cu domnişoara Daisy, ceea ce-i foarte normal... DOMNUL PAPILLON: Nu fi răutăcios, Botard, domnul Berenger
n-a luat parte la disputa noastră.
Dumnealui abia a venit
BERENGER (către Daisy): Nu-i aşa că l-aţi văzut? Noi am văzut.
BOTARD: Pfff! E posibil ca domnul Berenger să fi crezut c-a văzut un rinocer. (Face, prin spatele lui Berenger, semnul că: „dacă bea atāta...")
Dumnealui e plin de imaginaţie! Pentru dumnealui totul e posibil.
BERENGER: Dar nu eram singur cīnd am văzut rinocerul. Sau, poate, rinocerii.
BOTARD: Nici măcar nu ştie cīţi a văzut.
BERENGER: Eram līngă prietenul meu Jean!... Mai erau şi alţi oameni acolo.
BOTARD: Dumneata delirezi, pe onoarea mea!
DAISY: Era un rinocer unicorn.
BOTARD: Pfff! Se pare că s-au vorbit amīndoi ca să-şi bată joc de noi.
DUDARD (către Daisy): Cred mai degrabă că aveau două coarne, dacă e să mă iau după ce-am auzit!
BOTARD: Atunci ar cam fi timpul să vă puneţi de acord.
DOMNUL PAPILLON (se uită la ceas): Gata, să punem punct, domnilor, timpul trece. BOTARD: Cīţi aţi văzut, domnule Berenger, unul sau doi rinoceri?
BERENGER: Păi...
BOTARD: Nu ştiţi. Domnişoara Daisy a văzut un rinocer unicorn. Rinocerul dumneavoastră tot un corn avea, sau două?
BERENGER: Păi aici e toată problema.
BOTARD: E cam ciudată chestia, nu vi se pare?
DAISY: Of!
BOTARD: N-aş vrea să vă jignesc, īnsă nu cred deloc īn povestea asta a dumneavoastră. Rinoceri īn ţara noastră... aşa ceva nu s-a pomenit niciodată. DUDARD E de-ajuns o singură dată!
BOTARD: Aşa ceva nu s-a mai pomenit! Numai īn pozele din manualele de şcoală. Rinocerii dumneavoastră n-au putut īnflori decīt īn creierele gospodinelor.
BERENGER: Cuvīntul „a īnflori" mi se pare cam deplasat, īn cazul rinocerilor. DUDARD: Aşa e.
BOTARD (continuīnd): Rinocerul dumitale e un mit.
DAISY: Un mit?
DOMNUL PAPILLON: Domnilor, cred că-i timpul să ne-apucăm de lucru!
BOTARD (lui Daisy): Un mit, aşa ca farfuriile zburătoare!
DUDARD: Dar e vorba totuşi de-o pisică omorītă, asta nu se poate nega!
BERENGER: Sīnt martor.
DUDARD (arată spre Berenger): Există şi martori!
BOTARD: Ce să zic!!! Aşa un martor!
DOMNUL PAPILLON: Domnilor, vă rog, domnilor!
BOTARD (lui Dudard): Psihoză colectivă, domnule Dudard, psihoză colectivă!
Ca şi religia, care-i opiumul popoarelor!
DAISY: Ei bine, eu cred,īn existenţa farfuriilor zburătoare!
BOTARD: Poftim!!!
DOMNUL PAPILLON (ferm): Cred c-am depăşit măsura Gata cu vorbăria! Cu sau fără rinoceri, cu sau fără farfurii zburătoare, avem de lucru!
Editura nu ne plăteşte ca să spunem poveşti cu animale reale sau fabuloase!
BOTARD: Fabuloase!
DUDARD: Reale!
DAISY: Foarte reale!
DOMNUL PAPILLON: Domnilor, vă mai atrag atenţia o singură dată: sīnteţi īn orele de program. Daţi-mi voie să īntrerup această polemică sterilă...
BOTARD (rănit şi ironic): Prea bine, domnule Papillon. Doar dumneavoastră sīnteţi şeful. De vreme ce ne ordonaţi, noi ne vom supune.
DOMNUL PAPILLON: Domnilor, haideţi, mai repede. N-aş vrea să-mi intru-n trista obligaţie de a vă reţine din leafă!
Domnule Dudard, unde-i comentariul dumneavoastră despre legea represiunii antialcoolice?
DUDARD: Tocmai īl pun la punct, domnule şef.
DOMNUL PAPILLON: īncearcă să-l termini, e urgent. Dumneavoastră. Berenger şi Botard, aţi terminat de corectat reglementarea vinurilor zise „cu denumire controlată"?
BERENGER: Nu īncă, domnule Papillon, dar e-aproape gata.
DOMNUL PAPILLON: Terminaţi atunci de corectat īmpreună. Tipografia aşteaptă. Dumneata, domnişoară, adu-mi corespondenţa la semnat la mine-n birou. Grăbeşte-te cu bătutul.
DAISY: Am īnţeles, domnule Papillon.

Daisy se aşază la măsuţă şi īncepe să bată la maşină. Dudard se aşază şi el şi īncepe să lucreze. Berenger şi Botard stau la măsuţele lor, cu profilul spre sală - Botard, cu spatele la uşa dinspre scară. Botard e prost dispus, Berenger e moale şi visător. Berenger desface şpalturile pe masă şi-i dă manuscrisul lui Botard. Botard īncepe să bombăne textul, īn vreme ce domnul Papillon iese trīntind uşa.

DOMNUL PAPILLON: Pe curīnd, domnilor! (Iese.)
BERENGER (citeşte şi corectează, īn timp de Botard urmăreşte pe manuscris cu creionul): Reglementarea vinurilor zise cu denumire...
(Corectează) Denumire cu n şi r (corectează)... controlată... Vinurile din regiunea bordelezăy regiune inferioară a colinelor superioare...
BOTARD (lui Dudard): Asta nu e! E un rīnd sărit.
BERENGER: Inc-o dată: „Vinurile zise cu denumire controlată..."
DUDARD (lui Berenger şi Botard): Nu mai striga aşa, te rog. Nu se-aude decīt vocea dumitale şi mă-mpiedici să fiu atent la ce fac.
BOTARD (lui Dudard, peste capul lui Berenger, reluīnd discuţia de adineauri. Cīteva momente, Berenger corectează singur, mişcīnd buzele fără nici un sunet.) E' o mistificare!
DUDARD: Ce-i o mistificare?
BOTARD: Cum ce? Povestea cu rinocerul! Numai propaganda dumneavoastră răspīndeşte asemenea zvonuri!
DUDARD (īntrerupe lucrul): Care propagandă?
BERENGER (intervine): Aici nu-i vorba de nici o propagandă.
DAISY (se īntrerupe din dactilografiat): Dacă-ţi spun că am văzut... am văzut... şi eu, şi alţii am văzut...
DUDARD (lui Botard): Mă faci să rīd! Auzi dumneata: propagandă! Propagandă pentru ce?
BOTARD: Haida-de... īn ce scop...? Ştii mai bine ca mine, nu mai face pe nevinovatul!
DUDARD (supărīndu-se): īn orice caz, eu. domnule Botard, nu sīnt plătit de pontenegrini!
BOTARD (roşu de furie, trīnteşte un pumn īn masă): Asta-i o insultă. N-o să permit... (Se ridică.)
BfiRENGER: Haide, zău, domnule Botard...
DAISY : Zău, vă rog, domnule Dudard...
BOTARD: A fost o insultă...

Brusc, se deschide uşa de la biroul şefului. Botard şi Dudard se aşază rapid la loc. Şeful ţine īn mină condica de prezenţă. La apariţia lui se face dintr-o dată linişte.

DOMNUL PAPILLON: Domnul Boeuf n-a venit astăzi?
BERENGER (se uită īmprejur): Chiar! Nu-i aici!
DOMNUL PAPILLON: Fireşte. Şi-aveam nevoie de el! (Lui Daisy:) A anunţat că-i bolnav, sau că s-a īntīmplat ceva?
DAISY: Nu mi-a spus nimic.
DOMNUL PAPILLON (deschide larg uşa şi intră): Dacă lucrurile continuă aşa, o să-l dau afară Nu-i prima dată cīnd face aşa. Am īnchis ochii pīnă-acuma, dar nu mai merge... Are careva dintre voi cheia de la biroul lui?

Exact acum īşi face apariţia doamna Boeuf. Pe ultima replică a şefului, deja am putut-o vedea urcīnd scara -foarte repede - şi deschizīnd brusc uşa.
E speriată şi răsuflă precipitat.

BERENGER: Iat-o pe doamna Boeuf!
DAISY: Bună ziua, doamnă Boeuf!
DOAMNA BOEUF: Bună ziua, domnule Papillon! Bună ziua la toată lumea!
DOMNUL PAPILLON: Unde-i soţul dumneavoastră, doamnă? Ce i s-a īntīmplat de nu s-a putut deranja personal?
DOAMNA BOEUF (cu sufletul la gură): Vă rog să-l scuzaţi... să-l scuzaţi pe soţul meu...
A plecat la ai lui, la sfīrşit de săptămīnă. E un pic gripat.
DOMNUL PAPILLON: E un pic gripat!
DOAMNA BOEUF (īi īntinde şefului o hīrtie): Iată, aici e telegrama de la el. Zice că speră să se īntoarcă miercuri... (Aproape leşinīnd:) Daţi-mi, vă rog, un pahar cu apă... şi un scaun...

Berenger īi aduce, īn centrul scenei, scaunul lui, pe care doamna Boeuf aproape că se prăbuşeşte.

DOMNUL PAPILLON (către Daisy): Aduceţi-i un pahar cu apă!
DAISY: Imediat.

Aduce paharul şi-o ajută să bea īn timpul următoarelor replici.

DUDARD (şefului): Trebuie că-i cardiacă.
DOMNUL PAPILLON: E foarte neplăcută absenţa domnului Boeuf, dar asta nu-i un motiv să se agite-n halul ăsta!
DOAMNA BOEUF (ca greutate): Nu-i asta... Nu-i asta... Am fost... M-a urmărit tot drumul un... un rinocer... de-acasă şi pīnă-aici...
BERENGER: Unul cu un corn sau cu două coarne?
BOTARD (pufneşte-n rīs): Mă faci să rīd!
DUDARD (indignat): Las-o să vorbească!
DOAMNA BOEUF (făcīnd un mare efort ca să precizeze şi arătīnd cu degetul īn direcţia scării): E-acolo, acolo, jos, la intrare. Are aerul că vrea să urce īncoace.

In acest moment se aude un zgomot. Treptele scării se văd prăbuşindu-se sub o greutate formidabilă. De jos, se aud răgete furioase. Palierul scării e īnecat īntr-o mare de praf; cīnd praful se va risipi, īn locul scării se va vedea o gaură neagră.

DAISY: Doamne Dumnezeule!
DOAMNA BOEUF (pe scaun şi cu mīna la inimă): Oh!
Ah!

Berenger se-ndreaptă iute spre ea, īi pălmuieşte uşor obrajii şi-i dă apă.

BERENGER: Staţi liniştită, doamnă.

In acest timp, Papillon, Dudard şi Botard fug spre stīnga, deschid uşa şi se-ngrămădesc pe palier, īnconjuraţi de-un nor de praf.
Răgetele se aud din nou.

DAISY (Doamnei Boeuf): Vă e mai bine, doamnă Boeuf?
DOMNUL PAPILLON (de pe palier): Uite-l. E-acolo! Da' ştiu că-i uriaş!
BOTARD: Eu nu văd nimic. E o iluzie.
DUDARD: Ba da, ba da, acolo jos, uite-l cum se-nvīrte-n cerc.
DOMNUL PAPILLON: Domnilor, nu mai e nici o īndoială. Se-nvīrte īn cerc.
DUDARD: Nu va putea urca. Nu mai are scară.
BOTARD: E ciudat Ce să fie toată chestia asta?
DUDARD (se īntoarce la Berenger): Vino să vezi. Hai, vino să-ţi vezi rinocerul.
BERENGER: Vin acuma. (Se precipită īn direcţia palierului, īmpreună cu Daisy care o părăseşte pe Doamna Boeuf.)
DOMNUL PAPILLON (lui Berenger): Hai, priveşte, dumneata care eşti specialist īn rinoceri, uită-te.
BERENGER: Nu sīnt deloc specialist īn rinoceri...
DAISY: Oh, uitaţi-vă... cum se īnvīrteşte. Ai zice că-l doare ceva... oare ce-o vrea?
DUDARD: Ai zice că e-n căutarea cuiva (Lui Botard:) Ei, acuma īl vezi?
BOTARD (ursuz): Ei da, īl văd acuma.
DAISY (domnului Papillon): Poate că toţi avem vedenii, chiar şi dumneavoastră...
BOTARD: Eu n-am niciodată vedenii. Acolo jos e īntr-adevăr ceva
DUDARD (lui Botard): Ceva ?!? Ce?
DOMNUL PAPILLON (lui Berenger): E un rinocer, nu-i aşa? E cel pe care l-aţi văzut, nu? (Către Daisy:) Şi dumneata, nu?
DAISY: Absolut
BERENGER: Are două coarne. E un rinocer african sau mai degrabă asiatic. Of! nu mai ştiu dacă rinocerul african are unul sau două coarne.
DOMNUL PAPILLON: Ne-a sfărīmat scara: foarte bine, că tot trebuia să se īntīmple asta īntr-o zi! Ehe! de cītă vreme am cerut eu la Direcţia Generală să se facă trepte din ciment īn locul scării ăsteia putrede...
DUDARD: Şi eu, domnule şef. am trimis un raport īn acest sens, chiar săptămīna trecută.
DOMNUL PAPILLON: Trebuia să se īntīmple o dată şi-o dată. Era previzibil. Am avut dreptate.
DAISY (ironică, lui Papillon): Ca de obicei!
BERENGER (lui Dudard şi Papillon): Ei, haide, zău, bicornismul īl caracterizează pe rinocerul din Asia ori pe cel african? Iar unicomismul e specific celui african ori celui din Asia?
DAISY: Biata fiară, tot mugeşte şi se-nvīrte de colo-colo. Ce-o vrea. oare? Oh, uite-l că se uită la noi! (īn direcţia animalului:) Pisu, pisu, pisu...
DUDARD: N-o să-l mai şi alinţi acuma! Fără-ndoială că nu-i domesticit...
DOMNUL PAPILLON: In orice caz, n-ai cum să-l mīngīi: nu se poate ajunge la el. (Rinocerul rage cumplit.)
DAISY: Bietul animal.
BERENGER (continuă, către Botard): Dumneata, care ştii atītea, ce crezi? E cumva invers? bicornismul ar fi specific...
DOMNUL PAPILLON: Dumneata aiurezi, dragă Berenger, eşti īncă ameţit, are dreptate Botard.
BOTARD: Cum este cu putinţă ca īntr-o ţară civilizată...
DAISY (lui Botard): De acord. Numai că vorba e: există sau nu?
BOTARD: Este o maşinaţiune infamă! (Gest de orator de tribună, cu degetul īndreptat către Dudard, fulgerīndu-l cu privirea.) E numai vina dumitale!
DUDARD: De ce a mea şi nu a dumitale?
BOTARD (furios): Vina mea? Numai pe cei necăjiţi cade vina īntotdeauna Dacă n-ar depinde decīt de mine...
DOMNUL PAPILLON: Hai că, fără scară, sīntem īn pom.
DAISY (lui Botard şi Dudard): Liniştiţi-vă. Nu-i momentul, domnilor!
DOMNUL PAPILLON: Asta-i numai din cauza Direcţiei Generale.
DAISY: O fi. Dar vorba e cum coborīm de-aicea?
DOMNUL PAPILLON (glumeşte amuzat, mīngīind-o pe obraz pe juna dactilografă): Te voi lua īn braţe şi vom sări īmpreună!
DAISY (īnlătură mīna şefului): Nu pune mīna dumitale zgrunţuroasă pe faţa mea, elefantule!
DOMNUL PAPILLON: Glumeam şi eu!

Intre timp, doamna Boeuf s-a ridicat şi s-a alăturat grupului de pe palier. Cīteva clipe priveşte foarte īncordată mersul rinocerului, după care scoate un strigăt teribil.

DOAMNA BOEUF: Doamne! Să fie oare cu putinţă?
BERENGER: Ce este doamnă?
DOAMNA BOEUF: E soţul meu! E Boeuf, sărmanul meu Boeuf ce ţi s-a-ntīmplat?
DAISY: Sīnteţi siguri?
DOAMNA BOEUF: El e, īl recunosc. (Rinocerul īi răspunde printr-un muget violent, dar tandru.)
DOMNUL PAPILLON: Ca să vezi! De data asta-l dau definitiv afară din serviciu. DUDARD: Are asigurare?
BOTARD (aparte): Acuma am īnţeles...
DAISY: Cum să mai plătească Asigurările īntr-un caz ca ăsta?
DOAMNA BOEUF (leşină īn braţele lui Berenger): Ah! Doamne!
BERENGER: Oh!
DAISY: S-o ducem de-aici!

Ajutat de Dudard şi Daisy, Berenger o trage pe doamna Boeuf īnspre scaunul ei de adineauri.

DUDARD (īn timpul „transportului"): Nu vă mai necăjiţi, doamnă Boeuf!
DOAMNA BOEUF: Ah! Oh !
DAISY: O să se-aranjeze, cine ştie...
DOMNUL PAPILLON (lui Dudard): Juridic, ce se poate face?
DUDARD: Trebuie īntrebat la contencios.
BOTARD (privind cortegiul şi ridicīnd braţele): Asta-i nebunie pură! Ce societate! (Fuge către doamna Boeuf, o bate uşor peste obraji, aceasta scoate un „ah", īnchide ochii, e din nou lovită peste obraji, īn vreme ce Botard vorbeşte.) In tot cazul, doamnă, să fiţi sigură că voi spune totul comitetului de acţiune. Nu-mi voi abandona niciodată un coleg la nevoie. Toate astea se vor afla.
DOAMNA BOEUF (īşi revine īn simţiri): Bietul meu puişor, nu pot să-l las aşa, sărmanul de el. (Răgetele se aud iarăşi de jos.) Auzi-l cum mă cheamă. (Cu tandreţe:) Mă cheamă.
DAISY: Vă e mai bine, doamnă Boeuf?
DUDARD: Şi-a revenit.
BOTARD (Doamnei Boeuf): Aveţi toată īncrederea īn sprijinul delegaţiei noastre. Vreţi să deveniţi membră a comitetului nostru ?
DOMNUL PAPILLON: Iar o să īntīrziem cu lucrările. Domnişoară Daisy, te rog, corespondenţa!...
DAISY: Mai īntīi trebuie să aflăm cum vom ieşi de aici.
DOMNUL PAPILLON: Asta-i o problemă. Pe fereastră.

Se īndreaptă cu toţii către fereastră, īn afară de doamna Boeuf, prăbuşită pe scaun, şi Botard, care rămīn īn mijlocul scenei.

BOTARD: Ştiu de unde vin toate astea.
DAISY (de la fereastră): E prea sus.
BERENGER: Poate că ar trebui să chemăm pompierii, să vină ei cu scările!
DOMNUL PAPILLON: Domnişoară Daisy, mergeţi īn biroul meu şi chemaţi pompierii.

Papillon dă să se ia după ea. Daisy iese prin spate, ridică telefonul şi o auzi cum spune: „Alo, alo! pompierii?" - după care urmează un zgomot vag de conversaţie telefonică.

DOAMNA BOEUF (se ridică brusc): Nu-l pot lăsa aşa, nu-l pot lăsa aşa.
DOMNUL PAPILLON: Dacă doriţi să divorţaţi... aveţi acum un motiv īntemeiat.
DUDARD: Va fi, fără īndoială, īn defavoarea lui.
DOAMNA BOEUF: Nicidecum! Sărăcuţul! nu-i momentul să-mi părăsesc soţul īntr-o stare ca aceasta
BOTARD: Sīnteţi o femeie dintr-o bucată.
DUDARD (doamnei Boeuf): Dar ce-o să faceţi?

Doamna Boeuf merge repede spre palier.

BERENGER: Atenţie!
DOAMNA BOEUF: Nu pot să-l las aşa, nu pot să-l abandonez.
DUDARD: Opriţi-o!
DOAMNA BOEUF: Il iau cu mine acasă.
DOMNUL PAPILLON: Ce vrea să facă?!?
DOAMNA BOEUF (e gata să sară-n golul scării): Gata, puiule, vin acuma, vin. BERENGER: O să sară!
BOTARD: E datoria ei.
DUDARD: N-o să poată.

Toţi - cu excepţia lui Daisy, care-i la telefon - se află īn preajma doamnei Boeuf - care sare. Berenger īntinde mīna ca s-o oprească, dar rămīne cu rochia ei īn mīini.

BERENGER: N-am reuşit

De jos, se aude mugetul tandru al rinocerului.

DOAMNA BOEUF: Am venit, puiule, am venit.
DUDARD: A aterizat călare pe spinarea lui.
BOTARD: Ca o amazoană!
VOCEA DOAMNEI BOEUF: Haide acasă, dragule, să ne-ntoarcem la noi acasă.
DUDARD: Au plecat īn galop.

Dudard, Berenger, Botard şi Papillon revin īn scenă şi se aşază la fereastră.

BERENGER: Merg repede.
DUDARD (către Papillon): Aţi călărit cīndva, nu-i aşa?
DOMNUL PAPILLON: Mai demult... puţin... (īntorcīndu-se către uşa din fund.) N-a terminat de telefonat nici acuma!...
BERENGER {privind īn urma rinocerului): Sīnt departe de-acuma. Nu se mai văd.
DAISY (ieşind): Tare greu i-am prins pe pompieri!...
BOTARD (īn chip de concluzie a unui monolog interior): Deci aşa!
DAISY : ...Greu i-am mai prins pe pompieri!...
DOMNUL PAPILLON: Arde peste tot?
BERENGER: Sīnt de aceeaşi părere cu domnul Botard: atitudinea doamnei Boeuf a fost īntr-adevăr emoţionantă. E o femeie cu suflet
DOMNUL PAPILLON: Vorba e că acum am lipsă un funcţionar, pe care va trebui să-l īnlocuiesc.
BERENGER: Chiar credeţi că nu ne va mai fi util?
DAISY: Nu, nu-i vorba de alte incendii, dar pompierii au fost chemaţi la alţi rinoceri. BERENGER: La alţi rinoceri?
DUDARD: Cum adică, la alţi rinoceri?
DAISY: Păi da, la alţi rinoceri. Au fost semnalaţi cam peste tot īn oraş. Azi-dimineaţă erau şapte, iar acum şaptesprezece.
BOTARD: Ce vă ziceam eu!
DAISY (continuīnd): Ba chiar treizeci şi doi - nu e o cifră oficială, dar va fi cu siguranţă confirmată.
BOTARD (ceva mai puţin convins): Pfff! Se exagerează.
DOMNUL PAPILLON: Dar or să vină să ne scoată de-aici?
BERENGER: Mie mi-e cam foame!...
DAISY: Da, or să vină.
Pompierii sīnt pe drum!
DOMNUL PAPILLON: Ca şi lucrul nostru.
DUDARD: Eu zic că-i un caz de forţă majoră.
DOMNUL PAPILLON: Va trebui să recuperăm orele-astea pierdute.
DUDARD: Care va să zică, domnule Botard, mai ai de gīnd să…
BOTARD: Delegaţia noastră se opune la desfacerea contractului lui Boeuf fără preaviz.
DOMNUL PAPILLON: Nu eu decid. Să vedem concluziile anchetei.
BOTARD (lui Dudard): Nu, domnule Dudard, nu neg evidenţa rinocerică.
N-am negat-o niciodată.
DUDARD: Eşti un om de rea-credinţă.
DAISY: Ah, da. Sīnteţi un om de rea-credinţă.
BOTARD: Vă repet: n-am negat-o niciodată. Am vrut pur şi simplu să ştiu cīt de departe se poate merge.
Dar eu, unul, ştiam prea bine ce se īntīmplă. Eu nu constat pur şi simplu fenomenul. Eu īl īnţeleg şi-l explic. Cel puţin, l-aş putea explica dacă...
DUDARD: Păi atunci explică-ni-l!
DAISY: Explicaţi-ni-l, domnule Botard.
DOMNUL PAPILLON: Hai, explică-ni-l, de vreme ce ţi-o cer colegii.
BOTARD: Am să vă explic...
DUDARD: Te ascultăm.
DAISY: Sīnt foarte curioasă.
BOTARD: Am să vi-l explic... īntr-o zi...
DUDARD: De ce nu acum, imediat?
BOTARD (către Papillon, ameninţător): Noi doi o să ne explicăm numaidecīt. (Către ceilalţi:) Eu cunosc prea bine cauza lucrurilor, dedesubturile istoriei.
DAISY: Care dedesubturi?
BERENGER: Ce dedesubturi?
DUDARD: Aş vrea să ştiu şi eu care sīnt dedesubturile astea...
BOTARD (continuīnd, ameninţător): Ştiu şi numele tuturor celor răspunzători. Numele trădătorilor. Nimeni nu mă poate īnşela pe mine. Am să vă dezvălui scopul şi semnificaţia acestei provocări! īi voi demasca pe instigatori.
BERENGER: Păi cine să fi avut vreun interes ca să...
DUDARD (lui Botard): Divaghezi, dragă Botard.
DOMNUL PAPILLON: Gata cu divagaţiile.
BOTARD: Divaghez? Eu divaghez?!?
DAISY: Adineauri ziceai de noi c-am avut halucinaţii.
BOTARD: Adineauri, da. Dar acum halucinaţia a devenit provocare.
DUDARD: Şi, mă rog, cum s-a petrecut evoluţia aceasta, dupăpărerea dumitale?
BOTARD: Ăsta-i secretul lui Polichinelle. domnilor! Copil să fiişi tot īl īnţelegi. Numai ipocriţii se prefac că nu-l īnţeleg.

Se aude zgomtul maşinii de pompieri. Se aud semnalul, apoi scrişnetul frinelor, iar maşina opreşte brusc sub fereastră.

DAISY: Au venit pompierii!
BOTARD: Asta nu poate să rămīnă aşa. Vor trebui făcute schimbări.
DUDARD: Domnule Botard, aici nu-i vorba de nici o semnificaţie ascunsă. Rinocerii există - asta-i totul şi nimic altceva.
DAISY (la fereastră, privind īn jos): Pe aici, domnilor pompieri.

De jos, se aud un scrīşnit de fierărie, apoi zgomotele maşinii.

O VOCE DE POMPIER: Ridicaţi scara.
BOTARD (lui Dudard): Eu sīnt cel care deţine cheia evenimentelor. Am un sistem de interpretare infailibil.
DOMNUL PAPILLON: Chiar de azi după-amiază va trebui să-nce-pem să recuperăm orele pierdute.

Apare capătul scării de pompieri care se agaţă de fereastră.

BOTARD: Cu atīt mai rău pentru afacerile de birou, domnule Papillon.
DOMNUL PAPILLON: Ce-o să zică Direcţia Generală?
DUDARD: E un caz excepţional.
BOTARD (arată spre fereastră): Nu putem fi obligaţi să mergem cu toţii pe acelaşi drum. Trebuie să aşteptăm să se repare scara.
DUDARD: Dacă-şi rupe careva vreun picior, asta va cauza necazuri Direcţiei Generale.
DOMNUL PAPILLON: Aşa e.

Apare casca unui pompier, apoi purtătorul ei.

BERENGER (către Daisy, arătīnd spre fereastră): După dumneata, domnişoară Daisy. POMPIERUL: Haideţi, domnişoară.

Pompierul o ia īn braţe pe Daisy şi dispare cu ea.

DUDARD: La revedere, domnişoară Daisy. Şi pe curīnd!
DAISY (dispărīnd): Pe curīnd domnilor!
DOMNUL PAPILLON (la fereastră): Să-mi daţi un telefon mīine dimineaţă. O să veniţi să bateţi corespondenţa la mine acasă. (Lui Berenger.) Domnule Berenger. vă atrag atenţia că nu sīntem īn vacanţă şi că ne vom relua lucrul imediat ce aceasta va fi posibil. (Către ceilalţi doi:) M-aţi īnţeles, domnilor?
DUDARD: Inţeles, domnule Papillon.
BOTARD: Bineīnţeles: vom fi exploataţi pīnă la ultima picătură de sīnge!
POMPIERUL (reapare la fereastră): Cine-i la rīnd?
DOMNUL PAPILLON (către ceilalţi trei): Haideţi.
DUDARD: După dumneavoastră, domnule Papillon.
BERENGER: După dumneavoastră, domnule şef.
BOTARD: După dumneavoastră, fireşte.
DOMNUL PAPILLON (lui Berenger): Adu-mi mapa de corespondenţă; e acolo pe masa domnişoarei Daisy.

Berenger se duce după corespondenţă şi-i aduce mapa lui Papillon.

POMPIERUL: Gata, grăbiţi-vă. Nu-i vreme de pierdut, mai avem şi alte apeluri. BOTARD: Ce v-am zis eu!

Cu mapa sub braţ, Papillon escaladează fereastra.

DOMNUL PAPILLON (către pompieri): Fiţi atenţi la dosare. (Se īntoarce cu capul spre Dudard, Botard şi Berenger:) Domnilor, la revedere.
DUDARD: La revedere, domnule Papillon.
BERENGER: La revedere, domnule Papillon.
DOMNUL PAPILLON (a dispărut; i se aude doar vocea): Fiţi atenţi la hīrtii!
VOCEA DOMNULUI PAPILLON: Dudard ! Nu uita să-nchizi biroul cu cheia!
DUDARD (strigīnd): N-aveţi nici o grijă, domnule Papillon! (Lui Botard:) După dumneata, domnule Botard.
BOTARD: Domnilor, cobor. Şi din acest moment voi lua contact cu autorităţile competente. Am să fac eu lumină īn acest fals mister. (Se īndreaptă către fereastră.) DUDARD (lui Botard): Păi eu ziceam că, pentru dumneata, totul e deja clar!
BOTARD (escaladīnd fereastra): Mă lasă rece ironia dumitale. Ceea ce vreau eu e dovada, să am dovezi, documente ca să pot proba trădarea voastră.
DUDARD: Bine, dar e absurd...
BOTARD: Insulta dumitale...
DUDARD (īl īntrerupe): Dumneata m-ai insultat...
BOTARD (dispărīnd): Eu nu insult. Eu dovedesc.
VOCEA POMPIERULUI: Ei, haide, gata...
DUDARD (lui Berenger): Ce faci īn după-amiaza asta? Am putea să mergem la un pahar. ]
BERENGER: Te rog să mă ierţi. Am să profit de ziua asta liberă ca să-i fac o vizită prietenului meu Jean. Totuşi, trebuie să mă īmpac cu el. Ne-am despărţit supăraţi şi vina a fost a mea

Capul pompierului reapare la fereastră.

POMPIERUL: Haideţi.
BERENGER (arată spre fereastră): După dumneata.
DUDARD: După dumneata.
BERENGER: Ah, nu, asta nu - după dumneata
DUDARD: Nici nu mă gīndesc. După dumneata.
BERENGER: Te rog foarte mult, după dumneata!
POMPIERUL: Haide, grăbiţi-vă odată!
DUDARD: După dumneata, după dumneata.
BERENGER: După dumneata, după dumneata.

Escaladează amīndoi simultan fereastra. Pompierul īi ajută să coboare, īn timp ce se lasă cortina.

SFĪRŞITUL TABLOULUI


TABLOUL AL DOILEA

Decorul

Acasă la Jean. Structura dispozitivului scenic este aproximativ aceeaşi ca īn primul tablou al acestui act. Adică scena e īmpărţită īn două. La dreapta, ocupīnd trei sferturi sau patru cincimi din scenă (depinde de lărgimea acesteia) se vede camera lui Jean. Infund, līngă perete, patul lui Jean, īn care acesta doarme. īn centrul scenei, un scaun şi un fotoliu, cel īn care se va aşeza Berenger. īn dreapta, la mijloc, o uşă duce către baie. Cīnd Jean se va duce īn baie, se va auzi zgomotul robinetului, apoi al duşului. In stīnga camerei, un perete desparte scena īn două. In nijloc, uşa ce dă spre scară. Dacă se doreşte un decor mai puţin realist, adică mai stilizat, se poate pur şi simplu monta uşa, fără zidul dessparţitor. In stīnga scenei se vede scara, cu ultimele trepte ce ajung la Jean, apoi balustrada palierului. Mai jos, īn fundal, se zăreşte irtea de sus a unei uşi cu geam deasupra căreia stă scris: PORTAR.
La ridicarea cortinei, Jean e īn pat, sub cuvertură, cu spatele la public. Tuşeşte. După cīteva momente apare Berenger, urcīnd pe ultimele trepte ie la scară. Bate la uşă. Jean nu răspunde. Berenger bate din nou.

BERENGER: Jean (Bate iarăşi.) Jean!

Uşa din fundul palierului se īntredeschide şi apare chipul unui bătrīnel cu bărbuţă albă.

BĂTRĪNELUL: Ce se-ntīmplă?
BERENGER: Am venit să-l văd pe Jean, domnul Jean, prietenul meu.
BĂTRĪNELUL: Credeam că mă caută pe mine. Şi pe mine mă cheamă tot Jean. Deci e vorba de celălalt
VOCEA SOŢIEI BĂTRĪNELULUI (din fundul camerei): E pentru noi?
BĂTRĪNELUL (se īntoarce către femeia al cărei chip nu-l vedem): E pentru celălalt.
BERENGER (bate): Jean!
BĂTRĪNELUL: Nu l-am văzut ieşind. Aseară l-am văzut. Şi n-arăta prea bine. BERENGER: Ştiu eu ce are. E din cauza mea.
BĂTRĪNELUL: Poate că nu vrea să deschidă.
Mai īncercaţi.
VOCEA SOŢIEI BĂTRĪNELULUI: Jean, nu mai pierde timpul cu flecăreala! Jean! BERENGER (bate): Jean!
BĂTRĪNELUL (către femeie): Un moment... Of, of... (īnchide uşa si dispare.)
JEAN (culcat īn pat, cu spatele la public şi cu o voce răguşită): Cine e?
BERENGER: Am trecut să te văd, dragă Jean.
JEAN: Cine-i acolo?
BERENGER: Eu, Berenger, te deranjez?
JEAN: Ah, tu erai! Intră.
BERENGER (dă să deschidă): Uşa e īnchisă.
JEAN: Of... imediat...
(Se ridică destul de greu şi, īntr-adevăr, cam mahmur. Are o pijama verde, iar părul īi e īn dezordine.) Imediat. (īntoarce cheia īn broască.) Imediat. (Se bagă la loc sub pătură.) Intră.
BERENGER (intrīnd): Bună, Jean.
JEAN (din pat): Cīt e ceasul? Nu trebuia să fii la birou?
BERENGER: Eşti īncă-n pat? Nu eşti la birou? Scuză-mă, poate te deranjez.
JEAN (tot cu spatele): Ciudat. Nu-ţi recunosc vocea.
BERENGER: Nici eu nu-ţi recunosc vocea.
JEAN (tot cu spatele): Ia loc.
BERENGER: Eşti bolnav? (Jean răspunde printr-un mormăit.) Am venit să-ţi spun c-am fost un stupid să mă supăr pe tine dintr-o chestie ca aia.
JEAN: Ce chestie?
BERENGER: Păi... ieri...
JEAN: Ce ieri? Ieri, unde?
BERENGER: Ai uitat? Apropo de rinocer, de nenorocitul ăla de rinocer.
JEAN: Ce rinocer?
BERENGER: Rinocerul... sau, mă rog, nenorociţii ăia de rinoceri de i-am văzut...
JEAN: Ah, da. mi-aduc aminte... dar cine ţi-a spus că rinocerii sīnt nenorociţi? BERENGER: Eh, vorba vine...
JEAN: Bine. Atunci să nu mai vorbim despre asta.
BERENGER: Eşti foarte drăguţ.
JEAN: Şi?
BERENGER: In orice caz, vreau să-ţi spun că-mi pare rău că am susţinut... cu atīta... īncrīncenare, cu atīta īncăpăţīnare... şi cu furie... ei da, ce să mai zic... Am fost un prost, ce mai!
JEAN: NU mă miră deloc din partea ta.
BERENGER: Te rog să mă ierţi.
JEAN: NU mă simt prea bine. (Tuşeşte.)
BERENGER: Asta se vede, altfel n-ai sta īn pat (Schimbă tonul.) Ştii. Jean, am avut amīndoi dreptate.
JEAN: Referitor la ce?
BERENGER: Referitor la... chestia aia. Te rog īncă o dată să mă ierţi că revin la lucrul acesta, dar o s-o fac pe scurt Dragă Jean, ţin să-ţi spun că amīndoi, fiecare-n felul lui, am avut dreptate. Lucrul e dovedit acuma. Există-n oraş rinoceri cu două coarne şi rinoceri cu un corn.
JEAN: Exact ce-ţi ziceam eu! Ei bine, cu atīt mai rău.
BERENGER: Da, cu atīt mai rău.
JEAN: Sau cu atīt mai bine - tot aia e!
BERENGER (conţinuīnd): De unde vin unii şi de unde ceilalţi, sau: de unde vin ceilalţi şi de unde unii - asta contează prea puţin. Unicul lucru care contează īn ochii mei este existenţa ca atare a rinocerilor, fiindcă...
JEAN (se īntoarce şi se aşază pe marginea patului, cu faţa la Berenger): Nu prea mă simt bine, nu mă simt bine deloc...
BERENGER: Vai, īmi pare tare rău! Dar ce ai?
JEAN: Nu prea ştiu ce, am aşa, un rău, o stare proastă...
BERENGER: Te simţi slăbit?
JEAN: Nicidecum. Ba dimpotrivă, fierb pe dinăuntru.
BERENGER: Vreau să spun... adică trebuie că ai o stare de slăbiciune trecătoare. Asta i se poate īntīmpla oricui.
JEAN: Mie nu mi s-a mai īntīmplat niciodată.
BERENGER: Atunci poate că-i un exces de sănătate. Nici prea multă energie nu-i bună īntotdeauna. Asta dezechilibrează sistemul nervos.
JEAN: Am un echilibru perfect (Vocea i se face din ce īn ce mai groasă.) Sīnt foarte sănătos la trup şi la cap. Ereditatea mea...
BERENGER: Dar fireşte, sigur că da... dar poate c-ai răcit. Ai cumva febră?
JEAN: Habar n-am. Ba da, cred că am puţină febră. Mă doare capul.
BERENGER: O mică migrenă. Păi atunci, te las, dacă vrei...
JEAN: Ba nu. rămīi, nu mă deranjează. ]
BERENGER: Eşti şi răguşit.
JEAN: Răguşit?
BERENGER: Da, un pic răguşit, d-aia nu-ţi recunoşteam vocea.
JEAN: Dar de ce să fiu răguşit? Nu mi s-a schimbat vocea.
Mai degrabă ţie ţi s-a schimbat.
BERENGER: Vocea mea?
JEAN: Păi, de ce nu?
BERENGER: E posibil. Nu mi-am dat seama pīnă acuma
JEAN: Dar ce, eşti tu capabil să-ţi dai vreodată seama de ceva? (īşi pune palma pe frunte.) Cred că mă doare capul, uite-aici, īn frunte, aici mă doare, cred că m-am lovit! (Vocea i se face şi mai groasă.)
BERENGER: Cīnd te-ai lovit?
JEAN: Habar n-am. Nu-mi aduc aminte.
BERENGER: Dar te-ar fi durut atunci. JEAN: Cred că m-am lovit īn somn.
BERENGER: Dar te-ar fi trezit şocul. Precis că ai visat că te loveşti.
JEAN: Eu nu visez niciodată.
BERENGER (continuīnd): Trebuie că durerea de cap te-a luat īn somn şi ai uitat c-ai visat, sau, mai degrabă, īţi aduci aminte. dar inconştient!
JEAN: Eu, inconştient? Sīnt foarte stăpīn pe gīndurile mele şi nu mă las niciodată-n derivă. Merg drept. Eu īntotdeauna am mers drept de tot
BERENGER: Ştiu asta. Cred că n-am ştiut eu să mă fac īnţeles.
JEAN: Fii mai clar. N-are nici un rost să-mi spui chestii neplăcute.
BERENGER: Deseori, atunci cīnd ne doare capul, avem impresia că ne-am lovit la cap. (Se apropie de Jean:) Dacă te-ai lovit, trebuie să ai vreun cucui la frunte. (Se uită la fruntea lui Jean:) Da, exact, uite: ai un cucui.
JEAN: Un cucui?
BERENGER: Da. Unul mic.
JEAN: Unde?
BERENGER (arată spre fruntea lui Jean): Uite, chiar aici, deasupra nasului.
JEAN: N-am nici un cucui. Nimeni īn familia mea n-a avut vreodată.
BERENGER: Ai o oglindă?
JEAN: Ei, pe dracu! (se pipăie:) S-ar zice că totuşi am ceva. Mă duc īn baie, să mă uit īn oglindă. (Se ridică brusc şi se duce la baie. Berenger se uită-n urma lui. Din baie:) Ai dreptate, am o umflătură. (Se īntoarce-n cameră, ceva mai verde la faţă:) Ai dreptate, trebuie că m-oi fi lovit pe undeva.
BERENGER: Arăţi şi foarte rău. Eşti verde la faţă.
JEAN: Văd că-ţi place la nebunie să-mi spui chestii urīte. Dar tu te-ai uitat cum arăţi?
BERENGER: Te rog să mă ierţi, n-am vrut nicidecum să te supăr.
JEAN (tare amărīt): Nu s-ar zice.
BERENGER: Respiri foarte greu. Te doare-n gīt? (Jean se aşază din nou pe pat.) Dacă te doare-n gīt, īnseamnă că-i o anghina...
JEAN: De ce-aş avea o anghina?
BERENGER: Asta nu-i ceva ruşinos, şi eu am anghine. Lasă-mă să-ţi iau pulsul. (Se ridică şi-i ia pulsul.)
JEAN (ca glasul şi mai răguşit): O să-mi treacă!
BERENGER: Ai pulsul normal, nu te speria.
JEAN: Da'nu-s deloc speriat De ce aş fi?
BERENGER: Ai dreptate. Cīteva zile de odihnă şi gata, īţi trece.
JEAN: N-am vreme de odihnă, trebuie să-mi fac rost de mīncare.
BERENGER: Dacă ţi-e foame, atunci n-ai mare lucru. Totuşi, ţi-ar prinde bine cīteva zile de repaus. Ar fi mai prudent Ai chemat un doctor?
JEAN: N-am eu nevoie de doctori.
BERENGER: Ba da, trebuie să chemi un doctor.
JEAN: N-ai să-mi aduci tu un doctor dacă eu n-am chef de-aşa ceva Mă-ngrijesc eu şi singur.
BERENGER: Rău faci că n-ai īncredere-n medicină.
JEAN: Doctorii inventează boli care nu există.
BERENGER: Asta nu pleacă dintr-un sentiment negativ: le inventează tocmai din plăcerea de a-şi īngriji pacienţii.
JEAN: Inventează boli, inventează boli!
BERENGER: Poate că le inventează. Dar tot ei le vindecă.
JEAN: Eu n-am īncredere decīt īn veterinari.
BERENGER (care īi ia din nou īncheietura mīinii): Parcă ţi se umflă venele, pulsează foarte puternic.
JEAN: Asta-i un semn de forţă.
BERENGER: Bineīnţeles, un semn de sănătate, de forţă... Numai că, totuşi...
(Se uită şi mai atent la antebaţul lui Jean, cu toate că acesta şi-l retrage violent.)
JEAN: Ce tot mă studiezi ca pe-o dihanie nemaivăzută?
BERENGER: Pielea...
JEAN: Ce-i cu pielea mea? Am eu ceva cu pielea ta?
BERENGER:Mi se pare că... s-ar zice că-şi schimbă culoarea. Că se īnverzeşte. (Dă să apuce mīna lui Jean)) Şi se īnăspreşte.
JEAN (retrăgīndu-şi mīna): Nu mă mai pipăi afīta Ce dracu' te-a apucat? Mă enervezi. BERENGER (aparte): Poate că e mai grav decīt credeam. (Lui Jean:) Trebuie să chemăm un doctor. (Se duce spre telefon.)
JEAN: Lasă telefonu-n pace! (Se repede la Berenger şi-l bruschează. Berenger se clatină pe picioare.) Ce te bagi unde nu-ti fierbe oala?
BERENGER: Bine, bine. Era spre binele tău.
JEAN (tuşeşte şi respiră foarte greu): Ştiu eu mai bine ce-i bine pentru mine şi ce nu. BERENGER: Văd că respiri foarte greu.
JEAN: Respiră fiecare cum poate! Ţie nu-ţi place respiraţia mea mie nu-mi place respiraţia ta. Respiri foarte slab, aşa de slab. īneīt ai zice c-ai să dai ortu' popii-n cīteva minute.
BERENGER: N-am puterea ta.
JEAN: Şi ce? Eu te trimit la doctor ca să-ţi redea puterea? Nu. Aşa că face fiecare ce vrea.
BERENGER: Nu mai tuna şi fulgera aşa īmpotriva mea Ştii bine că-ţi sīnt prieten.
JEAN: Nu există prietenie. Nu cred īn prietenia dumitale.
BERENGER: Acuma mă superi.
JEAN: N-ai decīt să te superi.
BERENGER: Dragul meu Jean...
JEAN: Eu nu sīnt dragul tău Jean!
BERENGER: Văd eu că eşti tare mizantrop astăzi.
JEAN: Ei, asta-i bună! Acuma sīnt mizantrop. Mizantrop! Uite-aşa-mi place mie: să fiu mizantrop!
BERENGER: Ştiu eu că īncă-mi porţi pică pentru disputa de ieri. Recunosc īncă o dată: a fost numai din vina mea. Şi tocmai de-asta am venit: ca să mă scuz.
JEAN: Despre ce dispută tot vorbeşti?
BERENGER: Păi ţi-am mai spus... chestia cu rinocerul!
JEAN (nu-l aude): De fapt...
BERENGER: Ştii bine că eu nu-ţi voi fi niciodată un obstacol.
JEAN: Eu am mereu un scop. Şi mă reped spre el.
BERENGER: Ai perfectă dreptate. Cred, totuşi, că treci printr-o criză morală. (De cīteva momente Jean traversează camera de la un capăt la altul ca o fiară īn cuşcă. Berenger īl observă şi, din timp īn timp, se trage uşor din calea lui. Vocea lui Jean se face din ce īn ce mai răguşită). Nu te enerva, nu te enerva.
JEAN: Adineauri mă simţeam prost īn haine, acum mă deranjează şi pijamaua! (Se īnchide şi se deschide la bluză.)
BERENGER: Vai, dar ce-are pielea ta?
JEAN: Iar te iei de pielea mea? E pielea mea şi n-am de gīnd s-o schimb cu a ta.
BERENGER: Parcă-i de toval.
JEAN: E mai dură. Rezistă la intemperii.
BERENGER: Şi eşti din ce īn ce mai verde.
JEAN: Văd că azi ai mania culorilor. Iar ai viziuni: iar ai băut!
BERENGER: Ieri am băut, nu astăzi.
JEAN: E rezultatul unui īntreg trecut de desfrīnare.
BERENGER: Ţi-am promis că mă las, ştii bine: eu ascult de sfaturile prietenilor. Nu mă simt umilit de asta. ba dimpotrivă.
JEAN: Mă doare-n cot. Brrr...
BERENGER: Ce-i? Ai zis ceva?
JEAN: N-am zis nimic. Am făcut brrr... asta mă amuză.
BERENGER (īl priveşte īn ochi): Ai auzit ce i s-a īntīmplat lui Boeuf? S-a transformat īntr-un rinocer.
JEAN: Ce zici că i s-a īntīmplat?
BERENGER: S-a transformat īntr-un rinocer!
JEAN (īşi face vīnt cu poalele bluzei): Brrr...
BERENGER: Ei haide, zău. nu mai glumi.
JEAN: Dar lasă-mă să răsuflu, e dreptul meu. Sīnt la mine acasă.
BERENGER: Dar ce? Am zis eu altceva?
JEAN: Te rog să nu mă mai contrazici. Mi-e cald. mi-e cald. Brrr... Aşteaptă-mă o clipă. Mă duc să mă răcoresc.
BERENGER (īn vreme ce Jean se repede īnspre baie): Asta-i de la febră.

Din baie se aude curgīnd apa de la robinet, o dată cu pufniturile lui Jean.

JEAN (de alături): Brrr...
BERENGER: Are frisoane. E de rău, dau telefon la doctor.

Se īndreaptă din nou către telefon, după care se retrage brusc, auzindu-l pe Jean.

JEAN: Zi aşa, bietul Boeuf a devenit rinocer. Ah, ah, ah... Cred că s-a deghizat şi şi-a bătut joc de tine. (Scoate capul prin uşa de la baie. E foarte verde.
Deasupra nasului, umflătura i-a mai crescut.) S-a deghizat.
BERENGER (plimbīndu-se prin cameră, fără să se uite la Jean): Să fii sigur că toată povestea avea un aer foarte serios.
JEAN: Ei, asta e: e treaba lui.
BERENGER (se īntoarce īn direcţia lui Jean, care reintră īn baie): E sigur că n-a făcut-o īnadins. Schimbarea s-a făcui īmpotriva voinţei lui.
JEAN (de alături): Ce ştii tu !
BERENGER: Cel puţin aşa e de presupus.
JEAN: Dar dacă a făcut-o īnadins? Ai? ia spune: dac-a făcut-o anume?
BERENGER: M-ar mira. Cel puţin doamna Boeuf n-avea cītuşi de puţin aerul c-ar şti ceva īn sensul ăsta...
JEAN (cu vocea foarte groasă): Ah, ah, ah! Grăsana de madam Boeuf! Vai de capul ei. O idioată!
BERENGER: Idioată sau nu...
JEAN (intră rapid şi īşi aruncă bluza pe pat, īn timp ce Berenger se īntoarce cu discreţie. Jean - care e verde pe piept şi pe spate - reintră īn baie): Boeuf nu i-ar fi spus niciodată
nevesti-sii ce-are de gīnd...
BERENGER: Te-nşeli. Sīnt un cuplu foarte unit.
JEAN: Eşti tu sigur de asta? Hum, hum, brrr...
BERENGER (se īndreaptă spre baie, dar Jean īi īnchide uşa-n nas): Foarte unit Dovada e că...
JEAN (de alături): Boeuf avea viaţa lui personală, avea rezervat un colţ numai al lui īn străfundul sufletului...
BERENGER: Cred că n-ar fi trebuit să-ţi vorbesc de asta. Mi se pare că-ţi face rău. JEAN: Ba dimpotrivă, mă uşurează.
BERENGER: Hai, zău, te rog, lasă-mă să chem un doctor.
JEAN: Iţi interzic absolut. Şi să ştii că mie nu-mi plac īncăpăţīnaţii. (Revine īn cameră. Berenger se trage un pas īnapoi, speriat: Jean este acum şi mai verde şi vorbeşte cu greutate.
Vocea i-a devenit de nerecunoscut.) De fapt, dacă s-a preschimbat īn rinocer cu sau fără voia lui, poate că asta i-a făcut bine.
BERENGER: Ce tot spui?!? Cum poţi să crezi că...
JEAN: Tu vezi peste tot numai rău. Poate că aşa i-a plăcut lui! Uite-aşa a avut el chef! Nu văd ce chestie formidabilă ar fi.
BERENGER: Bineīnţeles, n-ar fi nimic formidabil īn asta. Numai că mă īndoiesc că i-a făcut īntr-adevăr plăcere.
JEAN: Şi de ce nu, mă rog!
BERENGER: Mi-e greu să spun de ce. Asta trebuie s-o īnţelegi şi singur.
JEAN: Iţi spun eu că nu-i nimic rău īn asta! La urma urmei, rinocerii sīnt nişţe fiinţe ca şi noi- Au tot dreptul la viaţă, poate chiar mai mult ca noi.
BERENGER: Cu condiţia să nu ne distrugă dreptul nostru la viaţă. īţi dai seama de diferenţa de mentalitate?
JEAN (īntr-un du-te-vino permanent la baie): Ţi se pare preferabilă condiţia noastră? BERENGER: Orişicīt, avem şi noi morala noastră, care mi se pare incompatibilă cu a lor.
JEAN: Morală! Mai slăbeşte-mă cu morala, ce-i aia morală? Morala trebuie depăşită! BERENGER: Şi ce pui īn locul ei?
JEAN (aceeaşi mişcare): Natura.
BERENGER: Natura?!?
JEAN (acelaşi joc): Natura are legile ei. Morala e antinaturală.
BERENGER: Dacă īnţeleg eu bine, tu vrei să-nlocuieşti legea morală prin legea junglei.
JEAN: Acolo-i de mine, acolo-i viaţa!
BERENGER: Aşa vine vorba. Dar, īn fond, nimeni n-ar...
JEAN (īl īntrerupe, īn acelaşi du-te-vino): Trebuie să ne reconstituim viaţa din temelii. Trebuie să ne īntoarcem la integritatea primordială.
BERENGER: Nu sīnt deloc de acord cu ce spui.
JEAN (răsuflīnd cu zgomot): Eu vreau să respir.
BERENGER: Bine, dar gīndeşte-te: nu-ţi dai seama că noi avem o filosofie de viaţă pe care animalele astea n-o au, un sistem cu totul aparte de valori? Un sistem construit de omenire de-a lungul unor veacuri īntregi!...
JEAN (din baie): Trebuie dărīmat, aşa va fi mult mai bine.
BERENGER: NU, zău, eu cred că glumeşti. Nu te pot lua īn serios, tu faci poezie...
JEAN: Brrr... (Aproape că mugeşte.)
BERENGER: Nu te ştiam poet
JEAN (iese din baie): Brrr... (Mugeşte din nou.)
BERENGER: Prea te cunosc bine ca să cred că īntr-adevăr crezi aşa. Ştii la fel de bine ca mine că eu, adică omul...
JEAN (īl īntrerupe): Omul... Să nu mai pronunţi cuvīntul ăsta!
BERENGER: Adică vreau să spun fiinţa umană... umanismul...
JEAN: Gata cu umanismul. S-a perimat Eşti un sentimental ridicol. (Reintră īn baie.)
BERENGER: Mă rog... totuşi... spiritul...
JEAN (din baie): Lozinci! Vorbeşti numai -prostii, spui clişee...
BERENGER: Prostii?!?
JEAN (din baie, cu o voce foarte groasă, foarte greu de īnţeles). Absolut
BERENGER: Dragă Jean, mă mir să te-aud vorbind astfel. Ce naiba, ţi-ai pierdut minţile? De fapt, ce vrei? Chiar ţi-ar plăcea să devii rinocer?
JEAN: De ce nu? Eu n-am prejudecăţile tale.
BERENGER: Vorbeşte mai clar, nu īnţeleg ce spui. Vorbeşti foarte greu.
JEAN (tot din baie): Cască-ţi urechile!
BERENGER: Ce-ai spus?
JEAN: Cască-ţi urechile. Am zis: de ce să nu fii rinocer? Mie-mi plac schimbările.
BERENGER: Tocmai tu să vorbeşti aşa... (Tace brusc, fiindcă apariţia lui Jean e de-a dreptul īnspăimīntătoare: e verde complet, iar īn frunte i-a crescut cornul de rinocer.) Doamne, chiar că ţi-ai pierdu! capul! (Jean se repede la pat, aruncă pătura pe jos, bolboroseşte fără sens, scoate tot felul de zgomote.) Nu mai fi aşa de furios, hai, calmează-te. Nu te mai recunosc!
JEAN (abia se mai distinge ce spune): E cald... foarte cald... Totul trebuie dat jos, hainele mă zgīrie. totul zgīrie. (īţi dă jos pantalonul de la pijama.)
BERENGER: Ce faci? Nu te mai recunosc. Tu, care erai atīt de pudic!
JEAN: Mlaştina! Mlaştina!
BEJAENGER: Uită-te la mine! Parcă nici nu mă vezi! Nici nu mă auzi!
JEAN: Ba te aud foarte bine! Te văd foarte bine! (Dă să-l īmpungă pe Berenger, care se trage īnapoi.)
BERENGER: Fii atent!
JEAN (răsufiīnd zgomotos): Pardon. (După care se avīntă cu toată viteza īn baie.) BERENGER (dă să iasă prin uşa din stīnga, după care se īntoarce şi merge spre baie.)
Nu. nu pot să-l las īn halul ăsta. mi-e prieten. (De-acuma i se aude vocea din baie:) Am să chem doctorul! Zău, Jean, e absolut necesar să chemăm doctorul!
JEAN (din baie): Nu.
BERENGER (īn baie): Ba da. Linişteşte-te, Jean, eşti ridicol. Doamne, cornul ţi se lungeşte văzīnd cu ochii!... Eşti un rinocer!
JEAN (din baie): Am să te calc īn picioare, am să te tăvălesc sub copite!

Zgomot teribil īn baie, răgete, obiecte care cad, o oglindă se sparge; Berenger iese īngrozit, abia reuşeşte să-nchidă uşa, īndărătul căreia se simt greutatea şi furia cu care īmpinge Jean.

BERENGER (īmpinge de uşă): E rinocer! E rinocer! (Reuşeşte să īnchidă uşa. Haina īi e găurită de cornul rinocerului, corn care străpunge uşa de la baie. In timp ce din baie continuă să se audă zgomote furioase, mugete şi glasul lui Jean abia articulīnd „simt că turbez", „nenorocitule" etc, iar uşa stă să se prăbuşească, Berenger fuge către ieşire.) In viaţa mea n-aş fi crezut aşa ceva, tocmai din partea lui! (Deschide uşa de la palier şi bate la uşa vecinului:) Hei, aveţi un rinocer īn clădire! Chemaţi poliţia! Chemaţi poliţia! (Uşa se deschide.)
BĂTRĪNUL (scoate capul)... Ce vi s-a-ntīmplat?
BERENGER: Chemaţi poliţia! Aveţi un rinocer īn clădire!
VOCEA SOŢIEI BĂTRĪNULUI: Jean, ce zice? Ce-are"de face tărăboiul ăsta?
BĂTRĪNUL (către femeia dinăuntru): Habar n-am ce zice. Cică a văzut un rinocer.
BERENGER: Da, un rinocer īn casă. Chemaţi poliţia.
BĂTRĪNUL: Ce manieră! Să dai buzna şi să deranjezi oamenii aşa!

Ii īnchide uşa īn nas.

BERENGER (da buzna pe scară): Hei, portar, madam portăreasă, e un rinocer aici! Chemaţi poliţia! (Se deschide uşa de la portăreasă şi apare un cap de rinocer.) Altul! (Urcă īnapoi scările, cu toată viteza. Dă să intre la Jean, ezită, apoi se īndreaptă iarăşi spre uşa Bătrīnelului, moment īn care aceasta se deschide şi apar două capete de rinocer.) Doamne Dumnezeule! Cerule mare! (Berenger reintră īn camera lui, Jean, unde Jean continuă să se lupte cu uşa de la baie.Berenger se repede la fereastră - aceasta este figurată pur şi simplu printr-o ramă, cu faţa la sală. E la capătul puterilor, gata să se prăbuşească şi abia reuşeşte să-ngaime:) Doamne Dumnezeule, Doamne Dumnezeule! (Cu un mare efort īncalecă fereastra, apoi trece şi celălalt picior, e gata să sară, cīnd se retrage īnfricoşat: īn aceeaşi clipă, prin fosa de orchestră defilează īn mare viteză o mulţime de coarne de rinocer. Berenger se retrage iute şi priveşte pe fereastră:) Alţii! O turmă īntreagă de rinoceri traversează strada! O armată de rinoceri coboară bulevardul! (Priveşte īn toate părţile) Pe unde să ies? Pe unde să ies? Măcar dacă s-ar mulţumi să mărşăluiască doar prin mijlocul drumului! Dar văd că invadează şi trotuarele! Pe unde să ies de-aici! (īnnebunit, fuge rīnd pe rīnd la toate uşile şi iarăşi la fereastră, īn timp ce uşa de la baie se clatină, iar dinăuntru se aud mugetele lui Jean. Jocul continuă aşa cīteva secunde. De fiecare dată cīnd Berenger trece prin faţa uşii Bătrīnului sau dă să treacă pe scară, apar capete de rinocer, care intră şi ies din camere. In fine, revine şi se uită pe fereastră): Turme de rinoceri! Şi să mai zici că-i un animal solitar! Fals. Trebuie să revizuim complet teoria īn privinţa lor! Au dărīmat toate băncile de pe bulevard! (īşi frīnge mīinile.) Ce să fac, ce să fac? (Se plimbă iarăşi disperat de la o uşă la alta, dar peste tot se īmpiedică de alte şi alte capete de rinocer. Cīnd trece din nou prin faţa băii, uşa e la un pas să cadă. Be'renger. se lipeşte īngrozit de perete, strigīnd:) Rinocerii! Rinocerii! (Alte zgomote din baie: uşa acesteia stă să se prăbuşească.)

CORTINA


ACTUL AL TREILEA

Decorul

Aproape totul e la fel ca īn tabloul precedent.
Camera lui Berenger, care seamănă izbitor cu camera lui Jean; numai cīteva detalii - una sau două mobile īn plus - indică faptul că e vorba de altă locuinţă. īn stīnga, scara de la palier. O uşă īn fundal. Nu există loja portăresei. īn fund, un pat pe care e lungit Be'renger, cu spatele la public. Un fotoliu, o măsuţă de telefon. Eventual, īncă o măsufă şi un scaun. īn fund, o fereastră deschisă. īn avanscenă, rama unei ferestre. Berenger zace īmbrăcat pe nat, cu capul bandajat. Probabil că visează urīt, īntrucīt tresare īn somn.

BERENGER: Nu! (Pauză.) Coarnele, fiţi atenţi la coarne! (Pauză. Dincolo de fereastră, din stradă, se aud zgomotele rinocerilor.) Nu! (Se zbate īn somn şi cade din pat. Se trezeşte īn sfīrşit, īşi duce mīna la frunte cu un aer īngrozit, apoi se duce spre oglindă şi īşi scoate bandajul, īn vreme ce afară Zgomotele se īndepărtează. Suspină uşurat cīnd īşi dă seama că nu i-a crescut nici un corn. Se clatină puţin, se īndreaptă spre pat, după care se ridică iute, se duce la masă, ia o sticlă de coniac şi dă să-şi toarne; după o luptă surdă cu sine, pune sticla şi paharul la loc.) Voinţă, să am voinţă! (Dă să se-n-tindă pe pat, dar se aud iarăşi zgomotele rinocerilor. īşi duce mīna la inimă.)
Oh! (Se duce spre fereastră şi priveşte afară. Zgomotele īncetează. Se īndreaptă spre măsuţa cu sticla, ezită īncă o dată, după care - cu un gest ce va să zică: „Acum, ce mai contează!" - īşi umple paharul şi-l dă peste cap. Pune sticla şi paharul la loc şi tuşeşte. Pīnă şi propria-i tuse pare că-l sperie. Tuşeşte din nou şi ascultă cu atenţie zgomotul pe care-l face. īncă o dată se priveşte-n oglindă, după care deschide fereastra: afară zgomotele se īnteţesc. Tuşeşte din nou.) Nu. Nu-i la fel!

Berenger se linişteşte, īnchide fereastra, īşi pipăie creştetul pe deasupra bandajului, se-ndreaptă spre pat şi pare că va adormi. Apare Dudard urānd ultimele trepte ale scării; ajunge pe palier şi bate la uşa lui Berenger.

BERENGER (tresare speriat): Ce? Ce este!?
DUDARD: Berenger, eu sīnt. Am venit să văd ce faci!
BERENGER: Cine e acolo?
DUDARD: Eu sīnt! Eu.
BERENGER: Care eu?
DUDARD: Eu, Dudard.
BERENGER: Ah, tu erai. Intră.
DUDARD: Nu te deranjez? (Dă să intre.)
Uşa e-ncuiată.
BERENGER: Stai să deschid. Of! (Deschide. Intră Dudard.)
DUDARD: Bună, Berenger.
BERENGER: Bună, Dudard, cīt e ceasul?
DUDARD: Şi deci tot aici, baricadat īn casă.
Ţi-e mai bine acum?
BERENGER: Iartă-mă, nu-ţi recunoşteam vocea.
(Deschide fereastra.) Ah, da, da, mă simt mai bine, cred.
DUDARD: Vocea mea nu s-a schimbat. Eu am recunoscut-o pe-a dumitale.
BERENGER: Iartă-mă, mi s-a părut că... īn sfīrşit, e la fel.
Nici vocea mea nu s-a schimbat, aşa-i?
DUDARD: Păi de ce să se fi schimbat?
BERENGER: Nu ţi se pare că sīnt... că aş fi... puţin răguşit?
DUDARD: Nu mi se pare deloc.
BERENGER: Ce bine. Acuma m-am liniştit.
DUDARD: Dar ce ai?
BERENGER: Nimic, nu ştiu. Nu se ştie niciodată. Orice voce se poate schimba, nu? DUDARD: Crezi că ai răcit?
BERENGER: Sper că nu... sper că nu. Dar ia loc, stai. Stai īn fotoliu.
DUDARD (se aşază īn fotoliu): Nici acum nu te simţi mai bine? Tot te mai doare capul? (Arată spre bandajul de pe fruntea lui Berenger)
BfiRENGER: Ah, da, tot timpul mă doare capul. Dar n-am nici un cucui, nu-i aşa? Nu m-am lovit de nimic, n-am nici o umflătură, vezi? (īşi scoate bandajul şi-i arată lui Dudard fruntea.)
DUDARD: Nu, n-ai nici o umflătură.
Nu văd nimic.
BERENGER: Şi sper nici să n-am vreodată.
Niciodată.
DUDARD: Păi dacă nu te loveşti deloc, de unde să faci cucuie?
BERENGER: Dacă īntr-adevăr nu vrei să te loveşti, atunci nu te vei lovi!
DUDARD: Păi bineīnţeles. Nu-i vorba decīt să fii atent Dar de fapt ce se īntīmplă cu dumneata? Eşti nervos, agitat. Precis că-i din cauza migrenei. Dar nu te mai agita atīta, mişcarea īţi face mai rău.
BERENGER: Migrenă? Să nu vorbim de migrenă. Nu mai vorbi de migrenă. DUDARD: E şi foarte normal să ai dureri de cap, după toate emoţiile prin care ai trecut
BERENGER: Imi revin foarte greu.
DUDARD: Atunci nu-i nici o mirare că te doare capul.
BERENGER (fuge la oglindă şi īşi scoate iarăşi bandajul): Nimic... Ştii, uite-aşa īncepe. DUDARD: Ce să-nceapă?
BERENGER: ...Mi-e teamă să nu devin altcineva.
DUDARD: Ei haide, haide, linişteşte-te şi stai jos. Dacă tot forfoteşti de colo-colo, te vei enerva şi mai rău.
BERENGER: Aşa e, ai dreptate. Să mă calmez. (Se aşază.) Nu mă mai īntorc, ştii?
DUDARD: Da, ştiu. Din cauza lui Jean.
BERENGER: Da. Din cauza lui Jean. fireşte, dar şi din cauza altora.
DUDARD: Imi dau seama că ai fost şocat serios.
BERENGER: Oricine-n locul meu... chiar şi pentru mai puţin şi ar fi fost şocat, nu crezi?
DUDARD: Ah, desigur, dar oricum, nu trebuie să exagerezi. Ăsta
nu-i un motiv pentru ca un om ca dumneata...
BERENGER: Mi-ar fi plăcut să te văd īn locul meu. Jean mi-era cel mai bun prieten. Iar schimbarea asta care s-a produs sub ochii mei... toată furia aia a lui!
DUDARD: Da, īnţeleg. E şi normal, ai fost decepţionat, nu te mai gīndi la asta acum. BERENGER: Dar cum să nu mă gīndesc? Băiatul ăsta aşa de blīnd, apărător al umanismului! Cine-ar fi crezut? Tocmai el, tocmai el! Ne cunoaştem din... dintotdeauna. Niciodată n-aş fi bănuit, īn ruptul capului, că ar fi putut
evolua astfel. Eram mai sigur de el decīt de mine īnsumi... Să-mi facă el mie una ca asta!
DUDARD: Dar n-a fost nicidecum ceva īndreptat special īmpotriva dumitale. BERENGER: Totuşi, cam aşa părea. Dacă l-ai fi văzut atunci... dacă i-ai fi văzut faţa... DUDARD: Asta fiindcă īntīmplător erai atunci la el acasă. Totul s-ar fi petrecut la fel, indiferent cine ar fi fost īn locul dumitale.
BERENGER: Dat fiind īntregul nostru trecut īn comun, ar fi trebuit să se reţină să fie aşa tocmai īn faţa mea
DUDARD: Prea te crezi şi dumneata buricul pămīntului, prea crezi că tot ce se īntīmplă ţi-e destinat anume! Nu eşti dumneata ţinta universului.
BERENGER: Poate că ai dreptate. Trebuie să-ncerc să-mi vin īn fire. Totuşi, fenomenul e neliniştitor. De fapt, ce mai, eu, unul, sīnt răvăşit de tot. Cum se poate explica toată chestia asta?
DUDARD: Pentru moment eu nu găsesc nici o explicaţie satisfăcătoare. Constat faptele, pur şi simplu. Le īnregistrez. Ce există trebuie să poată fi explicat O curiozitate a naturii, o bizarerie, o extravaganţă, un joc - cine ştie?
BERENGER: Jean era un ins foarte orgolios. In ce mă priveşte, eu n-am ambiţii. Mă mulţumesc să fiu aşa cum sīnt.
DUDARD: Poate că-i plăcea aerul curat, aerul de ţară... spaţiul larg... Poate că simţea nevoia să se destindă. Nu zic asta ca să-l scuz...
BERENGER: Te īnţeleg, sau, mă rog, īncerc. Şi totuşi, chiar dacă voi fi acuzat că n-am spirit sportiv, sau că sīnt un mic-burghez fixat īn lumea lui cea strīmtă, tot voi rămīne la credinţa mea.
DUDARD: Dar bineīnţeles că fiecare rămīnem cu credinţa noastră. Dar, dacă e aşa, de ce te mai nelinişteşti atīta pentru cīteva cazuri de rinocerită? Poate că-i vorba pur şi simplu de-o boală.
BERENGER: Păi tocmai asta e: mi-e frică să nu fie contagioasă.
DUDARD: Ah, nici să nu te gīndeşti la asta. Chiar că dai lucrurilor o importanţă exagerată. Cazul lui Jean nu este simptomatic. Nu este reprezentativ. Chiar dumneata ai spus adineauri că Jean era foarte orgolios. Eu cred că (iartă-mă că-ţi bīrfesc prietenul) eu cred că era un surescitat, era cam sălbatic, un excentric. Şi nu inşii originali sīnt cei care conleaza ci omul de mijloc?
BERENGER: Atunci totul e limpede. Vezi! Şi mai spuneai că nu poţi explica fenomenul. Păi chiar acum ai dat o explicaţie plauzibilă. Da, ca să ajungi īn halul ăsta trebuie să treci printr-o criză, să ai un acces de nebunie... Totuşi, el părea a avea argumente, părea că a reflectat asupra chestiunii, că şi-a clădit temeinic hotărīrea... Dar Boeuf? Şi cu Boeuf s-a īntīmplat la fel? şi ceilalţi? Cum a fost cu toţi ceilalţi?
DUDARD: Mai rămīne ipoteza epidemiei. E ca gripa. Ştim cum e cu epidemiile.
BERENGER: Nici o epidemie n-a fost ca asta. Dar dacă boala vine din colonii?
DUDARD: In tot cazul, nu poţi pretinde că Boeuf şi toţi ceilalţi au făcut ce-au făcut numai ca să-ţi facă rău dumitale. Nu s-ar fi ostenit atīta numai pentru asta.
BERENGER: Asta aşa e. Asta mă linişteşte... deşi poate că. dimpotrivă, asta tocmai că agravează lucrurile! (De afară se aude zgomotul copitelor de rinoceri.) Poftim: auzi? (Se repede la fereastră.)
DUDARD: Ei, lasă-i īn pace! (Berenger īnchide geamul.) Ce rău īţi fac? Zău, eşti obsedat şi asta nu-i bine. Te epuizezi nervos. Ai suferit un şoc, de acord. Dar nu mai căuta cu lumīnarea altele. Tot ce-ţi trebuie acum e să-ncerci să-ţi revii.
BERENGER: Mă īntreb dacă sīnt īntr-adevăr imun.
DUDARD: Oricum, boala nu e mortală. Există şi boli sănătoase. Sīnt convins că cine doreşte se īnsănătoşeşte. O să treacă, n-ai grijă.
BERENGER: Dar nu se poate să nu lase urme! Un astfel de dezechilibru organic nu poate să treacă aşa, cīt ai bate din palme...
DUDARD: E trecător, nu-ţi mai face griji.
BERENGER: Chiar crezi?
DUDARD: Cred, da. Presupun.
BERENGER: Dar dacă persoana nu doreşte... dacă nu vrea. Ca īntr-adevăr să ia boala asta, atunci n-o ia, nu-i aşa?... Bei un coniac?

Se īndreaptă către masă, unde se găseşte sticla de coniac.

DUDARD: Nu, nu te deranja, nu vreau, mulţumesc. Dacă simţi nevoia, serveşte-te, nu te jena de mine. Dar fii atent: o să te doară capul după aceea.
BERENGER: Alcoolul e bun contra epidemiilor. Imunizează. De exemplu, omoară microbii gripei.
DUDARD: Dar poate că nu toţi microbii, de la toate bolile. Despre rinocerită - nu se ştie īncă...
BERENGER: Jean nu bea niciodată alcool. Aşa spunea el. Şi poate că tocmai din cauza asta... poate că de aici şi atitudinea lui. (īi īntinde paharul plin lui Dudard:) Chiar nu vrei?
DUDARD: Nu, nu. Niciodată īnainte de prīnz. Mulţumesc.

Berenger īşi goleşte paharul, pe care continuă să-l ţină īn mīnă, ca şi sticla. Tuşeşte.

DUDARD: Vezi? Vezi? Nici dumneata nu suporţi. Te face să tuşeşti.
BERENGER (neliniştit). Da, m-a apucat tuşea. Cum am tuşit?
DUDARD: Ca toată lumea cīnd bea ceva tare.
BERENGER (pune pe masă sticla şi paharul): Dar nu era o tuse ciudată?
Era chiar o tuse omenească?
DUDARD: Ce tot scorneşti? Era o tuse de om. Ce fel de altă tuse ar fi putut să fie? BERENGER: Nu ştiu... O tuse de animal, de pildă... Nu cumva aşa tuşeşte rinocerul?
DUDARD: Zău, Berenger, eşti ridicol. Iţi faci probleme singur şi-ţi pui tot felul de īntrebări ţăcănite... Adu-ţi aminte că singur ai spus ca cea mai sigură metodă de a te apăra de ceva este efortul de voinţă.
BERENGER: Da, bineīnţeles.
DUDARD: Ei bine, atunci fă un efort de voinţă.
BERENGER: Te asigur că am voinţă.
DUDARD: ...Dovedeşte-ţi singur că ai voinţă. Uite, de exemplu, nu mai bea coniac... Asta o să te facă mai sigur pe gesturile dumitale.
BERENGER: Nu vrei să mă-nţelegi. Iţi repet: asta mă scapă, mă fereşte de un rău şi mai mare. Este un risc calculat. Cīnd nu vor mai exista epidemii, n-o să mai beau. Deja luasem această hotărīre īnaintea evenimentelor de acum. Aşa că o amīn. Provizoriu.
DUDARD: Iţi găseşti singur scuze.
BERENGER: Zău? aşa crezi?... īn orice caz, asta n-are-a face cu tot ce se īntīmplă.
DUDARD: Nu se ştie niciodată.
BERENGER (speriat): Deci chiar crezi? Crezi că asta tocmai pregăteşte terenul? Dar eu nu sīnt alcoolic! (Se priveşte īn oglindă.) Nu cumva, din īntīmplare... (īşi trece mīna pe faţă, īşi pipăie capul pe deasupra bandajului.) Nu-i nimic schimbat. Nu mi-a făcut rău. Şi asta dovedeşte că băutura e bună... sau, mă rog, că-i inofensivă.
DUDARD: Zău, Berenger, glumeam şi eu. Te tachinam. Vezi totul īn negru, o să te neurastenizezi, fii atent. O să vezi, cīnd īţi vei reveni din şoc, cīnd vei depăşi depresiunea de acum şi ai să ieşi la aer, totul are să fie bine. Or să-ţi dispară toate ideile astea negre.
BERENGER: Să ies la aer? Da, ar trebui. Mi-e teamă de momentul ăla o să-i reīntīlnesc, fără nici o īndoială...
DUDARD: Ei, şi! N-ai decīt să eviţi să stai īn calea lor. Şi de altfel nici nu sīnt aşa de mulţi.
BERENGER: Eu, unul, nu-i văd decīt pe ei. O să spui că-i ceva morbid...
DUDARD: Să ştii că. dacă-i laşi īn pace, nu te atacă. In fond, nu sīnt răi. Ba chiar aş zice că au un soi de inocenţă naturală. Da, da, un fel de candoare. De altminteri, eu am mers singur pe jos pe tot bulevardul, venind aici - şi, mă vezi, sīnt viu şi nevătămat.
BERENGER: Dar pe mine mă scoate din minţi fie şi numai vederea lor. E ceva nervos. Nu-i vorba de furie, nu. nicidecum, nu-i bună furia, că te poate duce la acte necugetate.
Nu, nu-i vorba de furie, īnsă vederea lor īmi creează aşa, o stare... (Duce mīna la inimă.) Imi dă o strīngere de inimă.
DUDARD: Pīnă la un punct, īţi dau dreptate să fii impresionat. Dar dumneata eşti, totuşi, prea impresionat! N-ai umor, ăsta-i defectul dumitale. īţi lipseşte umorul. Trebuie să iei lucrurile mai cu detaşare, mai uşor, aşa.
BERENGER: Eu mă simt solidar cu tot ce se īntīmplă. Iau parte la tot, nimic nu mă lasă indiferent
DUDARD: Nu-i judeca pe ceilalţi dacă nu vrei să fii judecat tu īnsuţi. Şi apoi, dacă-ar fi să ne facem griji pentru tot ce se-ntīmplă, viaţa ar deveni insuportabilă.
BERENGER: Dacă toate astea s-ar fi īntīmplat īntr-o altă ţară, undeva aiurea, şi dacă am fi aflat despre ele doar din ziare, am fi putut discuta liniştit despre ele.
Am fi studiat calm chestiunea pe toate feţele şi am fi tras īn chip obiectiv concluziile. S-ar fi organizat dezbateri academice, ar fi fost chemaţi savanţi, artişti, ca şi oameni de pe stradă, de altfel. Chiar: asta ar fi fost interesant, pasionant, instructiv. Dar cīnd eşti prins tu īnsuţi īntr-un astfel de eveniment, cīnd eşti pus aşa de brusc īn faţa realităţii brutale a faptelor, nu poţi să nu te simţi direct vizat şi prea violent surprins ca să mai poţi privi totul cu sīnge rece. Iar eu sīnt surprins, sīnt surprins, sīnt surprins! Nu pot să-mi revin.
DUDARD: Şi eu am fost surprins, aşa, ca dumneata Dar mi-a trecut. Am īnceput deja să mă obişnuiesc.
BERENGER: Dumneata ai un sistem nervos mai echilibrat ca mine. Te felicit Dar nu găseşti că-i o nenorocire să...
DUDARD (īl īntrerupe): Nu zic deloc că-i ceva bun. Şi nu care cumva să crezi că, īn sinea mea, sīnt de partea rinocerilor...

Se aud de afară alte zgomote de la trecerea rinocerilor, de astă dată chiar sub fereastră, īn avanscenă.

BERENGER (sare speriat): Poftim, iarăşi! Uite-i iarăşi. Ah, nu, nu, eu nu pot să mă obişnuiesc. Poate că mă-nşel, dar mă preocupă īn ciuda voinţei mele. Şi mă-mpiedică să dorm. Sufăr de insomnie. Toată ziua sīnt la capătul puterilor şi somnolez.
DUDARD: Ia nişte somnifere.
BERENGER: Nu asta-i soluţia. Dacă dorm e mai rău, īi visez noaptea — am coşmaruri.
DUDARD: Uite ce īnseamnă să iei lucrurile prea īn serios şi să pui totul la inimă. Mărturiseşte că-ţi place să te torturezi singur!
BERENGER: Iţi jur că nu sīnt masochist.
DUDARD: Atunci depăşeşte chestiunea şi mergi mai departe. Asta e! Trebuie să te obişnuieşti şi gata.
BERENGER: Ăsta-i fatalism.
DUDARD: E īnţelepciune. Atunci cīnd se produce un eveniment, īnseamnă că a avut un motiv pentru asta. Tocmai această cauză, acest motiv trebuie să-l cauţi.
BERENGER (se ridică): Ei bine, eu, unul, nu vreau să accept situaţia asta.
DUDARD: Şi ce poţi face? Ce ai de gīnd să faci?
BERENGER: Pentru moment, nu ştiu. O să mă gīndesc. Voi trimite scrisori la gazete, am să redactez manifeste, am să cer audienţă la primar, sau la adjunctul primarului dacă primarul e prea ocupat.
DUDARD: Lasă autorităţile să acţioneze cum ştiu ele! La urma urmei, mă īntreb dacă - moralmente - ai dreptul īntr-adevăr să te amesteci īn toată treaba asta! In plus, cred că nici nu-i aşa de gravă chestiunea. Din punctul meu de vedere, e absurd_să-ţi faci atīta sīnge rău pentru unii care şi-au schimbat pielea, poate nu se simţeau bine īn pielea lor.
Acum sīnt liberi - asta-i treaba lor. Răul, răul! Vorbe! Cine poate să ştie unde-i răul şi unde-i binele? Avem preferinţe, fireşte. Ţi-e teamă pentru propria fiinţă, ăsta-i adevărul. Şi n-ai să devii niciodată rinocer...
BERENGER: Păi vezi, păi vezi? Dacă liderii şi concetăţenii noştri vor fi toţi ca dumneata, atunci nu se vor decide să acţioneze.
DUDARD: Dar cred că n-o să ceri, īn aceste condiţii, ajutor extern. Aici e vorba de o afacere a noastră, şi nu ne priveşte decīt pe noi, ţara noastră.
BERENGER: Eu cred īn solidaritatea internaţională...
DUDARD: Eşti un Don Quijote! Ah, să ştii, n-am zis-o din răutate. Nu vreau să te jignesc nicidecum. O spun pentru binele dumitale, ştii asta. Pentru că-i timpul să te linişteşti.
BERENGER: Sīnt convins de asta. Iartă-mă, sīnt prea neliniştit. Mă voi corecta. Şi te rog să mă ierţi că te-am bătut atīta la cap cu divagaţiile mele. Precis că ai mult de lucru. Aţi primit cererea mea de concediu medical?
DUDARD: Stai liniştit, totu-i īn ordine. De altfel la birou nici n-a reīnceput lucrul.
BERENGER: Nu s-a reparat īncă scara? Cīta neglijenţă. Uite, din cauza asta merge totul prost.
DUDARD: E-aproape gata scara, nu se poate face bătīnd din palme. Nu-i uşor să găseşti muncitori. Vin buluc să se angajeze, lucrează o zi sau două, după care pleacă. Nu-i mai vezi deloc. Şi trebuie să cauţi alţii.
BERENGER: Şi se mai plīnge lumea de şomaj! Spune-mi: măcar acuma or să ne facă o scară de ciment, nu?
DUDARD: Nu, tot din lemn, dar nouă.
BERENGER: Of! vechea rutină a administraţiilor.
Toţi aruncă banii pe toate prostiile, iar cīnd e vorba de-o cheltuială īntr-adevăr utilă, fiecare administraţie se plīnge de lipsa de fonduri. Cred că domnul Papillon e nemulţumit. Ţinea tare mult la ideea unei scări de ciment. Ce zice?
DUDARD: Nu mai avem şef. Domnul Papillon şi-a dat demisia.
BERENGER: Nu se poate!
DUDARD: Dacă-ţi spun.
BERENGER: Asta mă miră foarte mult...
Din cauza chestiei cu scara?
DUDARD: Nu cred. In orice caz, nu ăsta e motivul pe care l-a invocat.
BERENGER: Dar care? Ce l-a apucat?
DUDARD: Vrea să se retragă la ţară.
BERENGER: Se pensionează? Dar n-are vīrsta. Avea timp să devină director.
DUDARD: A renunţat. Zice că are nevoie de odihnă.
B
ERENGER: Cred că Direcţia Generală e supărată că-l pierde.
Va trebui să-l īnlocuiască. Cu atīt mai bine pentru dumneata: cu diplomele dumitale, ai toate şansele.
DUDARD: N-are rost să-ţi ascund... e destul de caraghios... Papillon a devenit rinocer. (Zgomote de rinoceri īn depărtare.)
BERENGER: Rinocer? Domnul Papillon a devenit rinocer! Ca să vezi! Vai, ce chestie!... mie nu mi se pare deloc caraghios! De ce nu mi-ai spus mai devreme? DUDARD: Ştii că nu-ţi pică bine deloc. N-am vrut să-ţi spun... N-am vrut să-ţi spun fiindcă, aşa cum te cunosc, ştiam că nu ţi se va părea ceva caraghios şi că te va impresiona foarte puternic. Cum eşti dumneata de impresionabil...!
BERENGER (ridică ochii la cer): Ah... Ca să vezi! Domnul Papillon!... Şi ce situaţie bună avea!
DUDARD: Cel puţin asta dovedeşte sinceritatea metamorfozei sale.
BERENGER: Dar n-a făcut-o anume! Sīnt convins că-i vorba de-o schimbare cu totul involuntară. DUDARD: Ce putem să ştim noi? Sunt secrete care-i fac pe oameni să acţioneze.
BERENGER: Cred c-a fost un acte manquei Avea complexe ascunse. Ar fi trebuit să se ducă la psihanalist
DUDARD: Chiar dacă-i un transfer, oricum e revelator. Fiecare-şi găseşte sublimarea cum poate.
BERENGER: Sīnt sigur că s-a lăsat antrenat
DUDARD: Asta i se poate īntīmpla oricui.
BERENGER (speriat): Oricui? Ah, nu asta nu. Nu şi dumitalc. nu-i aşa că nu şi dumitale?
Şi nici mie!
DUDARD: Sper.
BERENGER: Pentru că nu vreau... nu-i aşa că dacă nu vreau... Nu-i aşa? Hai, spune! DUDARD: Da, da, sigur că da...
BERENGER (se mai calmează puţin): Credeam că, totuşi, Papillon va avea putere să reziste.
Credeam că are ceva mai mult caracter!... Mai ales că nu văd care i-a fost interesul, interesul material, interesul moral!...
DUDARD: E limpede că gestul lui a fost unul dezinteresat
BERENGER: Bineīnţeles. Ăsta-i o circumstanţă atenuantă. Sau agravantă? Cred, mai degrabă, că agravantă, dacă a făcut-o cu bună-ştiinţă...
Sīnt convins că Botard l-a judecat cu severitate. nu? Spune: ce zice Botard, ce crede despre şeful lui?
DUDARD: Bietul Botard, ce indignat era! Era negru de furie, rareori am văzut un om mai disperat ca el.
BERENGER: Ei bine, de data asta-i dau dreptate. Ei, orice s-ar zice, Botard e cineva! E un om cu bun-simţ. Şi eu, care gīndeam destul de rău despre el!
DUDARD: Şi el gīndea rău despre dumneata.
BERENGER: Asta dovedeşte obiectivitatea mea īn problema de faţă. De altminteri, şi dumneata aveai o părere proastă despre el.
DUDARD: Părere proastă... nu ăsta-i cuvīntul. Sigur, adesea nu eram de acord cu el. Nu-mi plăceau scepticismul lui, incredulitatea, neīncrederea lui veşnică. Nici de data asta nu l-am aprobat īntru totul.
BERENGER: Dar din motive inverse, acum.
DUDARD: Nu. Nu-i chiar aşa. Raţionamentul meu, părerea mea e mult mai nuanţată decīt eşti dispus dumneata să crezi. Asta fiindcă Botard nu avea deloc argumente precise şi obiective, īţi repet: nu-i aprob pe rinoceri, departe de mine aşa ceva. Numai că atitudinea lui Botard a fost ca īntotdeauna: pătimaşă şi simplistă. Poziţia lui mi-a apărut ca fiind dictată exclusiv de ura lui faţă de superiori. Complex de inferioritate, aşadar. Resentiment. In plus, vorbeşte īn clişee, iar eu sīnt imun la locurile comune.
BERENGER: Să ştii că de data asta eu sīnt total de acord cu Botard, chiar dacă asta nu-ţi place. E un tip curajos. Poftim, ca să ştii!
DUDARD: Nu neg, dar asta nu-nseamnă nimic.
BERENGER: Ba da, un tip curajos. Nu găseşti aşa oameni pe toate drumurile, şi nici măcar īn cer. Un tip curajos, cu toate cele patru picioare bine-nfipte īn pămīnt... iartă-mă, cu ambele picioare, vreau să zic! Mă bucur să mă simt total de acord cu părerea lui. Cīnd am să-l văd, am să-l felicit Şi īl condamn pe domnul Papillon: avea datoria să nu cedeze aşa!
DUDARD: Cīt de intolerant eşti! Poate că Papillon o fi simţit nevoia unei destinderi după atīţia ani de viaţă sedentară.
BERENGER (ironic): Ba mi se pare că dumneata eşti prea tolerant, ai prea mare lărgime de spirit!
DUDARD: Dragul meu Berenger, īntotdeauna trebuie să cauţi să īnţelegi. Iar cīnd vrei să īnţelegi un fenomen, trebuie "să mergi pīnă la cauzele lui. şi asta printr-un efort intelectual cinstit Pe care trebuie să-ncerci să-l faci. Fiindcă noi sīntem nişte fiinţe cugetătoare. N-am reuşit, ţi-o spun īncă o dată. şi nici nu ştiu dacă voi reuşi. īn tot cazul, e nevoie, la īnceput, de o prejudecată favorabilă, sau, dacă nu, măcar de o neutralitate, de o deschidere binevoitoare a spiritului, cea care e proprie mentalităţii ştiinţifice. Totul se petrece logic. Iar a īnţelege īnseamnă a justifica.
BERENGER: īn curīnd vei deveni un simpatizant al rinocerilor.
DUDARD: Nu. nu, nu. N-am să merg pīnă acolo. Pur şi simplu sīnt un om care vrea să privească lucrurile-n faţă, cu sīnge rece. Vreau să fiu realist. Şi-mi mai spun că, īn tot ce este natural, nu există vicii veritabile. Vai de cel care vede peste tot numai vicii - asta-i specific inchizitorilor.
BERENGER: Dumneata crezi că-i o chestiune naturală?
DUDARD: Ce este mai natural decīt un rinocer?
BERENGER: Asta da, dar un om care devine rinocer - asta-i fiară īndoială ceva absolut anormal.
DUDARD: Ei, absolut!... Absolutul, ştii cum e cu el...
BERENGER: Da. da. absolut anormal. Indiscutabil anormal.
DUDARD: Imi pari prea sigur de dumneata. Cine poate să ştie unde se termină normalul şi unde-ncepe anormalul? Dumneata poţi să defineşti noţiunile acestea: normalitate. anormalitate? Din punct de vedere filosofic şi medical, nimeni n-a putut să rezolve problema asta, cred că eşti la curent cu ea, nu?
BERENGER: Dar poate că nu filosofic trebuie tratată. Practic, īnsă, e uşor. Ţi se demonstrează că mişcarea nu există... iar tu mergi, mergi, mergi... (īncepe să meargă de la un capăt la altul al camerei.)... Şi tot mergīnd īţi spui ca Galilei: Eppur, si muove...
DUDARD: Amesteci totul īn capul dumitale! Zău, nu mai confunda lucrurile. īn cazul lui Galilei, dimpotrivă, gīndirea teoretică şi ştiinţifică avea dreptate īmpotriva simţului comun şi a dogmatismului.
BERENGER (pierdut): Ce mai e şi cu istoriile astea! Simţul comun... dogmatismul... Vorbe, vorbe! Poate că amestec eu lucrurile-n cap. dar dumneata le piezi complet sensul. Dumneata nu mai ştii ce-i normal şi ce nu! Mă-nnebuneşti pe mine cu Galilei... Mult īmi pasă mie de Galilei!...
DUDARD: Dar dumneata l-ai pomenit īn privinţa ideii că practica are īntotdeauna dreptate. Poate că practica are dreptate, dar cu condiţia de a fi luminată de teorie. Toată istoria ştiinţei şi- a gīndirii o demonstrează.
BERENGER (din ce īn ce mai furios): Asta nu dovedeşte nimic! E o-ncurcătură de maţe, e o nebunie!
DUDARD: Trebuie să ne īntrebăm ce e nebunia...
BERENGER: Nebunia-i nebunie, na! Nebunia īnseamnă nebunie şi gata! Toată lumea ştie ce-i nebunia, ce dracu'! Iar rinocerii ce sīnt: practică sau teorie?
DUDARD: Şi una, şi alta.
BERENGER: Cum, adică, şi una, şi alta?
DUDARD: Una şi alta, sau una, sau alta Aici e de discutat.
BERENGER: Păi atunci, eu... eu refuz să gīndesc!
DUDARD: Prea te-ai īnfierbīntat. Nu avem aceleaşi păreri, desigur, dar să vorbim liniştit. Să discutăm.
BERENGER (īnnebunit): Crezi că m-am īnfierbīntat? Ai să spui că sīnt ca Jean. Ah, nu. nu, nu, nu vreau să devin ca Jean. Asta nu. Nu vreau să-i semăn. (Se calmează.) Nu prea sīnt eu tare la filosofie. N-am făcut studii. Dumneata... dumneata ai diplome, de-aia eşti īn largul dumitale īn astfel de discuţii, īn vreme ce eu n-am ce să-ţi răspund, fiindcă nu ştiu cum. (Brusc, se aud zgomotele rinocerilor trecīnd pe sub fereastra din fundal, apoi pe sub cea din avanscenă.) Dar simt eu, simt eu, aşa. că te īnşeli... Instinctiv simt... Adică, nu, nu, instinctiv - rinocerii au instinct... Eu simt intuitiv, da, ăsta-i cuvīntul: intuiesc... DUDARD: Ce īnţelegi prin „intuitiv"?
BERENGER: Intuitiv, adică... „uite-aşa", na, şi gata! Simt eu aşa că... de fapt, că īn realitate toleranţa dumitale excesivă, toată generozitatea asta indulgentă nu-i decīt un semn de slăbiciune... Şi de orbire, zău aşa.
DUDARD: Asta spui dumneata, cu naivitate.
BERENGER: Ştiu eu că-ţi sīnt un partener comod, pe mine mă īnvingi uşor. Mi-ar fi plăcut să te lupţi cu Logicianul...
DUDARD: Care logician?
BERENGER: Logicianul, filosoful, logicianul, ce naiba... Ştii mai bine ca mine ce e un logician. Am cunoscut eu unul, care mi-a explicat...
DUDARD: Ce ţi-a explicat?
BERENGER: Ne-a explicat că rinocerii asiatici sīnt africani, iar rinocerii africani sīnt asiatici.
DUDARD: Iartă-mă, dar nu prea īnţeleg.
BERENGER: Adică nu... Nu... Ne-a demonstrat contrariul: că rinocerii africani sīnt asiatici, iar asiaticii... mă-nţelegi acuma? Mă rog, nu asta voiam să spun. īn sfīrşit, cu el ar trebui să te baţi, e un ins de genul dumitale, un tip bine, un intelectual subţire şi erudit.
(Zgomote şi mai puternice ale rinocerilor. Replicile celor doi sīnt acoperite de zgomotele fiarelor ce trec pe sub cele două ferestre. Cīteva clipe se văd numai buzele celor doi mişeīndu-se, fără să se audă ce vorbesc.) Poftim: iarăşi! Nu se va sfīrşi niciodată! (Se duce la geam şi strigă.) Gata, ajunge! Gata! Bestiilor! (Rinocerii se īndepărtează, iar Be'renger ameninţă cu pumnul după ei.)
DUDARD (şezīnd): Tare aş vrea să-l īntīlnesc pe logicianul dumitale. Poate mă luminează īn privinţa acestor puncte delicate. Delicate şi obscure. Zău dacă aş mai vrea ceva!
BERENGER (către cealaltă fereastră, din faţa scenei): Aaa, ţi-l aduc eu, o să-ţi placă, ai să vezi, e o-persoană foarte distinsă. O să-ţi explice el! (Către rinoceri, de la fereastră): Bestiilor! (Acelaşi joc de adineauri.)
DUDARD: Lasă-i să alerge. Şi fii mai politicos. Nu se vorbeşte aşa cu nişte creaturi ale...
BERENGER (la fereastră): Uite-i că vin din nou! (Din fosa orchestrei, de sub fereastră, aşadar, apare un corn de rinocer īnfipt īntr-o pălărie de paie, după care cornul dispare): Doamne! Era pălăria Logicianului! La dracu' cu toţi şi toate! Logicianul s-a făcut rinocer!
DUDARD: Ăsta nu-i un motiv să vorbeşti aşa urīt!
BERENGER: Doamne, īn cine să mai ai īncredere, īn cine? Logicianul, rinocer!
DUDARD (ducīndu-se la fereastră): Care-i Logicianul?
BERENGER (arată cu degetul): Uite-l acolo, uite-l!
DUDARD: E singurul rinocer cu pălărie de pai. Ce chestie... E chiar Logicianul dumitale!...
BERENGER: Logicianul... rinocer!
DUDARD: Oricum, şi-a păstrat cel puţin o urmă a fostei sale individualităţi...
BERENGER (face din nou cu pumnul īn direcţia rinocerului logician): Eu n-am să fac ca tine, să ştii! Nu, n-am să fac!
DUDARD: Dacă ar fi fost, cum spui. un gīnditor autentic, nu s-ar fi lăsat luat de curent Cred că a cīntărit īndelung pro şi contra īnainte de a alege!
BERENGER (strigīnd īn continuare la fereastră): Nu, nu, eu n-am să fac ca tine!
DUDARD (se aşază la loc īn fotoliu): Da, da, chestia asta te pune pe gīnduri!

Berenger īnchide fereastra din faţă şi se īndreaptă către cealaltă, pe unde trec rinocerii, care, după cīte se pare, fac īnconjurul casei. Deschide geamul şi strigă:

BERENGER: N-am să vin cu voi, nu, nu!
DUDARD (apare): Aleargă şi ei īn jurul casei! Ce să le faci: nişte copii mari. (De cīteva clipe poate fi văzută Daisy, urcīnd ultimele trepte ale scării din stīnga. Bate la uşa lui Berenger. Are un coş sub braţ.) Berenger, bate cineva la uşă! (īl trage de mīnecă pe Berenger, care-i tot la fereastră.)
BERENGER (strigīnd īn direcţia rinocerilor): Ruşine să vă fie! E o ruşine toată mascarada voastră.
DUDARD: Berenger, e cineva la uşă, n-auzi că bate?
BERENGER: Deschide dumneata dacă vrei! (Continuă să privească īn direcţia rinocerilor.)
DAISY (intrīnd): Bună ziua. domnule Dudard.
DUDARD: Eiii, ca să vezi, domnişoara Daisy!
DAISY: Berenger e acasă?
Se simte mai bine?
DUDARD: Bună ziua, scumpă domnişoară. Care va să zică vii des să-l vezi pe Berenger!
DAISY: Unde este?
DUDARD (īl arată cu degetul): Uite-l!
DAISY: Săracul de el, n-are pe nimeni. Şi mai e şi bolnav acum, ar trebui ajutat
DUDARD: Eşti o bună colegă, domnişoară Daisy.
DAISY: Da, aşa e, sīnt o bună colegă.
DUDARD: Ai inimă bună.
DAISY: Sīnt o bună colegă, atīta tot
BERENGER (se īntoarce şi lasă fereastra deschisă): Oh, dragă domnişoară Daisy! Vai, ce drăguţ din partea dumitale c-ai venit! Eşti foarte amabilă!
DUDARD: Asta cam aşa e.
BERENGER: Ştii, domnişoară Daisy, că Logicianul s-a făcut rinocer'?
DAISY: Ştiu, l-am văzut acum pe stradă, cīnd veneam.
Alerga destul de repede pentru cineva la vīrsta lui! Te simţi mai bine, domnule Berenger?
BERENGER: Capul īncă mă mai doare capul! Să te doară capul! E ceva groaznic! Ce zici de asta?
DAISY: Cred că ar trebui să te odihneşti... să mai stai cīteva zile acasă, īn linişte.
DUDARD (către Berenger şi Daisy): Sper că eu nu vă deranjez!
BERENGER: Nu, eu vorbeam despre Logician...
DAISY (lui Dudard): De ce să ne deranjezi? (Lui Berenger:) Ah, despre asta? Păi, ce să zic — nu zic nimic.
DUDARD (lui Daisy): Poate că eu sīnt īn plus.
DAISY (lui Berenger): Ce-aţi vrea să cred?
(Către amīndoi bărbaţii:) Am o veste să vă dau: Botard s-a făcut rinocer.
DUDARD: I-auzi!
BERENGER: Aşa ceva nu-i cu putinţă!
Era contra. Probabil că dumneata confunzi. Botard protestase, tocmai mi-a spus Dudard adineauri. Nu-i aşa, Dudard?
DUDARD: Aşa e.
DAISY: Ştiu şi eu că era contra. Totuşi, a devenit şi el rinocer, la douăzeci şi patru de ore după domnul Papillon.
DUDARD: Deci şi-a schimbat părerea! Oricine are dreptul să evolueze.
BERENGER: Bine, dar, atunci īnseamnă că ne putem aştepta la orice!
DUDARD (lui Berenger): Vorba dumitale: e un om curajos, nu? Parcă aşa spuneai.
BERENGER (lui Daisy): Mi-e greu să cred. Te-a minţit cineva.
DAISY: Dar l-am văzut cu ochii mei.
BERENGER: Atunci, el e cel care-a minţit. S-a prefăcut.
DAISY: Ba avea un aer sincer. Cel mai sincer aer din lume.
BERENGER: A dat vreun motiv?
DAISY: A spus textual: „Trebuie să fii īn pas cu timpul” – Astea au fost ultimele lui cuvinte de om.
DUDARD (lui Daisy): Eram aproape sigur că te voi īntīlni aici, domnişoară Daisy.
BERENGER: ...Să fii īn pas cu timpul! Ce mentalitate! (Face un gest de exasperare.) DUDARD (lui Daisy): Era cu neputinţă să te fi īntīlnit īn altă parte, acum, după īnchiderea biroului.
BERENGER (continuīnd aparte): Cītă naivitate! (Acelaşi gest.)
DAISY (lui Dudard): Dacă voiai să mă vezi, n-aveai decīt să-mi telefonezi!
DUDARD (lui Daisy): Vai, dar eu sīnt discret, domnişoară, discret.
BERENGER: Ei bine, dacă stau şi mă gīndesc mai bine, lovitura lui Botard nu mă prea miră. Fermitatea lui nu era decīt una aparentă. Ceea ce nu-l īmpiedica, desigur, să fie, ori să fi fost. un ins curajos. Numai din oameni de ispravă se fac rinocerii
de ispravă. Ei da, asta e. Tocmai fiindcă sīnt de bună-credinţă pot fi mai uşor īnşelaţi.
DAISY: Daţi-mi şi mie voie să pun coşul ăsta pe masă. (īl pune.)
BERENGER: Dar era un om de ispravă plin de resentimente...
DUDARD (către Daisy, grăbindu-se s-o ajute să pună coşul pe masă): Iartă-mă, iartă-mă, ar fi trebuit mult mai devreme...
BERENGER (continuīnd): ...Şi a fost deformat de ura faţă de şefi. Un complex de inferioritate...
DUDARD (lui Berenger): Raţionament fals, fiindcă n-a făcut altceva decīt să-şi urmeze şeful, adică īnsuşi instrumentul exploatării, al exploatatorilor săi, cum singur spunea.
Dimpotrivă, la el cred că spiritul comunitar a īnvins impulsurile anarhice.
BERENGER: Rinocerii sīnt anarhici, fiindcă sīnt īn minoritate.
DUDARD: Sīnt īn minoritate numai deocamdată.
DAISY: O minoritate deja numeroasă, iar numărul lor continuă să crească. Şi vărul meu s-a făcut rinocer, şi soţia lui. Asta ca să nu mai punem la socoteală marile personalităţi: cardinalul de Retz...
DUDARD: Un prelat!
DAISY: Mazarin.
DUDARD: Şi-o să vezi ce-o să mai fie cīnd vestea s-o răspīndi şi-n alte ţări...
BERENGER: Ai zice că tot răul vine de la noi!
DAISY: ...Şi aristocraţi: ducele de Saint-Simon.
BERENGER (ridică braţele la cer): Clasicii noştri!
DAISY: Şi cīţi alţii. Mulţi alţii. Poate că un sfert dintre locuiforii oraşului. BERENGER: Totuşi, noi sīntem īncă cei numeroşi. Trebuie să profităm de situaţia asta. Va trebui să facem ceva īnainte de a fi copleşiţi de duşman.
DUDARD: Sīnt foarte eficienţi, foarte eficienţi.
DAISY: Cel mai bun lucru pentru moment ar fi să mīncăm. Am adus ceva de mīncare.
BERENGER: Eşti foarte drăguţă, domnişoară Daisy!
DUDARD (aparte): Da, foarte drăguţi
BERENGER (lui Daisy): Nu ştiu cum să-ţi mulţumesc.
DAISY (lui Dudard): Rămīi cu noi la masă?
DUDARD: N-aş vrea să vă deranjez.
DAISY (lui Dudard): Vai, dar de ce vorbeşti aşa, domnule Dudard? Ştii prea bine că ne faci o plăcere.
DUDARD: Ştiţi că mie nu-mi place să deranjez lumea...
BERENGER (lui Dudard): Dar bineīnţeles, Dudard, desigur, prezenţa dumitale ne face īntotdeauna plăcere.
DUDARD: Vorba e că sīnt un pic grăbit Am o īntīlnire.
BERENGER: Păi adineauri ziceai că ai tot timpul...
DAISY (scoţīnd proviziile din coş): Ştiţi, mi-a fost destul de greu să găsesc ceva de mīncare. Magazinele sīnt devastate: au ras tot. Multe prăvălii sīnt īnchise. „Din motive de transformare", după cum scrie pe uşi.
BERENGER: Ar trebui īnchişi īn nişte ţarcuri speciale imense. Şi să li se impună domiciliu forţat.
DUDARD: Proiectul mi se pare imposibil.
Cea dintīi care s-ar opune ar fi Societatea pentru Protecţia Animalelor.
DAISY: Pe de altă parte, cu toţii avem cīte un cunoscut printre rinoceri, cīte-o rudă, un prieten, iar asta complică mult lucrurile.
BERENGER: Care va să zică sīntem cu toţii īn găleată!
DUDARD: Toată lumea e solidară.
BERENGER: Dar cum poate cineva să se facă rinocer? E ceva de negīndit! (Către Daisy:) Să te ajut să pui masa?
DAISY (lui Be'renger): Nu te deranja. Ştiu unde sīnt farfuriile.

Caută īntr-un dulap şi vine cu tacīmuhle.

DUDARD (aparte): Aha! cunoaşte bine casa...
DAISY (lui Dudard): Deci pun trei tacīmuri, da? Rămīi cu noi.
BERENGER (lui Dudard): Ei, hai, rămīi, rămīi!
DAISY (lui Berenger): Nu vedeţi că ne-am obişnuit? Nimeni nu se mai miră de turmele de rinoceri care cutrcieră-n voie oraşul. Oamenii se feresc din calea lor, apoi īşi reiau plimbarea, fiecare-şi vede de treburile lui ca şi cīnd nu s-ar fi īntīmplat nimic.
DUDARD: E cea mai cuminte atitudine.
BERENGER: Ah, nu, asta nu, eu nu mă pot obişnui nicidecum.
DUDARD (meditativ): Mă īntreb chiar dacă n-o fi o experienţă tentantă...
DAISY: Deocamdată să mīncăm.
BERENGER: Cum, adică, dumneata, un jurist, poţi pretinde că... (De afară se aude un zgomot infernal, o turmă de rinoceri mergīnd īntr-o cadenţă rapidă.
Se aud chiar sunete de trompete şi tobe.) Asta ce mai e? (Toţi trei se-mbulzesc la fereastra din faţă.) Ce-o mai fi şi asta?

Se aude zgomotul unui zid ce se dărīmă. O parte a scenei este īnvăluită īn praf, iar personajele (dacă e posibil) dispar īn norul de praf; li se aud doar vocile.

BERENGER: Nu se mai vede nimic, ce se īntīmplă?
DUDARD: Nu se mai vede nimic, dar se aude.
BERENGER: Asta nu-i de ajuns.
DAISY: Praful va murdări farfuriile.
BERENGER: Ce lipsă de igienă!
DAISY: Să ne grăbim să mīncăm. Să nu ne mai gīndim la toate cele. (Praful se risipeşte.)
BERENGER (arată cu degetul spre sală): Au dărīmat zidurile de la cazarma pompierilor.
DUDARD: Aşa e. I-a dărīmat
DAISY (care se depărtase de fereastră şi era Ungă masă, cu o farfurie īn mīnă şi pregătindu-se să şteargă praful, vine repede la geam.) Acum ies de acolo.
BERENGER: Toţi pompierii - un regiment de rinoceri cu toboşarul īn frunte.
DAISY: Invadează bulevardul!
BERENGER: Nu mai e de suportat, totul e insuportabil!
DAISY: Ies şi alţi rinoceri de prin curţi!
BERENGER: Ies şi din case...
DUDARD: Ies şi pe ferestre!
DAISY: Se vor reuni cu ceilalţi.

Se vede cum de pe etaj, din stīnga, iese un om care coboară īn fugă scările; apoi un altul, avīnd un corn mare īn loc de nas: apoi o femeie al cărei cap este īn īntregime un cap de rinocer.

DUDARD: Deja nu mai deţinem majoritatea.
BERENGER: Cīţi sīnt unicorni şi cīţi sīnt bicorni dintre ei?
DUDARD: Cred că-n momentul ăsta deja statisticienii statistichează situaţia Ce ocazie grasă de polemici savante!
BERENGER: Procentajul unora şi al altora nu poate fi calculat decīt cu aproximaţie. Totul evoluează prea repede. Nu e timp. N-au timpul necesar să calculeze.
DAISY: Cel mai bine ar fi să-i lase pe statisticieni să lucreze-n ritmul lor. Hai, dragă Berenger, să mīncăm. Asta o să .te calmeze. O să te remonteze. (Lui Dudard:) Haide şi dumneata

Se īndepărtează toţi trei de fereastră. Berenger e tras de braţ de Daisy, şi se lasă luat foarte uşor. Dudard se opreşte la jumătatea drumului.

DUDARD: Mie nu prea mi-e foame, sau, ca să fiu mai precis, nu prea-mi plac conservele. Mi-e dor să mănīnc pe iarbă.
BERENGER: Nu face chestia asta Ştii ce rişti?
DUDARD: Dar zău că nu vreau să vă deranjez!
BERENGER: Păi nu te-am invitat?
Nu ţi-am spus că,..
DUDARD (īl īntrerupe): Ar fi o indelicateţe din partea mea.
DAISY (lui Dudard): Acum, desigur, dacă vrei neapărat să pleci, nimeni nu te poate obliga să...
DUDARD: Dar nu vreau deloc să vă supăr.
BERENGER (lui Daisy): Nu-l lăsa să plece, nu-l lăsa să plece!
DAISY: Mie mi-ar face plăcere să rămīnă. Totuşi... fiecare-i liber.
BERENGER (lui Dudard): Omul e superior rinocerului!
DUDARD: Nu susţin contrariul. Dar nici nu te aprob. Nu ştiu, asta numai experienţa o poate dovedi.
BERENGER (lui Dudard): Şi dumneata eşti slab, Dudard. Dar e o slăbiciune trecătoare, ai să vezi, vei regreta.
DUDARD: Eu am scrupule! Datoria īmi impune să-mi urmez şefii şi colegii la bine sau la rău!
BERENGER: Dar nu eşti legat de ei prin căsătorie.
DUDARD: Eu am renunţat la căsătorie. Eu prefer īn locul micii familii marea familie universală.
DAISY (şoptind): Ne pare foarte rău pentru tine, Dudard, dar noi nu putem să te-ajutăm cu nimic.
DUDARD: Datoria mea e să nu-i abandonez niciodată, aşa că-mi voi face datoria. BERENGER: Ba din contră, datoria ta e de a... Nu ştii care ţie adevărata datorie... E de a te opune lor, cu luciditate, cu fermitate.
DUDARD: Imi voi păstra luciditatea. (Incepe să se-nvīrtească īn cerc pe scenă.) Toată luciditatea. Dacă e de criticat, atunci să criticăm dinăuntru, nu din afară.
Nu-i voi abandona, nu-i voi abandona.
DAISY: Are suflet bun.
BERENGER: Are sufletul prea bun!
(Lui Dudard, după care se repede la uşă:) Ai o inimă prea bună, se vede că eşti uman. (Lui Daisy:) Opreşte-l. Se īnşală. E uman.
DAISY: Ce pot să-i fac?

Dudard deschide uşa şi fuge; īl vedem coborīnd scările cu toată viteza, urmărit de Berenger care strigă după el, din capul scărilor.

BERENGER: Dudard, īntoarce-te. Te iubim, nu pleca! Gata, prea tīrziu!
(Revine īn cameră.) Prea tīrziu!
DAISY: Nu puteam face nimic. (īnchide uşa īn spatele lui Berenger, care se repede la fereastra din faţă.)
BERENGER: Unde-o fi ajuns? I-o fi găsit?
DAISY (vine līngă el): Da E cu ei.
BERENGER: Care ei?
DAISY: De unde să ştiu eu? Deja nu-l mai poţi recunoaşte.
BERENGER: Toţi sīnt la fel, la fel! (Lui Daisy.) A capitulat Ar fi trebuit să-l ţii cu forţa. DAISY: N-am īndrăznit.
BERENGER: Ar fi trebuit să fii mai fermă, să fi insistat. Te iubea. nu-i aşa?
DAlSY: Niciodată nu mi-a făcut vreo declaraţie oficială.
BERENGER: Dar toată lumea ştia Numai din decepţie sentimentală a ajuns să facă asta. Era un timid! A vrut să facă ceva teribil ca să te impresioneze. Nu-ţi vine să te duci după el?
DAlSY: Nicidecum, de vreme ce mă aflu aici.
BERENGER (se uită pe fereastră): Nu mai sīnt decīt ei pe străzi. (Fuge la fereastra din spate.) Numai ei! Ai greşit, Daisy. (Se uită iarăşi pe fereastra din faţă.) Cīt vezi cu ochii - nici o fiinţă omenească. Au devenit stăpīnii străzii. Unicorni şi bicorni, jumate-jumate, fără nici un alt semn distinctiv! (Se aud zgomotele puternice ale cursei rinocerilor, nişte zgomote muzicalizate, totuşi. Pe peretele din fundal apar şi dispar consecutiv capete de rinoceri stilizate, care vor fi tot mai numeroase pīnă la sfirşitul actului. Către final, ele vor rămīne tot mai mult prezente, pīnă se vor fixa definitiv pe perete. Ele vor trebui să fie din ce īn ce mai frumoase, īn ciuda monstruozităţii lor.) Sper că nu eşti decepţionată, Daisy? Vei regreta vreodată?
DAISY: A, nu, nu.
BERENGER: Atīt de mult aş vrea să te consolez. Daisy, te iubesc. Nu mă părăsi.
DAISY: Iubitule, īnchide fereastra. Prea fac zgomot mult, iar praful urcă pīnă aici. O să se murdărească totul.
BERENGER: Da, da. Ai dreptate. (El īnchide geamul din faţă, Daisy pe cel din spate. Se īntīlnesc īn mijlocul scenei.) Cītă vreme sīntem īmpreună, nu mi-e frică de nimic. Totul mi-e egal. Ah! Daisy, credeam că niciodată nu voi mai putea iubi o femeie. (īi strīnge mīinile, braţele.)
DAISY: Vezi? Totul e posibil.
BERENGER: Ce mult mi-aş dori să te fac fericită! Poţi să fii fericită cu mine?
DAISY: De ce nu? Dacă tu eşti fericit, şi eu voi fi fericită. Spui că nu ţi-e frică de nimic, dar eşti speriat de tot! Ce ni se poate īntīmpla?
BERENGER (se bīlbīie): Iubirea mea! Bucuria mea, iubita mea... Dă-mi buzele tale. Credeam că nu mai sīnt capabil de-atīta patimă!
DAISY: Ei, gata, de-acum fii mai calm, fii mai sigur pe forţele tale.
BERENGER: Sīnt calm. Lasă-mă să te sărut!
DAISY: Dragul meu, sīnt foarte obosită. Calmează-te, linişteşte-te. Stai īn fotoliu. (Condus de Daisy, Berenger se aşază īn fotoliu.)
BERENGER: Aşa cum stau lucrurile, nu merita ca Dudard să se certe cu Botard. DAISY: Nu te mai gīndi la Dudard. Eu sīnt aici. N-avem dreptul să ne amestecăm īn vieţile oamenilor.
BERENGER: Tu te amesteci īn viaţa mea. Ştii să fii hotărītă cu mine.
DAISY: Nu-i acelaşi lucru, eu nu l-am iubit niciodată pe Dudard.
BERENGER: Te īnţeleg. Dacă ar fi rămas, ar fi fost tot timpul un obstacol īntre noi.
Ei da, fericirea e egoistă.
DAISY: Fiecare trebuie să-şi apere fericirea.
N-am dreptate?
BERENGER: Te ador, Daisy. Te ador şi te admir.
DAISY: Poate că n-ai să mi-o mai spui cīnd mă vei cunoaşte mai bine.
BERENGER: Ba tu cīştigi pe măsură ce te cunoaşte cineva mai bine. Şi eşti aşa de frumoasă, atīta de frumoasă. (Se aude o altă trecere a rinocerilor.)... Mai ales īn comparaţie cu ăştia... (Arată īn direcţia ferestrei.) O să-mi spui că ăsta nu-i un compliment, īnsă prezenţa lor face să iasă īn evidenţă frumuseţea ta cu atīt mai mult. DAISY: Ai fost cuminte astăzi? Ai mai băut coniac?
BERENGER: Nu, nu am fost cuminte
DAISY: Adevărat?
BERENGER: Absolut.
DAISY: Sa te cred?!?
BERENGER (puţin īncurcat): Păi, da, crede-mă că da.
DAISY: Atunci poţi să iei un pahar, o să-ţi facă bine. (Berenger dă să se repeadă la sticlă.) Stai jos, dragule.
Unde-i sticla?
BERENGER (arată spre sticlă): Acolo, pe măsuţă.
DAISY (se duce spre masă şi ia sticla şi paharul): Ai ascuns-o bine.
BERENGER: Tocmai ca să nu mă ispitească.
DAISY (după ce-i toarnă un pahar, i-l īntinde): Intr-adevăr, ai fost cuminte. Faci progrese.
BERENGER: Cu tine aici voi progresa şi mai mult.
DAISY:(Ii īntinde paharul): Uite, poftim premiul.
BERENGER (bea coniacul dintr-o suflare.) Mulţumesc. (īntinde iarăşi paharul.)
DAISY: Ah, nu, asta nu, dragule.
Pentru azi ajunge. (Ia paharul şi sticla şi le pune pe masă.) Nu vreau să-ţi facă rău. (Revine līngă Berenger.) Şi cu capul cum stai, te mai doare?
BERENGER: Mult mai puţin, iubirea mea.
DAISY: Atunci, hai să scoatem pansamentul. Arată urīt.
BERENGER: Ah, nu, nu-l atinge.
DAISY: Ba da, o să-l dăm jos.
BERENGER: Mi-e teamă să nu fie ceva īnăuntru.
DAISY (īi scoate bandajul, īn ciuda opoziţiei sale): Totdeauna cu ideile tale negre.
Vezi? Nu e nimic. Ai fruntea ca-n palmă.
BERENGER (se pipăie pe frunte): Aşa-i. Tu mă eliberezi de toate complexele. (Daisy īl sărută pe frunte:) Ce m-aş face fără tine?
DAISY: N-am să te părăsesc niciodată.
BERENGER: Cu tine aici, n-am să mai am niciodată angoase.
DAISY: Voi şti să te apăr de ele.
BERENGER: Vom citi īmpreună, iar eu voi ajunge erudit.
DAISY: Dar mai ales, cīnd străzile vor fi mai goale, ne vom plimba mult, mult
BERENGER: Da, pe cheiurile Senei, īn grădina Luxembourg...
DAISY: La Grădina Zoologică.
BERENGER: Iar eu voi fi puternic şi curajos. Şi o să te apăr - cum faci tu acuma - īmpotriva tuturor răutăţilor.
DAISY: Ei, haide, că n-o să fie cazul să mă aperi, fiindcă noi nu dorim răul nimănui şi nimeni n-are de ce să ne dorească răul, dragule.
BERENGER: Uneori faci rău fără să vrei. Sau īl laşi să se răspīndească. Vezi! Nici tu nu-l iubeai pe bietul domnul Papillon, dar poate că n-ar fi trebuit să-i spui cu atīta cruzime, īn ziua cīnd a venit Boeuf schimbat īn rinocer, că are mīinile zgrunţuroase.
DAISY: Păi era adevărat, aşa erau.
BERENGER: Ei, sigur, dar ai fi putut să-i spui asta cu mai puţină brutalitate, mai cu menajamente. Aşa, a fost foarte afectat.
DAISY: Crezi?
BERENGER: N-a arătat-o, fiindcă era prea mīndru, dar fără īndoială că l-ai atins adīnc.
Asta l-a īmpins către decizia pe care a luat-o. Poate că, altfel, ai fi putut salva un suflet.
DAISY: Dar nu-puteam să prevăd ce-are să se-ntīmple... S-a purtat ca un bădăran. BERENGER: Iar eu īmi voi reproşa īntotdeauna că n-am fost mai blīnd cu Jean, că nu i-am dovedit niciodată īn mod clar cīt de multă prietenie-i purtam.
Şi n-am fost destul de īnţelegător cu el.
DAISY: Nu te mai hărţui singur. Ai făcut ce-a fost mai bine. Nimeni nu poate face imposibilul. La ce bun să ai remuşcări? Nu te mai gīndi la toţi oamenii ăştia. Uită-i. Alungă amintirile negre.
BERENGER: Dar amintirile astea se văd. Se aud. Sīnt foarte reale.
DAISY: Nu mi te īnchipuiam atīt de realist. Te credeam mai poet. Tu chiar nu ai imaginaţie? Există mai multe realităţi.
Alege-o pe cea care-ţi convine. Evadează īn imaginar.
BERENGER: Uşor de zis!
DAISY: Eu nu-ţi sīnt de ajuns?
BERENGER: Ah, ba da, ba da, foarte mult!
DAISY: Ai să strici totul cu dezbaterile tale de conştiinţă! Poate că toţi avem greşelile noastre. Totuşi, noi, tu şi cu mine, am greşit mai puţin decīt ceilalţi.
BERENGER: Chiar crezi tu asta?
DAISY: Noi sīntem relativ superiori majorităţii oamenilor. Sīntem buni.
BERENGER: Adevărat, tu eşti bună, eu sīnt bun. Adevărat.
DAISY: Aşa că avem dreptul să trăim şi noi. Ba avem chiar datoria faţă de noi īnşine să fim fericiţi. Orice s-ar īntīmpla. Culpabilitatea e un simptom primejdios: este semnul unei lipse de puritate.
BERENGER: Da, poate duce la aşa ceva... (Arată īnspre fereastră, de unde se aud iar zgomotele rinocerilor; pe peretele din fundal apare un cap de rinocer...) Mulţi dintre ei au īnceput aşa!
DAISY: Hai să-ncercăm să nu ne mai simţim vinovaţi!
BERENGER: Cītă dreptate ai tu, iubirea mea, zeiţa mea, soarele meu... Sīnt aici, cu tine, nu-i aşa? Numai dragostea noastră-i adevărată. Nimeni nu are dreptul - şi nimeni nu poate! - să ne īmpiedice să fim fericiţi.
Nu-i aşa? (Sună telefonul.) Cine-o
fi?
DAISY (temătoare): Nu răspunde.
BERENGER: De ce?
DAISY: Nu ştiu, dar poate că-i mai bine să nu...
BERENGER: O fi domnul Papillon. Sau poate Botard. Sau Jean. sau Dudard - să ne anunţe că au revenit asupra deciziei lor. Nu ziceai tu că, īn ce-i priveşte, e vorba de-o rătăcire trecătoare?
DAlSY: Nu cred. N-aveau cīnd să-şi schimbe părerea aşa de repede. N-au avut vremea necesară să reflecteze. Vor merge cu experienţa pīnă la capăt.
BERENGER: Poate că sīnt autorităţile care reacţionează şi ne cheamă-n ajutor pentru măsurile pe care īnţeleg să le ia : M-ar mira.

Telefonul sună din nou.

BERENGER: Ba da, uite, e soneria autorităţilor, o recunosc. Un sunet lung! Trebuie să răspund, nu poate fi altcineva. (Ridică receptorul.) Alo! (Din receptor se aud nişte mugete de rinocer.) Auzi? Răgete! Ascultă!

Daisy duce telefonul la ureche, tresare īngrozită şi īnchide repede aparatul.

DAISY (īnspăimīntată): Ce s-o fi īntīmplat?
BERENGER: Acuma ne mai fac şi farse!
DAISY: Glume proaste.
BERENGER: Vezi, ţi-am spus eu!
DAISY: Nu mi-ai spus nimic.
BERENGER: Mă aşteptam la asta, era-n firea lucrurilor.
DAISY: N-ai prevăzut şi nu aşteptai nimic. Tu nu prevezi niciodată nimic. Prevezi numai evenimentele care s-au īntīmplat deja.
BERENGER: Ba da, prevăd, prevăd.
DAISY: Nu-i deloc amuzant E o răutate. Nu-mi place să-şi bată cineva joc de mine.
BERENGER: N-ar īndrăzni ei să-şi bată joc de tine. De mine-şi bat joc.
DAISY: Şi cum eu īţi sīnt alături, bineīnţeles că-mi īncasez şi eu partea de batjocură. Dar ce le-am făcut? (Telefonul sună din nou.) Scoate-l din priză.
BERENGER: Nu ne dau voie Telecomunicaţiile.
DAISY: N-ai curajul să faci nimic. N-ai curajul să-mi iei apărarea.

Scoate telefonul din priză. Sunetul se opreşte.

BERENGER (repezindu-se la aparatul de radio): Să dăm drumul la radio, să auzim ştirile.
DAISY: Da, trebuie să ştim pe ce lume sīntem! (Din difuzor se aud mugete. Berenger īnchide brusc aparatul. De afară se aud ecourile mugetelor.) Chestiunea devine serioasă! Nu-mi place deloc. Şi nu admit! (Tremură.)
BERENGER (foarte agitat): Fii calmă! calmă!
DAISY: Au ocupat radioul!
BERENGER (tremurīnd foarte agitat): Calm! Să fim calmi! calmi!

Daisy fuge la fereastra din fundal şi priveşte, apoi la fel la cea din faţă. Berenger face aceeaşi mişcare, dar īn sens invers, după care se reīntīlnesc īn mijlocul scenei, unul īn faţa celuilalt.

DAISY: Nu mai e de glumă. S-au luat īntr-adevăr īn serios.
BERENGER: Nu mai există decīt ei. Nu mai există decīt ei. Autorităţile au trecut de partea lor.

Cei doi refac exact jocul de adineauri, după care se reīntīlnesc īn mijlocul scenei.

DAISY: Nu mai există nimeni īn afara lor.
BERENGER: Numai noi mai sīntem. Am rămas singuri de tot.
DAISY: īntocmai cum doreai tu.
BERENGER: Ba tu doreai asta!
DAISY: Ba tu!
BERENGER: Ba tu!

Zgomotele rinocerilor vin de pretutindeni; capetele animalelor s-au fixat pe peretele din fund, umplīndu-l. Din toată casa, din dreapta şi din stīnga, se aud răsuflările fiarelor. Totul este, īnsă, ritmat, muzical īntr-un fel. La fel se īntīmplă cu zgomotele care vin de sus, nişte tropăituri sacadate de copite. Cade var din tavan. Casa se zguduie din temelii.

DAISY: E cutremur! (Nu mai ştie unde să fugă.)
BERENGER: Nu. Sīnt vecinii, perisodactilii! (Face cu pumnul la dreapta, la stīnga, īn toate direcţiile): Nu ne lăsaţi să lucrăm! E interzis să tulburaţi liniştea locatarilor! Nu e voie să faci zgomot!
DAISY: Nu te-ascultă nimeni! (Totuşi, zgomotele īşi pierd oarecum din intensitate, rămīnīnd un fel de fundal sonor muzical.)
BERENGER (īnspăimīntat şi el acuma): Nu-ţi fie frică, dragostea mea! Sīntem īmpreună. Ţi-e bine cu mine? Nu-ţi ajunge prezenţa mea? Voi şti să īnlătur din preajma ta toate neliniştile.
DAISY: Poate că totul e din vina noastră.
BERENGER: Nu te mai gīndi la asta. Trebuie să ne ferim de remuşcări. Sentimentul culpabilităţii e primejdios. Hai să ne trăim viaţa, să fim fericiţi. Avem chiar datoria să fim fericiţi. Dacă nu le faci nici un rău, nici ei nu sīnt răi. Or să ne lase īn pace. Linişteşte-te. Linişteşte-te. Calmează-te. Aşază-te īn fotoliu. (O conduce la fotoliu.) Hai, gata, linişteşte-te! (Daisy se aşază īn fotoliu.) Vrei un pahar de coniac? O să-ţi facă bine!
DAISY: Mă doare capul.
BERENGER (ia bandajul lui de adineauri şi-l īnfăşoară pe fruntea ei): Te iubesc, dragostea mea. Nu te necăji, totul o să treacă. E-o rătăcire trecătoare.
DAISY: N-o să le treacă. Totul e definitiv.
BERENGER: Te iubesc. Te iubesc la nebunie.
DAISY (aruncă bandajul): Fie ce-o fi! Ce-ai vrea să facem?
BERENGER: Au īnnebunit cu toţii. Lumea e bolnavă. Toţi oamenii sīnt bolnavi.
DAISY: Dar n-o să-i vindecăm noi!
BERENGER: Cum oare vom trăi cu ei īn aceeaşi clădire?
DAISY (calmīndu-se): Să fim rezonabili. Trebuie să găsim un modus vivendi, trebuie să īncercăm să ne īnţelegem cu ei.
BERENGER: Dar ei nu ne pot īnţelege.
DAISY: Trebuie, totuşi, să-i facem să īnţeleagă.
Nu există o altă soluţie.
BERENGER: Dar tu īi īnţelegi pe ei?
DAISY: Nu īncă. Dar trebuie să-ncercăm să le pătrundem psihologia, să le īnvăţăm limbajul.
BERENGER: Bine, dar ei n-au limbaj! Poftim, ascultă... tu numeşti asta limbaj?
DAISY: Ce ştii tu! Că doar nu eşti poliglot!
BERENGER: O să vorbim mai tīrziu despre asta. Hai să mīncăm acuma.
DAISY: Nu mai mi-e foame. Mi-ajunge. Eu nu mai rezist.
BERENGER: Dar tu eşti mai puternică decīt mine. N-o să te laşi tu impresionată dintr-atīt. Eu te admir tocmai pentru neclintirea cu care suporţi totul.
DAISY: Mi-ai mai zis-o.
BERENGER: Eşti sigură de iubirea mea?
DAISY: Da.
BERENGER: Te iubesc.
DAISY: Te cam repeţi, iepuraşule.
BERENGER: Ascultă, Daisy, putem face ceva. Vom avea copii, copiii noştri vor avea la rīndul lor copii. Sigur, va trece ceva timp, dar noi doi putem regenera omenirea.
DAISY: Să regenerăm omenirea?
BERENGER: Da, vom fi Adam şi Eva.
DAISY: In timp... Adam şi Eva... Ei aveau mult curaj.
BERENGER: Ca şi noi. Şi noi putem fi curajoşi. De altfel, ca să faci copii nici nu-ţi trebuie cine ştie ce curaj. Totul se va face de la sine, īn timp, cu răbdare.
DAISY: Şi la ce bun?
BERENGER: Ei, haide, ba da, puţin curaj, puţin curaj.
DAISY: Nu vreau să am copii. Ideea asta mă enervează.
BERENGER: Dar altfel cum vrei să salvăm lumea?
DAISY: Da' de ce s-o salvăm?
BERENGER: Ce īntrebare!... Fă-o pentru mine, Daisy. Hai să salvăm omenirea!
DAISY: La urma urmei, poate că noi avem nevoie să fim salvaţi. Poate că noi sīntem cei anormali..
BEKENGER: Daisy, baţi cīmpii, cred că ai febră.
DAISY: Mai vezi tu alţii din specia noastră?
BERENGER: Daisy, nu vreau să te aud vorbind aşa!

Daisy priveşte de jur-īmprejur, spre rinocerii ale căror capete se pot zări pe toţi pereţii, la uşă, ca şi la marginea rampei.

DAISY: Uite, ăştia sīnt oamenii. Au un aer vesel. Se simt bine īn pielea lor. N-au deloc aerul c-ar fi nebuni. Sīnt foarte naturali şi au şi de ce să fie aşa.
BERENGER (īşi īmpreunează palmele şi priveşte disperat la Daisy): Noi avem dreptate, Daisy, te asigur!
DAISY: Ce mai pretenţie!...
BERENGER: Ştii bine că am dreptate.
DAISY: Sunt idealistă. Caut dreaptatea absolută.
BERENGER: Da, Daisy, am dreptate. Dovadă: faptul că mă īnţelegi cīnd īţi vorbesc. DAISY: Asta nu dovedeşte nimic.
BERENGER: Dovada e că te iubesc atīt de mult cīt poate un bărbat să iubească o femeie.
DAISY: Argument caraghios!
BERENGER: Eu nu te mai īnţeleg, Daisy. Scumpa mea, tu nu ştii ce vorbeşti. Bine, dar iubirea... iubirea...
DAlSY: Mi-e un pic ruşine de ce numeşti tu iubire. Un sentiment morbid, această mare slăbiciune a bărbatului. Şi a femeii. Asta nu se poate compara cu ardoarea, cu extraordinara energie pe care o degajă toate aceste fiinţe care ne īnconjoară.
BERENGER: Energie? Vrei energie? Poftim, să-ţi dau eu energie!

Ii trage o palmă.

DAISY: Oh! n-aş fi crezut niciodată..! (Se prăbuşeşte īn fotoliu.)
BERENGER: Vai, iartă-mă, iubirea mea, iartă-mă! (Dă să o īmbrăţişeze; ea se retrage.) Iartă-mă, comoara mea.
N-am vrut Nu ştiu ce m-a apucat, nu ştiu cum a fost īn stare să mă las cuprins de furie!
DAISY: Asta fiindcă nu mai ai argumente - e foarte simplu.
BERENGER: Poftim: īn cīteva minute am traversat douăzeci şi cinci de ani de căsătorie.
DAISY: Te īnţeleg şi mi-e milă de tine.
BERENGER (īn timp ce Daisy plīnge): Ei bine, fără īndoială, nu mai am argumente. Tu īi crezi mai puternici ca mine, mai puternici ca noi, poate.
DAISY: Absolut
BERENGER: Ei bine, orice ar fi. īţi jur că eu nu voi abdica Nu voi abdica
DAISY (se ridică, vine līngă el şi-i cuprinde gītul cu braţele): Sărăcuţul de tine, voi rezista alături de tine, pīnă la capăt
BERENGER: Oare vei putea?
DAISY: Mă voi ţine de cuvīnt Ai īncredere. (Se aud zgomotele - melodioase, acum - ale rinocerilor.) Auzi? Cīntă.
BERENGER: Nu cīntă, rag.
DAISY: Ba cīntă.
BERENGER: E cum īţi spun eu: rag.
DAISY: Eşti nebun. Cīntă.
BERENGER: Atunci īnseamnă că n-ai ureche muzicală.
DAISY: Tu nu ştii ce-i muzica, dragul meu. īn plus, priveşte: se joacă, dansează.
BERENGER: Asta numeşti tu dans?
DAISY: Dansează īn felul lor. Sīnt frumoşi.
BERENGER: Sīnt ţopīrlani.
DAISY: Nu vreau să-i vorbeşti de rău. Asta-mi face rău.
BERENGER: Scuză-mă. N-o să ne certăm acum din cauza lor.
DAISY: Sīnt nişte zei.
BERENGER: Ei, exagerezi, uită-te bine la ei.
DAISY: Nu fi gelos, dragul meu - iartă-mă şi tu!

Vine din nou līngă Berenger şi dă să-l cuprindă īn braţe. E rīndul lui Berenger să evite īmbrăţişarea.

BERENGER: Imi dau seama că opiniile noastre sīnt totalmente opuse. Ar fi mai bine să nu mai vorbim despre asta.
DAISY: Ei, haide, nu fi meschin, zău.
BERENGER: Nu fi tīmpită.
DAISY (lui Berenger, care-i īntoarce spatele şi se priveşte-n oglindă): Traiul īn doi nu mai e posibil.

In timp ce Berenger continuă să se privească īn oglindă, ea iese īncetişor pe uşă spunīnd: „Nu e frumos din partea ta, zău, nu e frumos ce faci", iese şi o zărim coborīnd īncet pe scară.

BERENGER (privindu-se īn oglindă): Un om nu poate fi chiar atīt de urīt. Şi īncă eu nu fac parte dintre bărbaţii cei mai frumoşi! Crede-mă, Daisy! (Se īntoarce.) Daisy! Daisy! Unde eşti? Nu poţi face aşa ceva! (Aleargă la uşă.) Daisy! (Iese pe palier şi se apleacă peste balustradă.) Daisy, vino īnapoi! īntoarce-te la mine, scumpa mea! Nici măcar n-ai mīncat! Daisy, nu mă lăsa singur! Ce mi-ai promis?!? Daisy, Daisy! (Renunţă s-o mai cheme, face un gest de neputinţă şi se īntoarce īn cameră.) Evident Nu ne mai īnţelegem. O căsătorie ratată. Nu ar mai fi mers. Numai că n-ar fi trebuit să mă părăsească aşa, fără nici o explicaţie. (Priveşte īnjur.) Şi nu mi-a lăsat nici o scrisoare. Asta nu se face. Acuma sīnt absolut singur.

Se duce să īnchidă uşa cu cheia; o īncuie atent, dar cu furie.

Dar nu mă las eu bătut cu una, cu două. (īnchide cu grijă şi ferestrele.) Nu mă īnfrīngeţi voi pe mine. (Se adresează tuturor capetelor de rinoceri:) N-am să vin după voi, nu vă īnţeleg. j:u_rămīn ce-am fost. Sīnt o fiinţă umană. O fiinţă omeneas"ca. (Se aşează pe fotoliu.) Situaţia e absolut de nesuportat. Dacă a plecat, a fost numai din cauza mea. Eu eram totul pentru ea. Ce-o să se-aleagă de ea acuma? īncă o victimă am pe conştiinţă. Mă gīndesc la ce e mai rău, la tot ce e mai rău cu putinţă. Un biet copilaş abandonat īn tot acest univers de monştri! Nimeni nu mă poate ajuta. Fiindcă nu mai există nimeni, (se aud alte mugete, alte fugăreli de copite, se ridică alt nor de praf.) Nu mai vreau să-i aud. O să-mi pun vată-n urechi. (īşi pune vată īn urechi şi īşi vorbeşte sieşi īn oglindă.) Nu există altă soluţie decīt să-i conving. Să-i conving de ce? Şi sīnt oare reversibile mutaţiile? Ai? Or fi ele reversibile? Asta ar fi o muncă de Hercule. E mai presus de forţele mele. Mai īntīi că, pentru a-i convinge, ar trebui să le vorbesc. Iar ca să le pot vorbi, ar trebui să īnvăţ limba lor. Sau ei s-o īnveţe pe-a mea? Dar eu ce limbă vorbesc? Care-i limba mea? Franceza? Vorbesc eu franceza? Dar ce e franceza? Se poate numi şi franceză, dacă vrem, nimeni nu poate să conteste, de vreme ce sīnt singurul care-o vorbeşte. Ce spun eu? Dar eu mă īnţeleg? Eu mă īnţeleg? (Avansează spre mijlocul scenei.) Dar dacă, aşa cum spunea Daisy, ei, rinocerii, au dreptate? (Se reīntoarce spre oglindă.) Omul nu e urīt, nu e urīt! (Se priveşte şi īşi trece palma peste faţă.) Ce caraghioslīc! Cu ce semăn eu, atunci? Cu ce? (Se duce la dulap, scoate un teanc de fotografii şi le priveşte.) Fotografii! Cine-s toţi oamenii ăştia? Papillon? Sau mai degrabă Daisy? Iar ăsta e Botard sau Dudard? Sau poate Jean? Ori poate eu! (Caută iar febril prin dulap şi scoate cīteva tablouri.) Da, mă recunosc: ăsta sīnt eu, sīnt eu! (Agaţă tablourile pe peretele din fund, alături de capetele rinocerilor.) Eu sīnt, eu sīnt. (Cīnd sīnt atīrnate tablourile, vedem că ele reprezintă unul un bătrīn, celălalt o femeie grasă, iar ultimul un alt bărbat decīt Be'renger. Urīţenia chipurilor din portrete contrastează cu capetele de rinoceri, care au devenit foarte frumoase. Berenger se trage cīţiva paşi īnapoi şi contemplă tablourile.) Nu sīnt frumos, nu sīnt frumos. (Smulge tablourile de pe perete, le calcă-n picioare şi se duce la oglindă.) Ei sīnt frumoşi. M-am īnşelat. Oh, cīt de mult aş vrea să fiu ca ei. Poftim: eu n-am corn! Ce urītă e o frunte plată! Mi-ar trebui un corn sau două, ca să-mi mai rafinez chipul şi să-mi dispară ridurile. Dar uite că nu-mi creşte nici unul. Iar mīinile-mi sīnt fine. Oare mi se vor face vreodată zgrunţuroase? (īşi scoate haina, se descheie la cămaşă şi ī?i contemplă pieptul īn oglindă:) Am pielea flască. Ah! Acest trup lucios şi păros! Ce mult aş vrea să am şi eu aşa o piele groasă şi o culoare atīt de magnifică precum acest verde īntunecat.
Să am şi eu această nuditate decentă, cum e goliciunea lor! (Ascultă mugetele.) Cīntările lor te farmecă, sīnt puţin aspre, dar au un anume farmec! Dacă şi eu aş putea face ca ei! (īncearcă să-i imite.) Ahhh! Ahhh! NU, nu e aşa! Să mai īncerc o dată, mai tare! Ahh! Ahh! Brr! Nu, nu, nu, nu-i aşa, e prea slab, prea lipsit de vigoare! Nu pot să mugesc. Pot doar să urlu. Ahh! Ahh! Brr! Numai că urletele nu se compară cu mugetul! Ah, ce răuvoitor am fost, şi cīrcotaş: ar fi trebuit să mă fac mai devreme ca ei şi să-i urmez! Acuma-i prea tīrziu! Ei da, sīnt un monstru. Un monstru! Doamne, niciodată nu voi fi rinocer niciodată, niciodată! Nu mă mai pot schimba. "Aş vrea, atīt de mult aş vrea, dar nu pot Nu mai pot să mă privesc īn oglindă. Mi-e ruşine de mine. (Se īntoarce cu spatele la oglindă.) Ce urīt sīnt! Nefericite cel ce vrea să-şi păstreze originalitatea] Ei bine, asta este am să mă apăr īmpotriva tuturor, am să mă apăr! Puşca, unde mi-e puşca? (Se īntoarce cu faţa către capetele de rinoceri din fundal şi strigă:) Am să mă apăr īmpotriva lumii īntregi, mă voi apăra, mă voi apăra! Sīnt ultimul om şi voi rămīne aşa pīnă la cea din urmă suflare! Nu mă dau bătut!

 

CORTINA